ROMÂNIA, LA MÎNA RUŞILOR

Gazprom a blocat toate căile prin care putem primi gaz din altă parte
Gigantul rusesc de stat Gazprom a rezervat în totalitate capacitatea de export a conductei Szeged (Ungaria)-Arad (România), pe tot parcursul anului 2014, pe sensul spre România, a declarat preşedintele Comisiei de Industrie şi Comerţ din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.
Informaţia dezvăluită de acesta a mai circulat în mediul specialiştilor în energie, fiind publicată pe surse sau la nivel de zvon. Noutatea constă în faptul că Iancu, un specialist în domeniul energiei, cu funcţie oficială în Camera Deputaţilor, fiind de opt ani preşedintele Comisie de Industrii, spune că întreaga capacitate de import de gaze din Vest a României este blocată de către Rusia.
Cum singurele importuri pe care le facem acum, sînt tot ruseşti, ar rezulta că, pentru moment, România este tot captivă la import de Rusia, în ciuda faptului că respectiva conductă a fost construită tocmai în ideea de a oferi o alternativă la Gazprom la aprovizionarea. „În totalitate, Gazprom a rezervat toţi cei 60.000 de metri cubi orari, şi a blocat astfel orice import din vest al României”, a declarat Iancu. Pentru acest an, aşadar, importul de gaze dintr-o altă sursă decît cea rusească, nu pare posibilă.
Potrivit lui Petru Văduva, director Transgaz, în august vor fi finalizate lucrările la gazoductul Giurgiu-Ruse. Însă importurile de gaze nu pot începe imediat, pentru că există mai multe proceduri tehnice ce trebuie urmate, şi care durează cel puţin un an.
România nu a reuşit, pînă în prezent, să asigure o alternativă la gazele ruseşti de import. Proiectul Nabucco, prin care se încerca crearea unei rute alternative de energie, din Caspica, a eşuat. Proiectul AGRI, prin care România încearcă să aducă gaze tot din caspica, via Georgia, este prea puţin avansat, iar pe Szeged-Arad nu se pot aduce alte gaze decît cele ruseşti, pentru că ruşii au rezervat toată capacitatea de import.
La export, pe Arad-Szeged, există o limită orară de 10.000 de metri cubi. Patru firme au cîştigat licitaţia, însă Transgaz nu dezvăluie numele acestora. Directorul Văduva spune că este împiedicat de un contract de confidenţialitate cu respectivele companii. Surse din domeniu dau ca sigură prezenţa pe lista firmelor ce au rezervat capacitate de export a MOL Ungaria, GDF Suez, Wintershall şi OMV Petrom. MOL şi GDF Suez nu au comentat pe subiect, iar Petrom a negat că ar fi printre aceste firme.
România aduce gaze din Rusia prin conductele Isaccea-Negru Vodă şi Medieşul Aurit. În ultimii ani, importurile s-au diminuat pînă la 1-1,5 miliarde de metri cubi anual. În 2008, importurile erau de şase miliarde de metri cubi. Consumul anual al României, de circa 11 miliarde de metri cubi, este asigurat, în proporţie de 90%, din producţia locală.
Sursa: Revista Presei












