Romanul implicat in cazul celor 39 de migranti vietnamezi gasiti morti intr-un camion din Anglia a fost arestat in Italia si extradat

Un bărbat cu cetăţenie română a fost extrădat din Italia în Regatul Unit pentru a răspunde în faţa Justiţiei într-un caz de trafic de migranţi soldat cu moartea a 39 de vietnamezi în remorca închisă ermetic a unui camion, transmite DPA citată de Agerpres.
Ştefan Damian Dragoş (28 de ani) a fost extrădat Joi din Italia, după ce fusese arestat pe 10 Iunie în apropiere de Milano pe baza unui mandat de arestare emis de autorităţile britanice, a declarat Poliţia din Essex.
Cei 39 de migranţi vietnamezi, dintre care cei mai tineri erau doi băieţi de 15 ani, au murit de asfixiere şi hipertermie în spaţiul închis al remorcii camionului, în timp ce erau transportaţi spre ceea ce ei sperau să fie o nouă viaţă în Marea Britanie. Corpurile lor neînsufleţite au fost descoperite în interiorul remorcii la Est de Londra pe 23 Octombrie 2019.
Această descoperire îngrozitoare a scos în evidenţă fenomenul filierelor de imigraţie clandestină care prosperă profitînd de speranţa imigranţilor, care sunt dispuşi să îşi asume orice risc şi să plătească sume uriaşe de bani.
Liderii grupului de traficanți, Ronan Hughes, un transportator rutier Nord-irlandez de 41 de ani, şi Gheorghe Nica, un cetăţean român de 43 de ani, acuzaţi că au organizat această acţiune, au fost condamnaţi în Ianuarie la 20, respectiv 27 de ani de închisoare pentru omucideri involuntare şi trafic de migranţi.
Maurice Robinson, şoferul care conducea camionul în momentul descoperirii cadavrelor, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare, iar Eamon Harrisson, şoferul de 24 de ani care a dus remorca pînă în portul belgian Zeebrugge, afirmînd că nu ştia de prezenţa migranţilor la bord, a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare.












