Între menirea păstrării tradițiilor spirituale și culturale și autoasumarea unei autorități politice conjuncturale

Autor: Mihai CONȚIU

Am convingerea că subiectul pe care mi-am propus ca să-l scotocesc astăzi poate fi interpretat cu rea intenție, că-mi voi atrage critici dure, deoarece îmi permit să analizez un subiect tabu cum este ”diaspora, care își ajută țara prin remitențe” și multe alte comentarii revoltătoare.

Oricine știe că diaspora e definită drept un grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. Modul în care se manifestă o parte a diasporei moldovenești, în special cea occidentală și care tot mai adesea pretinde că trebuie să aibă un cuvînt decisiv în treburile politice ale țării, ne obligă la o serie de observații tot mai cuprinzătoare. Actuala diasporă moldovenească nu poate fi comparată nici pe departe cu diaspora reprezentată de totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabucodonosor II, regele Babilonului, dar nici cu cea din perioada anilor 1945-1989.

Majoritatea diasporei moldovenești constituită după anii 1990-1991 este compusă din cei care au emigrat din motive strict economice și nici pe departe politice. Toți au emigrat fiind ”persecutați” de visul unui trai mai bun sau de dorința de a se împlini profesional în domenii cu neputință de identificat optim în Republica Moldova. În acest context, suntem nevoiți să delimităm niște paralele clare între ceea ce reprezintă diaspora definită în DEX, așa cum am arătat mai sus – grupul etnic aflat peste hotarele țării, diaspora evreilor alungați și cea din perioada anilor 1945-1989. Diferențele dintre aceste categorii de diaspore sunt uluitor de mari, așa cum unul este prinț sau baron, altul savant de elită și un altul servitor sau precupeț.

Diaspora aristocrată, savantă și patriotică

Pentru că exemplele îmi sunt mai la îndemînă, mai cunoscute, mă voi referi la un tip de diasporă românească, adevărata diasporă într-o accepție subiectivă, care s-a afirmat în Occident după anii 1940-1945. Este vorba despre o diasporă de elită ostilă regimului comunist, care a fost vînată, persecutată și unii lideri marcanți au fost și uciși de către serviciile secrete, dar care, pe arena mondială, a luptat pentru o Românie democrată și a oferit planetei mari savanți, filosofi, scriitori, muzicieni, sculptori etc. Cînd era vorba despre diasporă, la aceștia mă gîndeam și la ceilalți români refugiați care-i venerau și sprijineau.

Autentica diasporă românească păstrătoare de valori naționale specifice, creatoare și faimoasă a fost reprezentată de personalități ca Regele Mihai, marele politician Ion Rațiu, fondatorul Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, Henri Coandă, Constantin Brîncuși, George Enescu, Sergiu Celibidache (compozitor și dirijor),  scriitorii și filosofii Mircea Eliade, George Uscătescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Elvira Popescu (mare actriță în Franța), Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, George Emil Palade, medic și om de știință în SUA, laureat Nobel, mari regizori de teatru ca David Esrig, Radu Penciulescu etc., etc.

Aceste mari personalități și multe altele au făcut lucruri mărețe pentru țările lor de adopție, pentru patrimoniul spiritual, cultural și științific mondial, dar și pentru țara lor de origine, în sensul păstrării și cultivării tradițiilor, vocalizarea numelui România la scară planetară etc. Trebuie să reținem că acest tip de diasporă a reprezentat o Românie paralelă, o România așa cum ar trebui să fie și nu reușește nici astăzi. Această diasporă autentică care mai există și astăzi nu a fost constituită din azilanți economici, ci strict politici,  n-a acceptat compromis politic în schimbul unor finanțări masive din partea regimului comunist, căci finanțarea asociațiilor a fost făcută prin contribuții personale.

Diaspora moldovenească de astăzi

Diaspora moldovenească occidentală are mai multe reprezentări, iar unele grupări s-au activat deja și politic, mai cu seamă după 2009. Cei care constituie elita diasporei moldovenești stau departe de influențele politice de la Chișinău și excelează în carierele profesionale pe care și le-au ales. Aceștia sunt oameni cu preocupări superioare, care s-au integrat perfect în mediul în care muncesc și trăiesc, dar care s-au și dezis de pseudo-tradițiile de tip provincial de acasă, de subcultură.

O categorie însemnată a diasporei moldovenești, sub aspect numeric, este cea reprezentată de moldovenii harnici și docili care au emigrat din țară în cătarea unui trai mai bun. Această diasporă este și cea mai vulnerabilă în fața liderilor politici din Republica Moldova și a agenților electorali ai acestora, care sunt reprezentați fie de lideri racolați ai diferitelor asociații ale moldovenilor, fie de alții delegați special de la Chișinău spre a-i reprezenta pe moldoveni în diaspora.

În contextul vulnerabilității amintite, o chestiune interesantă este aceea că această diaspora dorește să funcționeze la nivel de asociații ale moldovenilor și cu finanțare de la Stat, nu din proprii lor bani. Astfel, conducătorii asociațiilor moldovenești fac pacte discrete cu liderii politici de la Chișinău cărora le asigură votul diasporei în schimbul unor la fel de discrete finanțări. Oricît ni s-ar jura preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Ala Mândâcanu, că nu avem dreptate, ne este greu s-o credem. După 2010, existau voci care vorbeau și despre niște finanțări a acestei Comunități de către Vlad Filat.

La fel de greu ne este să credem că liderii politici de la Chișinău vizitează diaspora moldovenilor fără să-și golească buzunarele în schimbul unor voturi promise. Moldovenii din România, de exemplu, votează constant numai liderul politic unionist agreat la București. După Mihai Ghimpu, acum este rîndul lui Anatol Șalaru să primească voturile studenților moldoveni din România și cele ale moldovenilor beneficiari de excursii gratuite în România.

După  chipul și asemănarea politicienilor de la Chișinău, diaspora vrea să conducă țara

Așa cum spuneam mai sus, începînd cu 2009, diaspora moldovenească, cea numeroasă și aflată în captivitatea unor lideri de la Chișinău, are pretenția de a participa la actele decizionale ale  guvernărilor. Unul dintre cele mai ”justificate motive” este cel prin care invocă faptul că moldovenii fac remitențe și sprijină economia țării. Economia de consum! Da, este adevărat că acești bani intră în țară, însă moldovenii nu-i trimit țării, ci familiilor lor de aici, în primul și în primul rînd. În concluzie, doar familiile lor prosperă, nu și țara.

Este adevărat că votul lor contează enorm pentru unii ”politicieni cu mare putere de cumpărare”, la fel cum votul moldovenilor a fost decisiv pentru Traian Băsescu. Este adevărat că moldovenii de peste graniță au intrat în contact direct cu reala democrație occidentală, numai că voturile lor pentru politicienii moldoveni sunt date din rațiuni strict moldovenești, la fel și prin aceleași metode de manipulare și corupere aplicate asupra moldovenilor din țară. Pe de altă parte, moldoveanul din diaspora occidentală nu votează pentru țara lui aceeași democrație și aceleași principii în care trăiește el în Occident. Din aceste perspective, constatăm că diaspora nu-i cu nimic mai luminată decît alegătorul din țară și, în plus, este dezavantajată de aceea că s-a deconectat de mult de la pulsul vieții politice reale de acasă. Diaspora vrea să participe decisiv la viața politică a țării ca să-și impună propriile viziuni dobîndite în Occident, ignorînd cu desăvîrșire realitatea crudă că Republica Moldova nu este nici pe departe compatibilă cu UE, cu normele democratice, morale, legislative și civice din țările avansate ale Europei.

În situația dată, țara are nevoie de diaspora moldovenească de elită la nivel de expertiză, cu condiția obligatorie ca guvernanții să-și înțeleagă neputința și aventurismul și să delege elitelor responsabilități decizionale. Republica Moldova are nevoie de diasporă la nivel de elită expertizată, nu în calitate de mașinărie coruptă de voturi.