Prioritatea complotului asupra revoltelor

Protestele non-stop organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale de către Platforma DA ne obligă le analizăm într-un context mai larg, în planul general al realităţii existenţei Republicii Moldova ca stat. Afirmaţia că în Republica Moldova nu a existat niciodată o revoluţie autentică îi va contraria pe mulţi. Aici mă refer, în special, la acei lideri intelectuali şi politici din perioada anilor 1989-1991, care se autoiluzionează cu falsul trecut de foşti revoluţionari.

În realitate, revenirea la grafia latină (grafia latină din perioada interbelică, căci cea de pînă la 1812…) şi semnarea Declaraţiei de Independenţă nu sînt acte eroice apărute în urma unei revoluţii. Da, au fost revolte, numai că acestea erau controlate. Nici în România, în Decembrie 1989, nu a fost o revoluţie, ci o lovitură de stat, emanată pe seama unor diversiuni ale fostei Securităţi şi a KGB, a unor revolte controlate.

Premisele care au stat la baza revoltelor moldoveneşti din anii 1989-1991 se bazau pe ficţiuni, iar istoria de pînă acum a statului nou creat a demonstrat acest lucru. Grafia latină nu a adus cu ea neapărat şi cunoaşterea limbii române. Cei care au permis revenirea la grafia latină au ştiut că, în mod automat, denumirea de limbă română, în contrapondere cu limba moldovenească, va trebui să devină un instrument politic de dispută între moldoveni şi conaţionalii lor rusofili.

Mai apoi, Declaraţia de Independenţă a fost şubrezită serios de războiul de pe Nistru din anii 1991-1992, chiar dacă aceasta a generat crearea unui nou stat recunoscut de ONU. Primele alegeri democratice pentru Sovietul Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 Februarie, fiind cîştigate majoritar de Frontul Popular, formaţiune naţională moldovenească, devenită, ulterior, proromânească, iar pe 3 Septembrie a aceluiaşi an Sovietul Suprem l-a ales preşedinte de ţară pe fostul nomenclaturist sovietic Mircea Snegur. Pe 23 Mai 1991, RSS Moldovenească a devenit Republica Moldova. Următoarele alegeri libere din 27 Februarie 1994 au fost cîştigate de Partidul Agrar din Moldova, partid de Stînga şi de orientare prorusă.

Aşadar, constatăm că, încă de la început, stapînirea (post)sovietică asupra unei ţări a fost validată prin plebiscit de către un popor care îşi imagina că a votat pentru libertate, pentru independenţa ţării faţă de trecut. Nici urmă de revoluţie aici, ci doar revolte bazate pe ficţiuni. În acest context, constatăm că şi acum Republica Moldova este condusă sau controlată de către emanaţii umane ale fostului imperiu sovietic sau de creaţii ale lor, care sînt construite tot după calapod prosovietic, după aceleaşi nostalgii, admiraţie sau teamă faţă de Rusia.

În concluzie, toate cele întîmplate în Republica Moldova, începînd cu anul 1989 şi pînă în zilele de astăzi, au avut la bază conspiraţii generatoare de revolte. Conspiraţiile au fost generate şi de la Vest, şi de la Est. Detaliind, am putea dezvolta sincronizarea dintre complot şi revoltă, dar credem că, totuşi, comploturile deţin prioritate în faţa revoltelor. Dar dacă poate fi şi invers? În acest punct mă gîndesc la protestele Platformei DA!

În contextul celor scrise mai sus, referindu-ne la protestele Platformei DA, singurele comploturi sesizabile sînt cele menite să sufoce revoltele. Întrebarea este: sînt justificate protestele? Sigur că DA, chiar cu vîrf şi îndesat! În această conjunctură, cauzele şi cerinţele protestatarilor lasă în umbră speculaţia că s-ar afla cineva în spatele acestor mitinguri non-stop.

În fond, Duminică 13 Septembrie, liderii Platformei i-au avertizat pe guvernanţi că dacă nu la satisfac revendicările vor iniţia declanşarea unei greve generale, iar mai apoi vor căuta să identifice crearea unei noi mişcări politice, care să formeze un Guvern al Încrederii Populare. Dacă punem în ecuaţie cerinţele protestatarilor – demisiile şefului statului, prim-ministrului, preşedintelui Parlamentului etc. – cu soluţiile pe care le au în cazul nesatisfacerii lor, atunci se conturează premisele unei revolte transformată în revoluţie.

Dacă, prin absurd, toată conducerea ţării ar demisiona, asta ar însemna ca o altă forţă civică populară, Platforma, să dizolve Parlamentul, să creeze o structură legislativă provizorie care să substituie Parlamentul demis, să formeze un Guvern provizoriu de uniune naţională, să decidă abolirea Constituţiei şi să fixeze data alegerilor anticipate. Asta deja s-ar numi o revoluţie, dar numai în condiţiile în care cei noi veniţi în fruntea statului ar rupe-o definitiv cu trecutul şi cu actualul prezent.

Se pare că asta şi doreşte Platforma DA, date fiind cerinţele înaintate guvernanţilor. Chestiunea devine delicată în clipa în care trebuie să admitem că o astfel de revoluţie are nevoie de legitimitate şi de recunoaştere a ei ca atare în plan extern. În plan intern, legitimitate are. Problema ţine de forţa şi dimensiunile la nivel naţional ale protestelor. Dacă sînt covîrşitoare şi cîştigă lupta cu actualii guvernanţi, atunci o posibilă revoluţie moldovenească ar putea fi recunoscută şi în exterior.

Actuala situaţie, însă, este cu mult mai delicată decît pare la o simplă evaluare. Într-o ţară ca Republica Moldova, revoluţiile ca iniţiativă din interior par o utopie. Astfel de revoluţii au nevoie indiscutabilă de au sprijin extern, de un fel de aprobare, ca să zicem şi aşa. Nu orice revoluţie moldovenească este convenabilă Rusiei, UE sau SUA, căci cam din aceste direcţii se pot gira eventuale revoluţii. Aşa cum sugeram mai sus, premise interne pentru declanşarea unei revoluţii naţionale sînt. Chiar dacă unii factori externi nu o spun cu glas tare sau alţii o fac doar sugestiv, Rusia, UE şi SUA ştiu că Republica Moldova se află în captivitatea lui Vladimir Plahotniuc, că statul este unul de tip mafiot, că ţara este neguvernabilă din cauza corupţiei generalizate şi că populaţia a ajuns la capătul disperării.

Dacă se vrea binele acestei ţări, atunci de ce Estul şi Vestul ar trebui să aibă reţineri faţă de dorinţa populaţiei majoritare de a-i alunga de la Putere pe guvernanţi printr-o revoluţie? Oare Occidentul nu a constatat prea bine că după şase ani de guvernare „proeuropeană” ţara se află în faliment absolut, că actualii guvernanţi nu pot fi parteneri responsabili de dialog, că nu au înţeles nimic din valorile democratice şi că nu mai pot fi schimbaţi în acest sens? Menajîndu-i pe actualii guvernanţi de dragul unei constituţionalităţi înţelese pervers, partenerii externi ai ţării par să admită existenţa statului mafiot condus de Plahotniuc.

În tot acest context general, Platforma DA continuă să se confrunte cu cele mai odioase atacuri, dezinformări, provocări sau trădări orchestrate de către guvernanţi, în particular de Plahotniuc. Complicii lui de Stînga nu mai contenesc „să-şi ofere” adeziunea, participarea la proteste…

Am mai scris despre provocările multiple la care sînt supuşi protestatari, motiv pentru care mă voi opri asupra altora mai… proaspete. La protestele de Duminică 13 Septembrie, şi-a făcut apariţia şi o trupă diversionistă de la „Tinerii Moldovei”, care, nici mai mult şi nici mai puţin, vroiau unire cu România imediat, chiar în acea zi. Să te cruceşti, nu alta! Pe fondul acestui haos naţional, ei cred că România are nevoie să şi-l importe. În fond, aceşti tineri, care pînă la urmă şi-au instalat şi ei un cort, nu fac nimic altceva decît să le cînte în strună lui Plahotniuc şi guvernanţilor, tocmai celor care, tradiţional, le sînt inamici, căci ei nu vor unirea cu România. Cerinţele Platformei Da faţă de guvernanţi sînt durerile tuturor cetăţenilor acestei ţări – moldoveni, minoritari ruşi, ucraineni etc. – fie că unii, cei majoritari, sînt adepţii statului Republica Moldova, fie că alţi sînt pro UE sau Uniunea Vamală, iar alţi unionişti proromâni. Problema cea mai acută a Moldovei nu este unirea imposibilă cu România, ci guvernarea actuală, statul mafiot şi oligarhia.

Fireşte că printre protestatari vor mai apare şi trădători, căci trădarea şi făţărnicia par să fie o virtute pentru unii dintre moldoveni. „Trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, făţărnicia”, spunea Stefan Zweig, iar de făţărnicie nu se duce lipsă. Hăituit identitar, umilit şi sărăcit de către toţi guvernanţi, moldoveanul a ajuns să-şi trădeze aproapele chiar şi pentru o sticlă cu rachiu. La asta trebuie să fie atenţi cei din Platforma DA – la „rachiul” (banii) împărţit de agenţii lui Plahotniuc celor dispuşi să trădeze interesele protestatarilor!

Închei cu observaţia că guvernanţi nu vor satisface cerinţele protestatarilor, că vor ţine cu dinţii de Putere, iar dacă protestele vor lua amploare, dacă vor lua forma unui început de revoluţie, atunci, pentru înăbuşirea „justificată” în forţă a revoltelor, „vor fi comandate victime indispensabile”! O ştiu din experienţe trăite!

Mihai CONŢIU