REZULTATELE TOP 10 CELE MAI INFLUENTE PARTIDE POLITICE ALE LUNII FEBRUARIE 2014

- Comentariul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „POLITICON” -
La realizarea TOP 10 cele mai influente partide politice ale lunii februarie 2014 au participat 32 de experţi. Fiecare expert a apreciat partidele politice din lista prezentată, în conformitate cu Lista partidelor politice înregistrate la Ministerul Justiţiei, cu o notă de la 1 la 10 (1 – nota minimă şi 10 – nota maximă). Partidul care nu a primit nici o notă, are respectiv zero puncte. Criteriile obligatorii de apreciere sînt următoarele:
- Influenţa reală asupra procesului politic din Republica Moldova;
- Prestaţia publică şi prezenţa în spaţiul informaţional;
- activismul organizaţiilor teritoriale ale partidului;
- capacitatea liderilor partidelor de a fi locomotive electorale pentru propriul partid.
La baza evaluării făcute de fiecare expert stă percepţia lui subiectivă asupra partidelor politice după criteriile de performanţă şi eficienţă în luna evaluată.
TOP 10 cele mai influente partide ale Republicii Moldova se caracterizează prin stabilitate în partea superioară a clasamentului, schimbările avînd loc în partea inferioară a ierarhiei.
Partea superioară a TOP 10 sînt ocupate de partidele parlamentare.
1. Partidul Liberal Democrat din Moldova – 242 puncte.
2. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 188 puncte.
3. Partidul Democrat din Moldova – 186 puncte.
PLDM continuă sa domine TOP 10, la fel şi-au păstrat poziţiile PCRM şi PDM. Unica deferenţă faţă de luna trecută este diferenţa foarte mică de puncte dintre comunişti şi democraţi.
4. Partidul Liberal – 149 puncte.
5. Partidul Liberal Reformator – 124 puncte.
PL şi PLR şi-au păstrat poziţiile în TOP 10 care nu asigură certitudinea trecerii pragului electoral. PL porneşte cu şanse mai mari de a paşi pragul celor 6% necesare mizînd în continuare pe factorul Chirtoacă. Poziţiile PLR de a depăşi baremul electoral sînt mai problematice, asta deoarece creşterea popularităţii liberal-reformatorilor este în stagnare.
6. Mişcarea Populară Antimafie – 96 puncte.
7. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova – 86 puncte.
8. Partidul Regiunilor din Moldova – 64 puncte.
9. Partidul Popular din Republica Moldova – 61 puncte.
10. Partidul Naţional Liberal – 60 de puncte.
După locul al cincilea începe zona incertitudinii electorale, cu şanse tot mai minime spre coada clasamentului de a trece în legislativ. Cele mai mare şanse le are MPA, dar şi ele sînt numai la nivel teoretic. PSRM a eşuat lamentabil de a se impune pe segmentul electoral al PCRM, nefiind capabil să impună politici palpabile alternative celora ale comuniştilor. Surprinde locul al optulea al PRM, regionalii lui Formuzal reuşind cea mai spectaculoasă urcare în TOP 10 (3 poziţii). PPRM şi PNL s-au rostogolit spre limitele de a ieşi din TOP 10, aceste partide avand şanse parlamentare infime.












