REPUBLICANII AU BLOCAT DIN NOU AJUTOARELE PENTRU UCRAINA ȘI ISRAEL ÎN SENATUL SUA

La comanda șefului lor, fostul președinte Donald Trump, republicanii din Senatul SUA au blocat din nou adoptarea unui proiect bipartizan negociat vreme de luni de zile, prin care s-ar fi deblocat ajutoare pentru Ucraina și Israel și ar fi deschis calea pentru o reformă a politicilor de la granița SUA, relatează Reuters.

Cu un vot de 49 la 50, în mare parte exprimat pe linie partinică, Senatul Statelor Unite nu a reușit să treacă pachetul de 118 miliarde de dolari pentru Ucraina și Israel. Proiectul conținea și o serie de reforme pentru sistemul de imigrație.

Republicanii folosesc granița cu Mexicul și imigrația ca pretexte pentru a bloca de luni de zile proiectele administrației Biden și pentru a opri ajutoarele pentru Ucraina invadată.

De menționat este și faptul că de la intrarea sa în funcție, Biden a păstrat, în mare parte, politicile lui Trump la graniță, deportînd chiar un număr record de imigranți ilegali pe parcursul președinției sale.

Totuși, republicanii continuă să susțină demagogic că SUA are „granițe deschise” sub Biden, o retorică similară fiind folosită și în timpul administrației Obama, datele arătînd, de asemenea, că și între 2009 și 2017 s-au deportat numere record de imigranți ilegali.

Pentru a putea fi aprobat, pachetul are nevoie de 60 de voturi, iar democrații au doar 51 dintre acestea. Doar patru senatori republicani au votat pentru aprobarea pachetului.

Totuși, respingerea acestui proiect a deschis posibilitatea ca Senatul să voteze un pachet mai mic, de 96 de miliarde de dolari care include doar ajutoare pentru Ucraina și Israel, dar care elimină prevederile legate de imigrație și graniță.

Există indicii că acest pachet are șanse mai mari să treacă de Senat, însă în Camera Reprezentanților, unde dominația trumpiștilor din majoritatea republicană este mult mai mare, șansele de a trece un astfel de pachet sînt mult mai mici.

„Așteptăm să vedem ce face Senatul. Lăsăm procesul să meargă pînă la capăt”, a declarat președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Mike Johnson. Anterior, el spusese că pachetul va ajunge „mort la sosire” în Camera Reprezentanților.

Sursa: digi24.ro

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
01.12.24 - 15:12
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:53
02.12.24 - 15:12
04.12.24 - 00:32
03.12.24 - 00:55
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:57
02.12.24 - 15:11
05.12.24 - 00:19