REPUBLICA MOLDOVA ESTE ŢARA CEA MAI IUBITĂ DE UNIUNEA EUROPEANĂ

Importanţa deciziei Parlamentului European (PE) de anulare a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi paşii ce urmează a fi întreprinşi în realizarea visului european al ţării au constituit subiectul conferinţei de presă comune, susţinută de europarlamentarii din grupul Partidului Popular European (PPE): Theodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu, şi preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.
Liderul PLDM a ţinut să exprime recunoştinţă colegilor din PPE pentru tot suportul oferit în implementarea reformelor şi în realizarea visului cetăţenilor Republicii Moldova de a circula liber în spaţiul comunitar. „PPE au fost împreună cu noi. Datorită sprijinului direct şi dezinteresat al partenerilor şi prietenilor noştri, Republica Moldova nu numai că are parcurs european, dar a obţinut regimul liberalizat de vize pentru cetăţeni care este un drept fundamental. Moldova este foarte aproape de semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu UE. Trebuie să muncim mult în perioada următoare, dar ceea ce am realizat pînă acum împreună demonstrează că se poate. Am preluat o ţară era izolată, condusă în manieră autoritară, dar am ajuns să fim o ţară cu rezultate foarte bune pe toate dimensiunile şi cu perspectivă europeană”, a menţionat Vlad Filat.
Liderul PLDM a făcut şi un apel către cetăţenii deţinători de paşapoarte ale statelor UE. „În luna mai vor avea loc alegeri în Parlamentul European. De cine va fi acolo depinde parcursul european al ţării noastre, de aceea fac apel către cei cu drept de vot să participe la aceste alegeri şi să opteze pentru cei care au sprijinit Republica Moldova prin acţiuni concrete”, a spus Vlad Filat.
Preşedinta Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, eurodeputata Monica Macovei, a menţionat că pînă la sfîrşitul lunii mai cetăţenii Republicii Moldova vor călători fără vize. „Republica Moldova a mers cu progresele cele mai rapide în aceşti ani, de asta a ajuns, pe merit, un copil răsfăţat al Uniunii Europene. Moldova este ţara cea mai iubită de UE. Este foarte important să se semneze cît mai repede Acordul de Asociere şi de Liber Schimb, ceea ce va însemna bunăstare pentru cetăţeni, ieşirea produselor moldoveneşti către UE fără taxe, va însemna bani în diverse alte capitole. Vom fi vigilenţi ca să nu intervină nimic în acest parcurs şi nimeni să nu întoarcă Moldova din drumul european”, a declarat Monica Macovei.
Raportorul grupului PPE pentru Moldova în problema ridicării vizelor, Marian-Jean Marinescu, a accentuat că votul din PE este meritul cetăţenilor Republicii Moldova, al guvernării democratice. “Am tot respectul pentru Vlad Filat, Iurie Leancă şi pentru toţi care au contribuit ca votul din 27 februarie să aibă loc. Aţi reuşit să rezistaţi presiunilor şi aţi pus Europa să spună da. Aţi făcut treabă bună pentru cetăţeni. Este o realizare foarte mare, un pas important în direcţia în care trebuie să mergeţi pentru că sînteţi în Europa şi acolo trebuie să rămîneţi”, a spus eurodeputatul.
La rîndul său, şeful Delegaţiei române în grupul PPE, deputatul european Theodor Stolojan şi-a exprimat speranţa că în viitorul mandat al Parlamentului European, ţara noastră va obţine perspectiva aderării la UE. „Sper că în următorii 5 ani, Moldova va obţine clar o Foaie de Parcurs pentru a deveni ţară –candidat la aderare. Aceasta este ceea ce îmi doresc eu pentru Republica Moldova – să devină stat membru al UE”, a declarat Theodor Stolojan.
Conferinţa de presă comună a fost precedată de întrevederea deputaţilor europeni cu preşedintele PLDM, Vlad Filat, vicepreşedinţii: Liliana Palihovici şi Vadim Pistrinciuc, precum şi cu deputatul George Mocanu. (Serviciul de presă al PLDM)












