RECHINII IMOBILIARELOR DIN CHIȘINĂU

Primăria capitalei a fost întotdeauna complice cu mafioții

Autor: Mihai CONȚIU

Oricît de mult ar fi spălate de ploii străzile Chișinăului, acestea nu pot spăla și ”arhitectura imobiliară” sălbatică și inestetică aprobată de toți edilii la solicitarea rechinilor imobiliari dornici de cîștiguri și de spălat bani prin astfel de construcții. Practic, de-a lungul anilor, orice ins cu bani, de proveniență îndoielnică și dornic de a investi în construcții imobiliare profitabile, și-a cumpărat un teren, oriunde în Chișinău, și, ”după gustul lui”, a comandat construirea unui bloc de locuințe sau a unui centru comercial, iar Primăria i-a acordat avizele de construcție.

Uitați-vă numai la cît circ s-a declanșat în privința unor pietre de pavaj stupide de pe strada 31 August 1989 din pricină că ar avea ”valoare istorică”! Aceeași chestiune ”istorică” nu și-au pus-o edilii atunci cînd un rechin imobiliar le-a cerut aprobare, și i-au dat-o, pentru construcția unui bloc de locuințe ”modern” într-un perimetru arhitectural relativ istoric. Aici vorbesc despre faptul că Primăria nu-i obligă pe acești rechini imobiliari să-și ajusteze proiectele lor de construire la stilul arhitectonic vechi, istoric existent în întregul perimetru stradal ori de cartier. Ce zice Primăria despre scheletul unei construcții oribile din ”coastele” Muzeului Național de Arte Plastice din strada 31 August 1989, care ”zace” acolo de vreo două decenii? Abia aștept să văd ce ”monstru imobiliar arhitectonic” va fi finalizat pe strada 31 August 1989, în locul fostului hotel Codru! Crede cineva că această construcție, prin proiectul ei, se va alinia imaginii arhitecturale a acestei străzi?

Istoria unui oraș se conservă nu doar prin păstrarea vechilor construcții, dar și prin alinierea estetică, sub aspect arhitectural, a ridicării noilor clădiri, iar asta în virtutea unei continuități. Cine a fost în Italia, Grecia, Spania, Franța etc., știe dacă a fost interesat și de acest aspect! ”Continuitatea istorică” asigurată de către rechinii imobiliari din Chișinău pare să fie una care îmbină ”tradiționalismul sovietic”, în materie de gust estetic edilitar, cu cel occidental ”cu termopane” și alte utilități interioare. Atît! Ei se luptă pentru construcțiile lor nu doar pentru un metru pătrat în plus, ci chiar și pe centimetri, după cum îmi mărturisea un sectant priceput, de meserie fiind gropar la Cimitirul Central.

Am abordat acest subiect, fără să-l detaliez prea mult, deoarece, de doi ani, am constatat cîteva chestiuni, la temă, în Antwerpen, Belgia. În zona centrală a orașului, a existat și există un teren longitudinal considerabil, unul pe care dacă Primăria Chișinăului, dacă l-ar avea, l-ar vinde rechinilor imobiliari ca să-și construiască cel puțin zece blocuri de locuințe. Primăria din Antwerpen, însă, i-a anunțat pe absolut toți locatarii din zonă că se angajează să construiască un parc cu multe spații de joacă pentru copii, ceea ce a și reușit. Această decizie a Primăriei din Antwerpen este o consecință a faptului că, de o parte și de alta a acestui parc longitudinal, există numai blocuri de locuință vechi, muzee și alte vestigii arhitecturale de însemnătate istorică, dar și estetică. Toate astea în contextul în care, peste drum, ca să zic așa, după cîteva clădiri, la o distanță de circa 300 de metri, există o altă înșiruire de parcuri.

Tot în acest perimetru, există o clădire înaltă extrem de atractivă, pe care Primăria Chișinăului ar vinde-o pe bani buni... unora, despre care Primăria din Antwerpen a comunicat tuturor cetățenilor din cartier că intenționează să o demoleze pentru a construi un muzeu, tot într-un stil arhitectonic care ”se excită” cu stilul existent.

În final, rămîne să ne întrebăm ce ”minune arhitectonică” o să apară pe ruinele fostului cinematograf Gaudeamus din Chișinău? Sigur că proprietarul va decide! Nu poți să te... cînți în gustul omului! Apropo de proprietar – dacă a fost proprietarul demolatului cinematograf, este cumva și proprietarul statuii comsomolistului cu pumnul îndreptat spre Prut? Întreb, nu dau cu parul!

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
01.03.25 - 01:46
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 00:29
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 00:30
01.03.25 - 01:38
02.03.25 - 02:02
02.03.25 - 02:09
01.03.25 - 01:36