REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (3 Noiembrie 2020)

Autoritățile franceze interzic mişcarea ultranaţionalistă turcă Lupii Cenuşii

Guvernul Franţei va decreta, Miercuri, dizolvarea mişcării ultranaţionaliste turce Lupii Cenuşii, a anunţat ministrul de Interne, Gerald Darmanin, citat de AFP. El a apreciat că este o grupare „deosebit de agresivă”, potrivit Agerpres. Audiat în Adunarea Naţională, Darmanin a precizat că în 15 zile va fi examinată şi dizolvarea Colectivului Împotriva Islamofobiei în Franţa (CCIF), anunţată după asasinarea profesorului Samuel Paty în 16 Octombrie. Paty a fost decapitat la Conflans-Sainte-Honorine, în apropiere de Paris, de către un tînăr musulman de origine cecenă, pe motiv că le arătase elevilor, la o lecţie despre libertatea de exprimare, caricaturi cu profetul Mahomed. Deciziile Consiliului de Miniştri de la Paris vor fi luate în contextul unor tensiuni diplomatice cu Turcia, în legătură cu tratamentul aplicat musulmanilor în Franţa.

Lupii Cenuşii au fost incriminaţi pentru incidentele de săptămîna trecută dintre comunitățile turcă și armeană de la Decines-Charpieu, lîngă Lyon. Conflictul dintre turci şi armeni s-a intensificat după izbucnirea conflictului din Nagorno Karabah între Armenia şi Azerbaidjan, în care partea azeră este susţinută de Turcia. Miercurea trecută, forţele de ordine au intervenit la Decines-Charpieu pentru a împiedica circa 250 de turci să îi atace pe armeni. Cu cîteva ore înainte, o încăierare între membri ai celor două comunităţi se soldase cu patru răniţi, din care unul în stare gravă. Sîmbătă noaptea, memorialul genocidului şi Centrul Naţional al Memoriei Armene de lîngă Lyon au fost profanate, iar pe clădiri a apărut inscripţia „Lupii Cenuşii”.

Gruparea este cunoscută ca apropiată de Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care şi-a exprimat recent îndoieli privind „sănătatea mintală” a omologului său francez, Emmanuel Macron. Lupii Cenuşii au ajuns cunoscuţi în deceniile 1970-1980, în urma unor acţiuni violente împotriva militanţilor de stînga. Ei folosesc ca semn de recunoaştere un gest al mîinii cu degetul mare împreunat cu mijlociul şi inelarul. Mișcarea combină naționalismul, rasismul, lupta împotriva drepturilor femeilor, a grupurilor etnice și religioase și proclamă superioritatea turcilor.

Gruparea s-a extins și în afara Turciei. Există cel puțin 20.000 de ultra-naționaliști turci în Germania și aproximativ 5.000 în Austria, dar numărul susținătorilor este în creștere. Deghizați în structuri aparent inofensive, aceștia subminează politica partidelor germane și austriece de ani de zile, aproape neobservată de public, potrivit mena-studies.org.

Vladimir Marugov, supranumit „regele cîrnaților” din Rusia, a fost ucis în saună cu o arbaletă

Rusul Vladimir Marugov, cunoscut ca „regele cîrnaților”, a fost ucis cu o arbaletă, spun anchetatorii ruși citați de BBC. Vladimir Marugov și partenera sa se aflau într-o saună în aer liber cînd au fost atacați de două persoane mascate. Femeia a reușit să fugă și să cheme Poliția. Polițiștii sosiți la fața locului au găsit cadavrul lui Marugov în saună, cu o arbaletă lîngă el. Atacul a avut loc în casa lui Marugov, aflată la aproximativ 40 de kilometri de Moscova, potrivit Comitetul de Investigații din Rusia, similar cu FBI din SUA. Potrivit acestora, atacatorii ar fi cerut bani de la el înainte de a-l ucide. Mașina cu care au fugit cei doi a fost găsită la marginea orașului Istra, în apropiere de Moscova, spun anchetatorii. Marugov deținea unele dintre cele mai mari fabrici de prelucrare a cărnii din Rusia.

Mare-i grădina lui Dumnezeu! O familie de români a fost reținută la frontieră, după ce au spus că sunt din Tracia și se întorc acasă

O familie de români din județul Timiș a fost reținută de polițiștii de frontieră maghiari după ce membrii acesteia au vrut să intre în România fără documente, relatează lugojinfo.ro. Cei cinci, părinții și trei copii, au vrut să intre în țară prin punctul de frontieră Nădlac 2 și le-au spus polițiștilor maghiari că sunt traci și că se întorc în țara în care s-au născut, refuzînd să prezinte documentele.

După ce s-au baricadat în mașina pe care au scris „TRACIA”, polițiștii de frontieră din Ungaria au apelat la ajutorul colegilor români. Aceștia au reușit să deschidă autoturismul și l-au imobilizat pe șofer, un bărbat de 35 de ani. După ce au verificat bazele de date, polițiștii au descoperit că cele cinci persoane se întorceau din Danemarca, iar în documentele din România figurau cu domiciliul în localitatea Fardea. Cei cinci au fost reținuți pentru 24 de ore de autoritățile maghiare pentru verificări suplimentare deoarece nu au putut prezenta nici un document de identitate al lor sau al mașinii, adulții arătînd doar niște hărții fără valoare care nu pot înlocui documentele de identitate valabile. 

Al doilea val al pandemiei nu va fi ultimul

Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi probabil ultimul şi ne putem teme de „mai multe valuri succesive la sfîrşitul acestei Ierni” şi în Primăvara anului viitor, a apreciat Consiliul ştiinţific care consiliază Guvernul francez, relatează AFP, potrivit Agerpres. Postată online la sfîrşitul săptămînii trecute, notificarea este datată Luni, 26 Octombrie, cu două zile înainte de anunţul Preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la o nouă carantină instituită după apariţia celui de-al doilea val de COVID-19.

„Este foarte dificil de prezis cît va dura cel de-a doilea val, deoarece depinde chiar de virus, de mediul său climatic, de măsurile care vor fi luate pentru a limita circulaţia virusului, de acceptarea lor şi, prin urmare, de impact”, scrie Consiliul ştiinţific. „Putem trasa o ipoteză a unei ieşiri din al doilea val la sfîrşitul acestui an sau la începutul anului 2021. Această ieşire ar trebui să fie însoţită de o revenire a circulaţiei virusului la un nivel foarte controlat (maximum 5.000 pînă la 8.000 de noi contaminări zilnice)”, precizează organismul. Prin anunţarea de noi restricţii, cel puţin pînă la 1 Decembrie, Preşedintele Emmanuel Macron a precizat că obiectivul este să se ajungă la „circa 5.000” de cazuri de contaminări zilnic, faţă de între 40.000 şi 50.000 în prezent.

Oricare ar fi succesul măsurilor implementate, ele nu vor fi probabil suficiente „pentru a evita alte valuri, după al doilea”, a avertizat Consiliul ştiinţific, care a recomandat carantina decisă în cele din urmă. „Prin urmare, putem avea mai multe valuri succesive la sfîrşitul Iernii şi în Primăvara lui 2021, în funcţie de mai multe elemente: starea climatică, nivelul şi eficienţa operaţională a strategiei de testare/urmărire/izolare (a cazurilor pozitive)”, a adăugat organismul. Prin urmare, guvernele din Europa se vor confrunta cu o „gestionare a valurilor succesive de reapariţie” a epidemiei, „pînă la apariţia primelor vaccinuri şi/sau tratamente”, probabil în al doilea trimestru al anului 2021, a mai spus Consiliul ştiinţific francez.

În Bulgaria, mașinile de Poliție preiau pacienți Covid pentru că ambulanțele nu mai fac față

Sistemul sanitar din Bulgaria pare în prag de colaps, astfel că autoritățile au cerut ajutorul oamenilor legii. La Sofia, mașinile de Poliție vor transporta pacienți Covid, întrucît ambulanțele nu mai fac față numărului foarte mare de cereri. Recent, un bărbat a murit așteptînd salvarea. Guvernul bulgar a decis să facă apel la forţele de Poliţie pentru a transporta la spital bolnavi de COVID-19, în condiţiile în care ambulanţele nu mai sunt suficiente pentru a face faţă virulenţei celui de al doilea val al pandemiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Zece microbuze ale Poliţiei, dintre care şase dotate cu echipe de paramedici, vor veni în sprijinul celor 25 de ambulanţe publice care operează la Sofia, a anunţat ministrul Sănătăţii, Kostadin Anghelov, în cadrul unei conferinţe de presă. Decesul, Sîmbătă, al unui bărbat de 33 de ani, ai cărui apropiaţi au aşteptat cu disperare timp de ore întregi preluarea sa de către o ambulanţă, a provocat o undă de şoc pe reţelele sociale, care abundă în mărturii privind refuzarea accesului la servicii medicale.

Spitalele bulgăreşti, în care numeroşi membri ai personalului medical sunt contaminaţi, au solicitat deja mobilizarea studenţilor la medicină. Confruntat cu critici, Ministerul Sănătăţii a solicitat de asemenea cooperarea unităţilor medicale private, adesea reticente în a primi persoane contaminate cu noul coronavirus.

Nigel Farage anunță că Partidul Brexit își schimbă numele și devine o formațiune anti-lockdown și anti-restricții

Partidul Brexit al lui Nigel Farage își va schimba numele și se va reforma într-un partid anti-lockdown, a anunțat liderul acestuia. Partidul se va numi „Reform UK” și va face opoziție la măsurile și restricțiile anti-pandemice, relatează BBC. Nigel Farage a criticat cea mai nouă măsură a Guvernului conservator condus de Boris Johnson, afirmînd că un nou lockdown va duce „la mai mulți ani de viață pierduți prin comparație cu viețile salvate” și că „obținerea imunității de turmă ar fi mai eficientă”.

Partidul Brexit, fondat înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2019, a avut ca scop punerea în aplicare a referendumului din 2016, în contextul în care, la acel moment, Regatul Unit și UE erau încă în negocieri pentru găsirea unui acord pentru Brexit.

Într-un email pentru susținătorii săi, Nigel Farage le-a transmis că „Brexit-ul a fost salvat”, însă acum „este nevoie să se concentreze pe alte probleme importante cu care se confruntă națiunea”. Liderii partidului au cerut Comisiei Electorale britanice schimbarea numelui în „Reform UK”. Ei spun că „Guvernul își sapă groapa în ce privește criza Covid” și „că în loc să își recunoască greșelile, continuă să sape”. „Trebuie să învățăm să trăim cu virusul, nu să ne ascundem de el”, a concluzionat Farage.

Ideea conform căreia criza Covid-19 ar putea fi încheiată prin adoptarea unei strategii de infectare în masă pentru obținerea „imunității de turmă” a fost discreditată de majoritatea experților și cercetătorilor. Anunțul Partidului Brexit vine în contextul în care Guvernul britanic a anunțat un lockdown de patru săptămîni pe teritoriul Angliei, zona din Regat cea mai afectată de pandemie.

Emiratele Arabe Unite sunt de partea lui Macron în scandalul caricaturilor

Emiratele Arabe Unite i-au luat apărarea Preşedintelui francez Emmanuel Macron în controversa care a inflamat lumea musulmană din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed, relatează AFP, potrivit Agerpres. Ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite, Anwar Gargash, a respins ideea potrivit căreia Emmanuel Macron ar fi exprimat un mesaj de excludere a musulmanilor. „Trebuie să ascultaţi ceea ce a spus cu adevărat Macron în discursul său. El nu vrea o ghetoizare a musulmanilor în Occident şi are perfectă dreptate”, a spus el într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.

Musulmanii trebuie să se integreze mai bine şi statul francez este îndreptăţit să caute modalităţi de a realiza acest lucru în timp ce luptă împotriva radicalismului şi a închiderii comunitare, a adăugat şeful diplomaţiei din Emirate.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru Al-Jazeera, difuzat Sîmbătă, că înțelege sentimentele musulmanilor, care sunt „şocaţi” de caricaturile cu profetul Mohamed, dar ele nu justifică violenţa, iar radicalismul islamic pe care el încearcă să-l combată este o amenințare pentru toți oamenii, dar mai ales pentru musulmani.

Medicii britanici vor să introducă vitamina D în alimentele de bază pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2

Specialiştii din Marea Britanie cer autorităților suplimentarea alimentelor de bază cu un complex de vitamina D, pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Metoda este utilizată în numeroase țări deoarece în lipsa vitaminei D organismul este mult mai predispus la infecţii, relatează Mediafax citînd The Guardian. Marea Britanie se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor de Covid-19. Încă de la începutul epidemiei, specialiştii au recomandat suplimentele cu vitamina D, pentru a sprijini sistemul imunitar în lunile reci. Totuşi, oamenii nu apelează la suplimente şi atunci specialiştii cer autorităților să adauge vitamina D în compoziţia alimentelor de bază precum pîinea şi laptele.

Specialiştii în sănătate din Marea Britanie atrag atenţia cu privire la deficienţa de vitamina D de care suferă aproape jumătate din populaţia ţării. Din cauza lipsei soarelui, principalul furnizor de vitamina D în organism, specialiştii recomandă suplimentele din Septembrie pînă în Martie. Din lipsă de vitamina D, organismul este mult mai predispus la infecţii, conform studiilor. Săptămîna trecută, cercetătorii din Spania au ajuns la concluzia că 82% din pacienţii internaţi cu coronavirus dintr-un eşantion de 216 participanţi, sufereau de o deficienţă de vitamina D.

Practica introducerii de vitamine în compoziţia alimentelor de bază şi accesibile este des întîlnită în ţări precum Finlanda, Suedia, Australia şi Canada. În Marea Britanie, însă, Departamentul de Sănătate Publică a respins astfel de iniţiative de peste 10 ani. Unele alimente, precum cerealele şi ciupercile, sunt deja îmbogăţite cu vitamina D. Şi făina albă, în Marea Britanie, este îmbogăţită cu un complex de vitamina B. Un studiu realizat în anul 2019, de către Universitatea din Birmingham, arată că numărul persoanelor care suferă de deficienţă de vitamina D ar putea scădea cu 25%, dacă, de exemplu, făina ar fi îmbogăţită cu un complex de vitamina D.

Pe de altă parte, excesul de vitamina D este dăunător, deoarece acumularea de calciu în sînge poate provoca greață, vărsături, slăbiciune, urinare frecventă, dar și sete excesivă, durere de stomac, amețeală și confuzie. În unele cazuri, simptomele pot progresa către durere osoasă și probleme renale ca urmare a formarii calculilor renali.

ONU evocă posibile crime de război în conflictul din Nagorno-Karabah

Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a evocat posibilitatea să fi fost comise crime de război în conflictul din Nagorno-Karabah, unde au avut loc atacuri ”nediscriminatorii” împotriva populaţiei civile, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres. Michelle Bachelet a făcut, de asemenea, referire la înregistrări video, pe care le consideră credibile, ce arată execuţia de către trupele azere a doi soldaţi armeni în uniformă. ”Deşi pe reţelele sociale circulă multe imagini false, investigaţii riguroase ale mass-media au relevat imagini foarte alarmante, care par să arate trupe azere executînd doi armeni în uniformă militară”, potrivit unui comunicat emis de biroul Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului.

Textul reaminteşte că, în baza dreptului umanitar internaţional, uciderea deliberată a unor persoane protejate reprezintă o încălcare a Convenţiilor de la Geneva şi, prin urmare, o crimă de război. Totuşi, adaugă comunicatul, numai un Tribunal competent poate determina acest lucru, dar ”părţile au obligaţia de a ancheta acest tip de încălcări în mod eficace, rapid, detaliat şi imparţial şi cei responsabili trebuie să fie judecaţi”.

Michelle Bachelet a mai denunţat şi faptul că, în pofida acordului la care au ajuns Vineri părţile în conflict să se abţină de la atacuri deliberate împotriva populaţiei civile, au fost lansate apoi rachete împotriva unor zone populate. Unul din locurile atacate a fost o piaţă din Stepanakert, capitala provinciei Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit majoritar de armeni, care s-a separat de Azerbaidjan în urma războiului de la începutul anilor ’90 şi pe care Armata azeră încearcă acum să-l recupereze. Înaltul comisar al ONU a sesizat, de asemenea, folosirea unor proiectile cu fragmentare de către ”cele două părţi”.

Anchetă asupra unui youtuber care plimba în lesă prin Berlin un bărbat deghizat în Macron

Poliţia din Berlin a anunţat că anchetează un youtuber care s-a plimbat, Sîmbătă, pe străzile Capitalei germane în veşminte tradiţionale arabe, biciuind şi ţinînd în lesă o persoană deghizată în Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit agerpres. Această acţiune intervine în contextul în care Preşedintele francez a devenit ţinta mai multor ţări musulmane care îi reproşează declaraţiile prin care a apărat dreptul la realizarea de caricaturi în numele libertăţii de expresie, după decapitarea, la jumătatea lunii Octombrie, de către un islamist a unui profesor francez, Samuel Paty.

„Îmbrăcat într-un caftan, respectivul youtuber şi-ar fi plimbat o cunoştinţă, care purta perucă şi o mască reprezentîndu-l pe Macron, în lesă prin cartierul Neukolln, insultînd-o şi prefăcîndu-se că o loveşte”, a explicat Poliţia pe Twitter. Aceasta este trasă ca un sclav pe o stradă animată din Sudul Berlinului şi primeşte din cînd în cînd uşoare lovituri de bici. În jur de zece tineri urmăresc procesiunea în acest cartier în care locuieşte o importantă comunitate arabofonă. Youtuber-ul în vîrstă de circa 20 de ani, prezentat de Tagesspiegel ca fiind sirianul Fayez Kanfash, trăieşte la Berlin de mai mulţi ani.

Nu este deocamdată clar dacă acţiunea sa de Sîmbătă s-a dorit a fi una satirică sau îşi propunea să protesteze împotriva afirmaţiilor şefului statului francez privind caricaturile şi libertatea de expresie, comentează France Presse.

În Germania, unde cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat susţinerea faţă de Preşedintele francez, o mînă de manifestanţi ostili lui Macron s-au adunat Joi şi Vineri în Capitala germană, în special în faţa Porţii Brandenburg, unde se află Ambasada Franţei, pentru a scanda sloganuri împotriva Franţei şi a şefului său de stat.