Realitatea internationala pe scurt (16 Aprilie 2019)

Incendiu devastator la Catedrala Notre Dame din Paris

Un incendiu puternic a izbucnit, Luni seara, la Catedrala Notre Dame din Paris. Sute de pompieri au fost mobilizați să stingă flăcările, iar autoritățile au evacuat zona. 400 de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea flăcărilor, au anunțat Luni seară reprezentanții Directoratului General pentru Siguranță Civilă. Pompierii spuneau că operațiunea este dificilă. „Totul arde. Colegii mei ar prefera să intre în interior, însă scopul este să nu pierdem oameni”, a declarat un oficial al pompierilor.

O parte a acoperișului s-a prăbușit. Pompierii care au încercat de cîteva ore să ţină sub control incendiul devastînd Catedrala emblematică din Paris au reuşit să salveze „structura” edificiului „în întregime”, a declarat şeful acestora aflat la faţa locului. „Putem considera că structura Notre Dame este salvată şi păstrată în întregime”,a afirmat generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de Pompieri din Paris.

Atît Donald Trump, cît şi numeroşi utilizatori ai reţelelor sociale au sugerat că incendiul de la Catedrala Notre Dame ar fi putut fi stins cu uşurinţă aruncînd apă din avioane Canadair sau elicoptere specializate. Pompierii din Paris au explicat însă pe Twitter că această soluţie nu poate fi folosită. „Dacă am arunca apă din avion asupra unui astfel de edificiu, acest lucru ar putea duce la prăbuşirea completă a structurii”. De asemenea, spun pompierii, ar putea afecta şi imobilele din jur.

Președintele Emmanuel Macron a mers la locul incendiului, iar în apropiere s-au adunat și sute de persoane care au cîntat imnuri în timp ce priveau cum pompierii se luptă cu flăcările. Ca urmare a acestei tragedii, Procuratura Parisului a deschis o anchetă.

Federația Rusă a sistat orice cooperare cu NATO. “Un conflict ar fi catastrofal pentru umanitate”

Adjunctul ministrului rus de Externe avertizează asupra încetării oricărei cooperări între NATO şi Moscova. Aleksandr Gruşko, adjunct al ministrului rus de Externe, a declarat Luni, într-un interviu acordat presei de stat de la Moscova, că Rusia a oprit orice formă de cooperare cu NATO. Oficialul, fost ambasador al Kremlinului pe lîngă Alianţa Nord-Atlantică, a atribuit toată vina Occidentului. „Relaţiile sunt la nivelul din perioada Războiului Rece”, a declarat Gruşko, citat de Ria Novosti. „Orice om normal speră că nu se va ajunge la un conflict armat cu NATO. Ar fi o catastrofă pentru întreaga umanitate. Sunt sigur că înţeleg asta şi la Washington şi la Bruxelles”.

Grushko a insistat că este nevoie de un nou parteneriat strategic între Rusia şi NATO. Cu o zi înainte, acelaşi diplomat anunţase că Rusia va răspunde ”proporțional” creșterii prezenței militare a NATO în Marea Neagră deoarece este atacată securitatea regională. De asemenea, Gruşko a precizat Duminică şi că Moscova urmărește îndeaproape situația legată de planurile SUA de a desfășura temporar în România sistemul de apărare antirachetă THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), în timp ce scutul de la Deveselu va fi modernizat.

“Se ştie că, în prezent, SUA lucrează la îmbunătăţirea tehnologiei de interceptare a rachetelor şi mulţi nu ascund deja faptul că sistemul de apărare antirachetă al SUA, inclusiv segmentul european integrat în NATO, trebuie să fie capabil să intercepteze sistemele de rachete cu care operează Federaţia Rusă”, a declarat Duminică Aleksandr Gruşko.

Consecințele crizei din Venezuela: cu 50% mai multe cereri de azil în Europa

Criza politică din Venezuela a determinat o creștere cu 50% a numărului de cereri de azil depuse de venezueleni în Europa. Potrivit Biroului European de sprijin pentru azil (ESAO), este prima dată cînd îi depăşesc pe afgani. După sirieni, venezuelenii sunt cei mai numeroşi (peste 4.000) solicitanţi de protecţie internaţională în statele europene (UE, Elveţia şi Norvegia), a precizat EASO, informează Agerpres. „Faptul că venezuelenii au depus mai multe cereri decît afganii constituie o evoluţie notabilă”, adaugă comunicatul. Numărul cererilor depuse de cetăţeni venezueleni a crescut cu 51% faţă de Ianuarie, „aproape s-a triplat” comparativ cu Februarie 2018 şi reprezintă aproape 20% din totalul consemnat în 2018 (22.200), indică sursa menţionată.

Luna Februarie a fost marcată în Venezuela de o agravare a crizei politice, economice şi umanitare în urma realegerii contestate a Preşedintelui Nicolas Maduro. După ce opozantul Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar la 23 Ianuarie, Guvernul a intensificat reprimarea manifestaţiilor, a închis mai multe frontiere şi a blocat intrarea ajutorului umanitar.

Potrivit EASO, numărul latino-americanilor care au cerut azil în Februarie în Europa, majoritatea în Spania, a fost cel mai ridicat din ultimii cinci ani. După venezueleni, cele mai multe cereri au aparţinut unor cetăţeni columbieni (1.937). În fruntea clasamentului lunar se află în continuare sirienii, cu aproape 5.400 de cereri, în uşoară scădere faţă de Ianuarie, iar pe locurile 3, 4 şi 5 se află afganii (3.608), irakienii (3.071) şi nigerienii (2.461).

Un vietnamez riscă 10 ani de închisoare din cauză că a vrut să intre cu un pește în Australia

Un vietnamez a fost arestat pe aeroportul din Adelaide, pentru că a încercat să introducă ilegal în Australia un peşte exotic, pe care-l ascunsese într-o pungă de plastic pusă în jurul gîtului. Bărbatul de 34 de ani, care venise cu un zbor din Malaezia, a fost nevoit să arate punga cu peştele viu în timpul unei percheziţii, au comunicat Duminică într-o declaraţie vameşii australieni.

Conform legii australiene, pedeapsa maximă pentru infracţiunile legate de comerţul cu specii sălbatice este de 10 ani de închisoare, împreună cu o amendă de pînă la 210.000 dolari australieni (150.000 de dolari SUA) pentru persoane fizice şi de un milion de dolari pentru companii, informează Agerpres. Peştele era un Arowana asiatic, o specie pe cale de dispariţie originară din Asia de Sud-Est, considerată de bun augur în culturile asiatice. Potrivit legislaţiei australiene, deţinerea unui Arowana asiatic este ilegală, dacă acesta nu a fost importat legal, sub auspiciile Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie. Vameşii au declarat că peştele a trebuit eutanasiat, deoarece speciile exotice importate ilegal pot introduce boli noi în Australia. Vietnamezul a fost arestat şi va apărea în faţa Justiţiei pe 15 Mai.

Un preot rus a fost trimis în exil, după ce soția lui a cîștigat premiul „Miss Senzualitate” la un concurs de frumusețe

Un preot ortodox din zona munților Ural, în Rusia, a fost exilat într-un sat izolat, drept pedeapsă pentru că soția lui a participat la un concurs de frumusețe, în timpul postului Paștelui, relatează BBC News.

Oksana Zotova, proprietara unui salon de înfrumusețare din orașul Magnitogorsk, a cîștigat premiul Miss Senzualitate la concursul la care a participat. Însă femeia și-a atras numeroase critici, după ce pe rețelele de socializare un utilizator anonim a dezvăluit că aceasta este nevasta unui preot. Drept urmare, dioceza din Rusia a decis suspendarea preotului de la catedrala din Magnitogorsk și l-a exilat într-un sat izolat, la 65 de km de oraș, într-o localitate în care trăiesc doar 4.000 de oameni.

Președintele diocezei, Feodor Saprykin, a declarat că „este un mare păcat ca o soție de preot să își expună corpul pentru distracție” și că preotul nu va fi exonerat „pînă cînd nevasta lui nu se va căi”. „Ce fel de preot este el dacă nu își poate controla familia? Cum ar putea atunci să controleze congregația?”, s-a întrebat președintele diocezei.

Soția preotului rus a fost acuzată și că publică fotografii provocatoare pe rețelele de socializare, în care apare îmbrăcată în costum de baie. Un alt preot din oraș a criticat comportamentul Oksanei Zotova, spunînd că acesta este „fără îndoială inacceptabil” și a declarat că soțul ei va sta în exil „pînă îi vin mințile la cap”. Pe de altă parte, preotul exilat și-a acceptat pedeapsa, despre care spune că e „destul de blîndă” și a recunoscut că „a greșit” pentru că și-a lăsat soția să participe la un concurs de frumusețe.

Un american și-a dat în judecată părinții pentru că i-au aruncat colecția de filme porno

Un bărbat din Indiana își dă în judecată părinții, după ce aceștia i-au aruncat colecția de filme porno, despre care bărbatul spune că valora aproximativ 29.000 de dolari, relatează The Guardian

Americanul, în vîrstă de 40 de ani, s-a mutat înapoi la părinți în 2016, după ce a divorțat. Zece luni mai tîrziu, bărbatul s-a mutat din casa părintească în noua sa locuință din Muncie, în statul Indiana, dar susține că atunci cînd părinții i-au trimis toate lucrurile la noua casă, lipsea colecția sa de 12 cutii de filme și reviste pentru adulți. Părinții săi au recunoscut că au aruncat colecția de filme XX ale bărbatului, așa că acesta a deschis un proces împotriva lor, cerîndu-le daune în valoare de 87.000 de dolari. La dosarul pentru instanță, americanul a adăugat inclusiv un schimb de e-mailuri, în care tatăl său îi spunea că i-a făcut o favoare „aruncînd toate chestiile alea”. Inițial, americanul a depus o plîngere la Poliție, dar procurorul a refuzat să declanșeze o anchetă. Bărbatul va încerca acum să convingă judecătorii să îi admită plîngerea. 

Agresivitatea criminală a Corectitudinii Politice: O școală din Spania a interzis „Scufița Roșie” din cauză că e prea „sexistă” și „toxică”

O școală de stat din Catalonia, Spania, a eliminat de pe rafturi aproximativ 200 de cărți clasice pentru copii pe motiv că încurajează stereotipurile sexiste, scrie The Local.es. Povești celebre precum „Frumoasa adormită” și „Scufița Roșie” au fost considerate de conducerea școlii „prea toxice” pentru micuții care au mai puțin de șase ani și au fost scoase definitiv din biblioteca instituției de învățămînt din Barcelona. O treime din titluri - 200 de cărți - au fost considerate „toxice” și au ieșit din bibliotecă, în timp ce alte 400 de cărți, despre care anumite persoane cred că ar conține „stereotipuri de gen”,  au rămas în bibliotecă, însă nu vor mai fi recomandate pentru lectură.

Explicația acestei măsuri a fost aceea că doar unul din 10 titluri se poate spune că au fost scrise cu un mesaj educațional pozitiv în ceea ce privește „perspectiva de gen”. Un comitet a analizat poveștile și a stabilit că în aceste povești apar mai multe personaje de sex masculin decît de sex feminin și că rolurile lor au încurajat stereotipurile. Mai exact, bărbații sunt de mai multe ori personificați ca eroi curajoși care se luptă cu personaje negative, salvînd personaje de sex feminin aflate în primejdie. Asta în timp ce, în povești, fetele, în general prințese, care așteaptă să fie salvate, sunt asociate cu frumusețea, maternitatea și iubirea.

Prin urmare, copiii de la școala din Barcelona nu vor mai putea citi ”Scufița Roșie”, „Cenușăreasa”, „Frumoasa Adormită” și „Frumoasa și Bestia”. Decizia a înfuriat multă lume, în mod special pe bibliotecari. „Clasicii sunt valoroși, cenzura este întotdeauna periculoasă”, a insistat un bibliotecar din Barcelona, ​​Carme Fenoll, care avertizează că prea multă corectitudine politică poate să dăuneze valorilor feministelor pe care ele încearcă să le apere. „Ce urmează? Vom interzice „Huckleberry Finn” pentru că e rasist? „Lolita” pentru pedofilie sau ”Othello” pentru machism”, a declarat bibliotecara pentru ziarul La Vanguardia.

Ankara susţine că achiziţionarea sistemului rusesc S-400 nu ar trebui să ducă la sancţiuni americane

Hulusi Akar, ministrul Apărării din Turcia, a declarat că achiziţionarea sistemului anti-rachetă din Rusia nu ar trebui să aducă sancţiuni din partea SUA şi a precizat că Ankara rămîne devotată NATO, scrie Reuters, scrie News.ro. Akar a declarat că Turcia se aşteaptă să devină şi producătoare a avioanelor militare F-35, nu doar un cumpărător, în ciuda avertismentelor SUA că va fi exclusă din proiectul F-35 dacă va achiziţiona sistemul anti-rachetă S-400. „Credem cu tărie că legătura făcută între S-400 şi proiectul F-35 este nepotrivită. Ne aşteptăm ca Statele Unite şi alţi parteneri să îşi onoreze angajamentele”, a declarat Akar la o conferinţă din Washington.

Statele Unite susţin că nu vor permite ca avioanele F-35 să opereze alături de sistemul anti-rachetă al Rusiei. Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat săptămînă trecută că Washingtonul a transmis Turciei că ar putea suporta consecinţele pentru achiziţionarea de S-400. Akar a reiterat oferta Turciei de a organiza discuţii tehnice cu Statele Unite pentru a gestiona „îngrijorările tehnice” privind achiziţionarea S-400. Turcia analizează o nouă ofertă din partea SUA de a cumpăra sistemul anti-rachetă Patriot, a adăugat Akar. „Am primit recent noua ofertă pentru sistemul Patriot. Aceasta este oferta disponibilă şi o studiem cu atenţie”, a afirmat el.

Arme fabricate în Franța, folosite în războiul civil din Yemen

Arme fabricate în Franța, inclusiv tancuri, vîndute Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite, sunt folosite în războiul civil din Yemen, deși Parisul susține că, din cîte știe, echipamentul militare francez este folosit doar în scopuri defensive, dezvăluie site-ul de investigații Disclose, potrivit Mediafax. Un document clasificat, de 15 pagini, intitulat „Yemen: situația de securitate”, întocmit de serviciul militar de informații DRM, include hărți ce indică poziția armamentului de fabricație franceză în Yemen și în zone din Arabia Saudită aflate în apropierea frontului.

Documentul arată că tunurile autopropulsate CAESAR, fabricate de compania franceză Nexter, amplasate de-a lungul frontierei saudite-yemenite, au efectuat bombardamente defensive ale forțelor rebelilor houthi, și au susținut „trupele loiale și forțele armate saudite în progresul lor pe teritoriul yemenit”. Documentul, care poarta data de 25 Septembrie 2018, a fost prezentat Președintelui Emmanuel Macron, premierului Edouard Philippe, cît și miniștrilor francezi ai Apărării și Afacerilor Externe. Autoritățile franceze susțin că, din cîte știu, armamentul francez vîndut saudiților este folosit doar în scopuri defensive. Raportul dezvăluit de Disclose face parte dintr-o investigație la care participă și instituțiile media Konbini, Mediapart, France Inter radio, televiziunea Arte și publicația americană The Intercept, relatează agenția de știri Reuters.

Franța este semnatară a Tratatului ONU privind comerțul cu arme, care reglementează comerțul internațional cu arme convenționale și interzice vînzarea de arme în cazul în care există riscul ca acestea să fie folosite pentru comiterea unui genocid, de crime împotriva umanității sau crime de război. Experții ONU a concluzionat că toate părțile combatante implicate în războiul din Yemen au comis crime de război.

Autoritățile de Paris nu au pus la îndoială autenticitatea documentelor și nici nu au confirmat, dar nici nu au infirmat raportul publicat de Disclose, adăugînd doar că Franța nu are informații privind civili yemeniți uciși de arme de fabricație franceză. Un al doilea document întocmit de DRM, citat de site-ul Disclose, arată tancuri de fabricație franceză amplasate în poziții defensive în diverse baze din Yemen, inclusiv Mocha, Aden, al-Khawkhah și Ma’rib. Site-ul Discolse a mai indicat că analiza mai multor imagini din satelit, înregistrări și poze din Yemen arată faptul că tancuri Leclerc, achiziționate din Franța de Emiratele Arabe Unite, au participat la ofensive ale coaliției, inclusiv la campania de ocupare a portului Hodeidah.

Germania a introdus un embargo asupra exporturilor de armament către Arabia Saudită în legătură cu uciderea disidentului saudit Jamal Khashoggi și pe fondul preocupărilor legate de rolul Riad-ului în războiul din Yemen, acțiune care însă a atras critici din partea industriei militare și a Franței și Marii Britanii, care susțin că această acțiune pune în pericol proiectele comune.

Politicieni din UE condamnă abordarea pro-israeliană a Administraţiei Trump

Numeroşi politicieni din state ale Uniunii Europene, inclusiv din România, au condamnat, într-o scrisoare, abordarea pro-israeliană a Administraţiei Donald Trump, cerînd menţinerea planului coexistenţei a două state în procesul de pace israelo-palestinian, informează cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

„Ajungem la un moment critic în Orientul Mijlociu şi în Europa. Uniunea Europeană este un susţinător puternic al ordinii internaţionale multilaterale axate pe reguli. Legislaţia internaţională ne-a oferit cea mai îndelungată perioadă de pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru. De zeci de ani, au depus eforturi pentru a vedea că vecinii noştri israelieni şi palestinieni se bucură de rezultatele păcii pe care noi, europenii, le avem prin angajamentul faţă de această ordine internaţională”, se arată în scrisoarea semnată de foşti membri ai Guvernelor din ţări europene.

„În parteneriat cu foste Administraţii din SUA, Europa a promovat soluţionarea corectă a conflictului israelo-palestinian în contextul soluţiei a două state. Pînă acum, în pofida regreselor, Acordul Oslo încă este un element de referinţă al cooperării transatlantice în materie de politică externă. Din nefericire, actuala Administraţie SUA s-a îndepărtat de linia politică menţinută de mult timp de Washington, distanţîndu-se şi de normele internaţionale. Pînă acum, a recunoscut doar pretenţiile unei părţi asupra Ierusalimului şi a demonstrat o indiferenţă perturbantă faţă de extinderea coloniilor israeliene”, acuză semnatarii scrisorii.

Documentul este semnat, printre alţii, de Douglas Alexander, fost secretar de stat britanic pentru Europa, de fostul premier francez Jean-Marc Ayrault, de Włodzimierz Cimoszewicz, fost prim-ministru al Poloniei, de fostul premier român şi comisar UE Dacian Cioloş, de Massimo d’Alema, fost premier al Italiei, de Franco Frattini, fost ministru italian de Externe şi comisar UE, şi de vicecancelarul german Sigmar Gabriel.

 

 

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31