Realitatea internationala pe scurt (13 Mai 2019)

Sebastian Kurz cere eliminarea a 1.000 de reglementări UE şi critică paternalismul Bruxelles-ului

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut eliminarea a 1.000 de reglementări europene sau dreptul ca domeniile pe care acestea le acoperă să reintre în competenţa statelor membre ale Uniunii, transmite dpa, potrivit agerpres.

Locuitorii Uniunii Europene vor răspunsuri din partea acesteia la probleme legate de securitate, protecţia frontierelor externe şi schimbările climatice, a afirmat Kurz, într-un comunicat transmis Duminică agenţiei APA, cu doar două săptămîni înaintea scrutinului pentru Parlamentul European. ”Însă nimeni nu are nevoie de directive europene despre, spre exemplu, cum să facă şniţele sau chipsuri”, a declarat el. Cancelarul austriac a criticat ”nebunia reglementării şi paternalismul” Bruxelles-ului.

Sebastian Kurz se pronunţă de mai multă vreme pentru o reformă a Uniunii Europene, iar formaţiunea sa, Partidul Poporului (OeVP, conservator), face campanie pentru alegerile europarlamentare avînd ca prioritate modificări la nivelul UE.

Iranul ar putea ataca Israelul dacă tensiunile dintre Teheran şi Washington se agravează 

Un ministru israelian a avertizat Duminică împotriva unui posibil atac direct sau prin procură din partea Iranului, căruia Israelul ar urma să-i facă faţă dacă tensiunile dintre Teheran şi Washington se agravează, relatează Reuters, potrivit agerpres.

SUA şi-au accentuat presiunea economică şi militară asupra Iranului, iar Preşedintele american Donald Trump le-a cerut liderilor iranieni să discute cu el despre renunţarea Teheranului la programul său nuclear, fără să excludă totuşi varianta unei confruntări militare.

Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu, care susţine poziţia fermă a Administraţiei lui Donald Trump împotriva inamicului său declarat, este totuşi reticent cu privire la o escaladare a tensiunilor. Rupînd tăcerea, ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, a declarat că, în Golf, „lucrurile se înfierbîntă”. „Dacă va exista o confruntare între Iran şi SUA, între Iran şi vecinii săi, nu exclud că acesta va activa Hezbollah şi Jihadul Islamic din Fîşia Gaza şi va încerca să lanseze rachete din Iran spre Israel”, a declarat Steinitz, membru în Cabinetul de securitate al premierului Netanyahu, postului Ynet TV. Grupurile de gherilă ale Hezbollah şi Jihadului Islamic – sponsorizate de Iran – sunt active la frontierele israeliene în Liban, Siria şi în teritoriile palestiniene.

Armata israeliană a refuzat să comenteze dacă se pregăteşte pentru eventuale ameninţări legate de escaladarea tensiunilor dintre Iran şi SUA. Israelul a efectuat lovituri asupra unor poziţii iraniene în Siria, precum şi ale Hezbollah în Liban şi asupra unor militanţi palestinieni, dar nu a desfăşurat un război deschis cu Iranul, cu care nu are graniţă comună.

Doi frați din România au murit în același timp, în Italia, într-un incident bizar

Doi frați din România au murit, Sîmbătă seară, în Brescia, Italia, în urma unui accident ciudat. Cei doi s-au dus la pescuit, dar au fost surprinși de o furtună puternică. În jurul orei 19:00, cei doi frați români, unul de 48 de ani și celălalt în vîrstă de 42 de ani, pescuiau la rîu, cînd a început furtuna. Pentru a se adăposti, s-au adăpostit sub niște copaci, însă decizia le-a fost fatală, relatează Brescia Today. Unul din copaci a fost doborît de vîntul puternic și i-a surprins pe cei doi frați, ucigîndu-i instantaneu. Echipajele de salvatori sosite la fața locului nu au mai putu să facă nimic pentru cei doi frați. Cei doi trăiau în Italia de mai mulți ani.

În toată lume există doar 43 de kg. din acest soi de cafea. Doar o cană costă 75 de dolari

Cît de mult aţi plăti pentru o ceaşcă de cafea? Proprietarul unei cafenele din San Francisco este convins că adevăraţii cunoscători sunt gata să plătească bani grei pentru o experienţă unică a aromei. Aşa ca el a adus din Panama cea mai scumpă cafea din lume. O cană costa 75 de dolari. ”San Francisco este unul dintre acele oraşe unde oamenii apreciază lucrurile de calitate”, spune proprietarul cafenelei.

Proprietarul cafenelei a profitat de gusturile rafinate ale localnicilor și a adus una dintre cele mai scumpe cafele din lume. Numele băuturii e la fel de sofisticat: Elida Geisha 803. Produsă în Panama, în lume există doar 43 de kilograme din acest tip de cafea, dintre care 10 la sută se găsesc în Statele Unite. ”Adică pe întreg teritoriul Statelor Unite sunt doar 80 de astfel de căni de cafea”, spune proprietarul. Băutura este atît de exclusivistă încît cei care o prepară trebuie mai întîi să treacă printr-un training intens care durează 400 de ore. Cît despre cei care s-au încumetat să treacă pragul cafenelei pentru a testa minunăţia, aceştia spun că are, culmea, gust de fructe! De afine, mai exact. Există totuşi un lucru pe care nu trebuie să îl faci atunci cînd bei această cafea. ”Ai comite o crimă dacă pui frişca şi zahăr în ea. Și ar fi o pierdere de 75 de dolari”, spune proprietarul.

Pînă acum, cele mai preţioase cafele cunoscute publicului erau Kopi Luwak, din Indonezia, extrasă din excrementele pisicilor sălbatice civet şi Black Ivory, un sortiment produs de o fermă de elefanţi din Nordul Thailandei.

Doi soldați de elită uciși în timp ce încercau să elibereze patru ostatici

Patru ostatici au fost eliberaţi într-o operaţiune franceză în Burkina Faso în timpul căreia doi militari francezi au fost ucişi. Comandouri franceze au eliberat patru ostatici în urma unei operaţiuni desfăşurate în Nordul statului african Burkina Faso, operaţiune în care doi soldaţi francezi şi-au pierdut viaţa şi care a fost întreprinsă în momentul în care exista un mare risc ca ostaticii să fie transferaţi de răpitori peste graniţă, în Mali, unei grupări jihadiste locale. A fost ″probabil ultima ocazie″⁣de a elibera ostaticii, doi turişti francezi, o americancă şi o Sud-coreeană, a declarat Francois Lecointre, ofiţer francez.

O operaţiune iniţială începută pe 7 Mai a permis localizarea precisă a răpitorilor în timp ce aceştia se îndreptau către frontiera cu statul Mali, unde ei intenţionau să predea ostaticii grupării jihadiste Katiba Macina. Odată ce ar fi trecut frontiera, operaţiunea de salvare ar fi fost mult îngreunată, a explicat ofiţerul francez. Prin urmare, comandamentul militar francez şi Preşedintele Emmanuel Macron au aprobat acţiunea.

Statele Unite au mulţumit Franţei pentru eliberarea ostaticei americane, într-un mesaj postat pe Twitter de responsabilul Departamentului de Stat pentru Africa, Tibor Nagy, care a transmis totodată condoleanţe familiilor soldaţilor francezi ucişi.

Cel mai sîngeros criminal în serie al Germaniei este bănuit că a ucis 300 de oameni

Cazul celui mai sîngeros criminal în serie al Germaniei, Niels Hoegel, ia amploare. Deşi bărbatul a recunoscut uciderea a 100 de oameni, autorităţile au anunţat că numărul victimelor ar putea fi de trei ori mai mare. Individul, fost asistent medical, a comis crimele în perioada 2000-2005. A fost prins cînd injecta un medicament neprescris unuia dintre pacienţi, iar de atunci, autorităţile au pornit în căutarea victimelor. Cazul e cu atît mai tulburător, cu cît anchetatorii cred că o parte dintre colegii lui au păstrat tăcerea, deşi bănuiau faptele oribile. Opt dintre ei sunt acum investigaţi în acest dosar.

Fostul asistent medical a mărturisit că a omorît din dorinţa de a-şi impresiona colegii cu manevrele de resuscitare făcute pacienţilor. El are deja o condamnare pe viaţă pentru două dintre crimele comise. Niels Hoegel, în vîrstă de 42 de ani, a folosit substanţa Ajmaline pentru a-şi ucide pacienţi. Infirmierul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru două dintre crime. În cursul procesului său, el le-a cerut scuze apropiaţilor victimelor. El a explicat că le injecta substanţa pacienţilor pentru a-i aduce în pragul morţii. Apoi, germanul încerca să îi readucă la viaţă, pentru a demonstra capacităţile sale. Bărbatul a spus că a făcut acest lucru pentru că se “plictisea”.

Preşedintele iranian face apel la unitate pentru a combate presiunea provocată de sancțiunile impuse de SUA

Preşedintele Hassan Rouhani a chemat facţiunile politice iraniene să se unească pentru a depăşi situaţia actuală, despre care a spus că ar putea fi mai grea decît cea din timpul războiului cu Irakul din anii 1980, într-un moment în care Iranul se confruntă cu înăsprirea sancţiunilor americane, transmite Reuters, citînd media de stat iraniană, potrivit agerpres.

Preşedintele american Donald Trump i-a îndemnat Joi pe liderii de la Teheran să discute cu Washingtonul despre renunţarea la programul nuclear şi a afirmat că nu exclude o confruntare militară. Trump a făcut această ofertă în acelaşi timp cu creşterea presiunii economice şi militare asupra Iranului, de la tăierea tuturor exporturilor de petrol pînă la consolidarea prezenţei militare în Golf. SUA au decis, de asemenea, o noua desfăşurare de rachete Patriot în Orientul Mijlociu.

„Astăzi nu se poate spune dacă situaţia este mai bună sau mai rea decît în perioada războiului (1980-88), dar în timpul războiului nu am avut probleme cu băncile noastre, cu vînzările de petrol sau cu importurile şi exporturile, iar atunci au existat doar sancţiuni privind achiziţiile de arme”, a declarat Rouhani, potrivit agenţiei de stat IRNA. „Presiunile duşmanilor sunt un război fără precedent în istoria revoluţiei noastre islamice, dar nu mă descurajez. Am mari speranţe pentru viitor şi cred că putem depăşi aceste condiţii dificile, dacă ne unim”, a afirmat Preşedintele iranian în faţa activiştilor reprezentînd diferite facţiuni politice.

Radicalii l-au criticat pe Preşedintele iranian după decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din pactul nuclear, document susţinut de Rouhani, şi după reimpunerea de sancţiuni Teheranului. Pragmaticul Preşedinte iranian a fost, de asemenea, abandonat de unii din aliaţii săi moderaţi.

Pe de altă parte, Sîmbătă, un tribunal al presei a suspendat apariţia săptămînalului Seda (Vocea), după publicarea unui număr al revistei reformiste ce conţinea articole care avertizau asupra posibilităţii unui război cu SUA, conform agenţiei de presă semi-oficiale ISNA. „La răscrucea războiului şi a păcii, moderaţii au pierdut sau vor salva din nou Iranul de la război?”, era titlul principal de pe prima pagină, alături de fotografia navelor de război americane. În media socială, radicalii au atacat revista, acuzînd-o că este „vocea lui Trump” şi sugerînd că avertismentul său în legătură cu pericolul unui război reprezintă un apel la dialog cu SUA, cel mai mare inamic al Republicii islamice. „În punctul cel mai înalt al războiului politic, economic şi media al Americii împotriva naţiunii, o publicaţie iraniană suplimentează operaţiunile mediatice ale inamicului din interiorul ţării”, a scris într-un comentariu agenţia de presa Fars. Iranul a respins măsurile recente ale SUA de consolidare a prezenţei sale militare în regiune, calificîndu-le drept un „război psihologic” menit să intimideze Teheranul, notează Reuters.

Erdogan desfiinţează criticile internaţionale generate de anularea rezultatului scrutinului municipal din Istanbul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a desfiinţat criticile internaţionale generate de anularea rezultatului scrutinului municipal de la Istanbul, cîştigat de opoziţie, dînd asigurări că turcii „nu vor ceda în faţa ameninţărilor”, transmite AFP, potrivit agerpres. „Cu permisiunea lui Dumnezeu, poporul nostru nu va ceda ameninţărilor şi presiunilor”, a declarat Erdogan la Istanbul, cu ocazia cinei ce întrerupe postul din timpul Ramadanului.

Înfrîngerea din 31 Martie a AKP la Istanbul, oraş pe care partidul îl controla de 25 de ani, a reprezentat o lovitură fără precedent la adresa Preşedintelui Erdogan, care a declarat în mai multe rînduri că „cine cîştigă Istanbulul, cîştigă Turcia”. După o ploaie de contestaţii din partea AKP, care denunţau „neregularităţi în masă”, Comisia Electorală Centrală (YSK) a produs un cutremur cînd a anunţat anularea rezultatelor scrutinului municipal cîştigat de candidatul opoziţiei Ekrem Imamoglu şi organizarea de noi alegeri pe 23 Iunie.

Decizia a fost criticată de aliaţii occidentali ai Turciei. Washingtonul a declarat că o „democraţie turcă sănătoasă este în interesul Turciei şi a partenerilor săi”. Berlinul a apreciat că decizia YSK nu a fost „transparentă” şi este „de neînţeles”. Acestor critici, Preşedintele Erdogan le-a răspuns afirmînd că „cei care încearcă să îl răstoarne pe Preşedintele ales al Venezuelei nu sunt în măsură să vorbească despre democraţie”. Şeful statului turc a mai adăugat că „cei care nu pot să se ridice împotriva terorismului israelian nu au nimic de spus în legătură cu lupta noastră pentru respectarea drepturilor”.

Statele Unite au impus noi sancţiuni Venezuelei

Administrația Trump a anunțat că a extins sancțiunile impuse Venezuelei și în domeniul apărării, într-o încercare de a pune presiune pe regimul lui Nicolas Maduro, potrivit Reuters, scrie mediafax. Astfel, companiile străine care colaborează cu serviciile venezuelene de securitate vor putea fi sancționate de către autoritățile americane, în același mod în care sunt supuse sancțiunilor companiile care lucrează cu Guvernul de la Caracas în sectorul petrolier și cel bancar, informează Departamentul Trezoreriei. Decizia vizează companiile care livrează Venezuelei echipamente militare și de telecomunicații. Washingtonul a mai anunțat și că a impus sancțiuni împotriva a două companii de transport maritim și a două nave petroliere care transportă petrol din Venezuela către Cuba. Cele două companii nu vor mai putea să semneze contracte cu persoane fizice sau firme americane, iar activele deținute de acestea în Statele Unite vor fi blocate.

Potrivit Reuters, Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, iar în urma conversației ar fi reieșit că liderul de la Kremlin nu este interesat de soarta lui Nicolas Maduro, după cum a declarat un oficial american de rang înalt, sub protecția anonimatului. „Cel puțin pentru noi a fost clar, în urma convorbirii, că lui Putin nu îi pasă de Venezuela”, a declarat oficialul, care a mai spus că Putin l-ar fi descris pe Maduro ca fiind „incompetent din punct de vedere economic”.

Sub conducerea lui Nicolas Maduro, economia Venezuelei a intrat într-o criză puternică. Țara Sud-americană se confruntă în prezent cu o lipsă acută de alimente și medicamente, dar și cu avarii majore ale rețelelor de energie electrică. Milioane de persoane au părăsit Venezuela în ultimii ani din cauza crizei economico-sociale cu care se confruntă țara.

O grupare teroristă susține că a înființat o ”provincie” în Kashmirul indian

Gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) pretinde că ar fi înființat o „provincie” în India, în urma unei confruntări între militanți islamiști afiliați rețelei și forțele de securitate din Kashmirul indian, informează Reuters, potrivit mediafax. Agenția de știri a grupării, Amaq, a anunțat că noua „provincie” se numește „Wilayah Hind”. Totodată, organizația teroristă a anunțat printr-un comunicat că a ucis mai mulți soldați indieni în orașul Amshipora din Kashmir. Poliția indiană a anunțat că un militant islamist, Ishfaq Ahmad Sofi, a fost ucis într-o confruntare în districtul Shopian.

„Anunțul înființării unei provincii într-o astfel de regiune este absurd, însă nu trebuie ignorat”, a declarat Rita Katz, directorul SITE Intel Group, o organizație care monitorizează extremiștii islamiști. „Oamenii pot da ochii peste cap la auzul unor asemenea declarații, dar pentru islamiștii din aceste regiuni vulnerabile, acestea sunt gesturi importante care le dau încredere în posibilitatea reînființării califatului ISIS”, a mai spus ea.

Militantul islamist ucis de forțele indiene, Ishfaq Ahmad Sofi, a fost membru al mai multor organizații separatiste din Kashmirul indian, iar ulterior a devenit membru al ISIS, potrivit unui oficial din Armata indiană. El era suspectat de comiterea mai multor atacuri cu grenade asupra forțelor de securitate din regiune. „Operațiunea (de ucidere a lui Sofi, n.r.) a fost una curată, nu au existat victime colaterale în urma schimbului de focuri”, a declarat un purtător de cuvînt al Poliției.

Kashmirul indian, regiune predominant musulmană, este afectat de zeci de ani de un conflict armat între forțele indiene de securitate și separatiști. Grupările separatiste din regiune doresc fie independența Kashmirului, fie unirea cu Pakistanul, însă anunțul ISIS referitor la stabilirea unei „provincii” în Kashmir este o premieră. Gruparea Stat Islamic a revendicat mai multe atacuri în regiune, cum ar fi mai multe atentate sinucigașe, dar și atacurile din Aprilie din Sri Lanka, în urma cărora au decedat cel puțin 253 de persoane.

Landurile germane cer interzicerea cuțitelor în spaţiile publice

Landurile germane încearcă să obţină interzicerea în ţară a portului cuţitului în spaţiile publice, în condiţiile în care numărul atacurilor cu cuţitul este încă mare în Germania, potrivit media locale, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres. Bundesrat-ul, Camera superioară a Parlamentului federal german, are în vedere adoptarea unui proiect de lege corespunzător, scrie cotidianul german Saarbruecker Zeitung. Legea urmăreşte de a se interzice persoanelor să poate cuţite în magazine, staţii de tren sau evenimente ample, precizează publicaţia.

Numărul atacurilor cu cuţitul este încă mare în Germania, potrivit proiectului de lege supus spre dezbatere de către landurile nordice Bremen şi Saxonia Inferioară. În afară de a interzice portul cuţitului în locuri unde se pot afla numeroase persoane, proiectul de lege va declara, de asemenea, ilegale în toate spaţiile publice obiectele cu lame mai mari de şase centimetri. În prezent, sunt interzise în public obiectele cu lame de peste 12 centimetri. Legea va interzice de asemenea complet bricegele. Potrivit Saarbruecker Zeitung, se aşteaptă ca Bundesrat-ul să aprobe proiectul de lege respectiv.

Cuba începe raționalizarea alimentelor

Guvernul cubanez a anunţat că va începe să instituie raţii privind carnea de pui, ouăle, orezul, fasolea, săpunul, precum şi alte produse de bază, ţara aflîndu-se în pragul unei crize economice, relatează The Guardian.

Cuba se vede forțată să înceapă raţionalizarea alimentelor după ce sancțiunile americane și criza din Venezuela au lovit economia puternic. Betsy Diaz Valazquez, ministrul Comerţului, a declarat pentru agenţia de stat Cuban News că mai multe forme de raţionalizare vor fi implementate pentru a gestiona lipsa unor alimente esenţiale. Ea a dat vina pe embargoul economic impus de Administraţia Trump.

Economiştii dau însă vina şi pe scăderea ajutoarelor venite din Venezuela, compania petrolieră de stat scăzînd livrările de combustibil către Cuba cu două treimi.

”Facem apel la calm”, a declarat Diaz, adăugînd că cetăţenii cubanezi ar trebui să stea liniştiţi pentru că uleiul de gătit va fi disponibil în cantităţi normale. „Nu este un produs care va lipsi”, a precizat ea. 

Rafturile din magazinele cubaneze au început să fie aproape goale în ultimul timp iar lipsa unor alimente de bază precum ouă, făină sau carnea de pui a dus la cozi masive, oamenii stînd chiar şi mai multe ore. Cubanezii au umplut reţelele sociale cu fotografii ale cozilor folosind hashtagul #lacolachallenge (provocarea cozii) pentru a sublinia problema. Cuba importă între 60% şi 70% din totalul alimentelor. Mai multe reforme agricole din ultimii ani nu au reuşit să mărească producţia proprie, iar embargoul impus de SUA înrăutăţeşte situaţia.

Diaz a declarat că altă problemă este faptul că cetăţenii încep să îşi facă provizii iar acest lucru a dus la speculanţii care vînd bunuri pe piaţa neagră. Astfel, supermarketurile din Cuba vor avea de acum înainte o limită privind cantitatea de produse pe care o poate cumpăra o singură persoană. Această limită se va aplica la produse precum carnea de pui şi săpunul. Alte produse precum ouăle, orezul, fasolea şi cîrnaţii vor fi disponibile doar cu un card de raţie şi va exista o cantitate limitată în fiecare lună.