REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (08 Noiembrie 2021)

Aproximativ 2.000 de persoane au marcat, la Moscova, Revoluţia bolşevică

Aproximativ 2.000 de persoane au marcat, Duminică, în centrul Moscovei, 104 ani de la Revoluţia bolşevică care a dat naştere Uniunii Sovietice, informează EFE. ”În Piaţa Roşie şi în Piaţa Manej am organizat un eveniment al forţelor patriotice de stînga pentru a aniversa Revoluţia din Octombrie, la care au participat mulţi oameni, aproximativ 2.000 de persoane”, a declarat coordonatorul Frontului de Stînga, Serghei Udaltsov, citat de postul de radio Ecoul Moscovei. La rîndul său, liderul veteran al comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov, a făcut apel la „toţi patrioţii” din Rusia să sărbătorească evenimentul. În declaraţii făcute presei în Piaţa Roşie, Ziuganov a spus că 7 Noiembrie este „cea mai importantă sărbătoare” pentru ţara care a creat „o lume nouă”. ”Şi atîta timp cît vom rămîne fideli acestei sărbători, vom avea noi victorii şi noi realizări”, a declarat politicianul, care conduce Partidul Comunist din Rusia din 1994.

Potrivit site-ului partidului, evenimente de aniversare a Revoluţiei ruse au avut loc în diferite regiuni ale ţării. Comuniştii ruşi aniversează Revoluţia bolşevică prin diverse evenimente în fiecare an, deşi această dată nu mai este sărbătoare oficială în Rusia de la mijlocul anilor 2000.

Liber la căsătorii civile, divorțuri, sex înainte de căsătorie și alcool pentru non-musulmani în Abu Dhabi!

Non-musulmanii vor putea să se căsătorească, să divorţeze şi să obţină custodia comună a copiilor în baza legislaţiei civile din Abu Dhabi, conform unui nou decret emis Duminică. Emiratele Arabe Unite își modernizează legislația, inclusiv prin dezincriminarea sexului premarital şi a consumului de alcool, în încercare de a-și păstra avantajele economice în regiune. Căsătoria între non-musulmani este cea mai recentă măsură luată de Emiratele Arabe Unite, unde legile privind statutul personal pentru căsătorii şi divorţuri se bazează pe principiile legii islamice Sharia, ca şi în alte state din Golf, pentru a-şi menţine avantajul competitiv ca centru comercial regional.

Decretul emis de şeicul Khalifa bin Zayed al-Nahayan din Abu Dhabi, care este şi Preşedintele federaţiei EAU formată din şapte Emirate, precizează că legea reglementează căsătoria civilă, divorţul, pensia alimentară, custodia comună a copiilor şi dovada paternităţii, precum şi moştenirea, a anunţat agenţia de ştiri de stat WAM, preluată de Reuters. Aceasta are ca scop „consolidarea poziţiei şi a competitivităţii globale a emiratului ca una dintre cele mai atractive destinaţii pentru talente şi competenţe”, a precizat WAM.

Agenţia descrie dreptul civil care reglementează problemele familiale nemusulmane ca fiind primul de acest fel din lume, „în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale”. În Abu Dhabi, va fi înfiinţată o nouă instanţă care se va ocupa de problemele familiale ale nemusulmanilor şi care va funcţiona atît în engleză, cît şi în arabă. Emiratele Arabe Unite au introdus anul trecut o serie de modificări juridice la nivel federal, inclusiv dezincriminarea sexului premarital şi a consumului de alcool, precum şi abrogarea dispoziţiilor de clemenţă pentru aşa-numitele „crime de onoare”.

Premierul israelian ”le dă peste mînă” americanilor pentru că vor să-și deschidă un Consulat pentru palestinieni în Cisiordania

Prim-ministrul israelian, Naftali Bennett, a reiterat opoziţia Israelului faţă de planurile SUA de a deschide un Consulat american la Ierusalim pentru a oferi servicii pentru arabii din Autoritatea Palestiniană (AP), potrivit agenţiei de presă TPS Israel. Acţionînd pentru îndeplinirea unei promisiuni electorale, Administraţia Biden intenţionează să redeschidă Consulatul său de pe strada Agron din Vestul Ierusalimului, care va oferi servicii arabilor din zonă. Israelul s-a opus unei astfel de acţiuni. În timpul unei conferinţe de presă, Bennett a repetat poziţia Guvernului său, despre care a spus că a fost transmisă şi la Washington, potrivit căreia „nu există loc pentru un Consulat american care să deservească palestinienii în Ierusalim”. „Ne exprimăm poziţia în mod consecvent, calm şi fără dramatism, şi sper că va fi înţeleasă. Doar Ierusalimul este Capitala Israelului”, a declarat Bennett unui reporter CNN.

Hussein Al-Sheikh, ministrul pentru Afaceri Civile al Autorităţii Palestiniene, a scris pe Twitter că remarcile lui Bennett reprezintă „o nouă provocare a Guvernului israelian la adresa Guvernului Biden, care şi-a anunţat deja în repetate rînduri decizia de a deschide Consulatul SUA în Ierusalimul de Est!”.

În timpul Preşedinţiei lui Donald Trump, Washingtonul a închis Consulatul de la Ierusalim şi a plasat personalul acestuia în cadrul Ambasadei SUA în Israel, care a fost mutată de la Tel Aviv la Ierusalim în 2018, aminteşte Reuters. Palestinienii doresc ca Ierusalimul de Est să fie Capitala unui viitor stat şi au considerat că iniţiativa SUA de a-şi muta Ambasada subminează această aspiraţie. Israelul, care a capturat Ierusalimul de Est în 1967, numeşte Ierusalimul Capitala sa indivizibilă.

Trupele Nord-coreene iarăși își arată mușchii

Trupele mecanizate Nord-coreene au organizat un concurs de tir de artilerie în weekend, ca parte a eforturilor de a spori capacităţile de apărare ale ţării, a relatat presa de stat, transmite Reuters. Exerciţiile au avut loc Sîmbătă, a precizat agenţia de ştiri de stat KCNA, şi au loc în condiţiile în care Coreea de Nord se plînge tot mai mult de ceea ce consideră a fi un dublu standard, în care activităţile sale militare atrag critici internaţionale, care nu sunt formulate de obicei cînd au loc exerciţii similare ale Coreei de Sud şi ale Statelor Unite. Analiştii spun că Phenianul încearcă să îşi normalizeze activităţile de apărare cu scopul de a obţine în cele din urmă acceptarea internaţională a arsenalelor sale de arme nucleare şi de rachete balistice, care au fost sancţionate prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

O mare parte din artileria convenţională extinsă a Coreei de Nord este desfăşurată de-a lungul graniţei sale fortificate cu Coreea de Sud, de unde poate ajunge pînă în Capitala dens populată Seul. Exerciţiile vin într-un moment în care entuziasmul pentru antrenamente intensive predomină în întreaga Armată Populară Coreeană (KPA), pentru a inaugura un nou apogeu în consolidarea capacităţilor de apărare ale statului sub stindardul autoapărării, a scris KCNA. ”De îndată ce comandanţii unităţilor combinate au dat ordinele de tragere, ţevile tunurilor au tras în mod competitiv asupra ţintei pentru a o lovi cu precizie şi a distruge inamicul”, a relatat agenţia.

”Milostiva” Italie a permis unei nave ”umanitare” cu 800 de migranţi să acosteze în Sicilia

Italia a autorizat o navă umanitară care transporta aproximativ 800 de migranţi salvaţi pe mare, între care sute de minori şi cinci femei însărcinate, să acosteze la Trapani, Sicilia, a anunţat ONG-ul german Sea Eye, relatează AFP. Această autorizare de debarcare survine la doar cîteva ore după ce o organizaţie umanitară a livrat pe navă ajutor de urgenţă, în special alimente şi pături. Nava Sea Eye 4 salvase deja aproape 400 de persoane aflate în pericol pe mare Miercuri, cînd acorda ajutor altor 400 aflate pe o ambarcaţiune din lemn și care risca să se scufunde. Există peste 200 de minori, între care ”mai mulţi copii cu vîrsta sub 10 ani” şi cinci femei însărcinate la bordul Sea Eye 4, a declarat ONG-ul într-un comunicat, adăugînd că 200 de persoane au primit îngrijiri medicale pînă acum la bordul navei.

Ocean Viking, o navă administrată de această dată de SOS Méditerranée, caută un port pentru a andoca cu cele 314 de persoane pe care le-a salvat, crescînd la peste 1.100 numărul de migranţi care urmează să fie debarcaţi în Italia. Aproape 55.000 de migranţi au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de puţin sub 30.000 în 2020, potrivit datelor Ministerului de Interne.

Dacă nu va uita, ca să-i facă în ciudă lui Trump, Biden vrea să acorde compensaţii financiare familiilor de migranţi separate

Preşedintele american Joe Biden a declarat că este în favoarea acordării unor compensaţii financiare pentru familiile de migranţi care şi-au ”pierdut” copiii din cauza politicii de migraţie de ”toleranţă zero” pusă în aplicare de predecesorul său Donald Trump, relatează AFP. ”Din cauza politicii aberante a Guvernului anterior, dacă ai trecut graniţa, legal sau ilegal, şi ţi-ai pierdut copilul, (…) el a dispărut, meriţi o formă de despăgubire, puţin contează circumstanţele”, a declarat Joe Biden, într-o conferinţă de presă.

Wall Street Journal a scris la începutul lunii Octombrie că Departamentul de Justiţie al SUA şi Departamentul pentru Securitate Internă negociază cu familiile migranţilor care au cerut acorduri financiare de pînă la 450.000 de dolari de persoană. Joe Biden, care în această săptămînă a calificat aceste afirmaţii drept ”prostii”, a negat din nou aceste sume. Preşedintele democrat a promis o politică de migraţie mai ”umană” după Era Trump şi aşa-numita sa politică de ”toleranţă zero”, lansată în 2018. Acesta consta în introducerea de urmăriri penale împotriva oricărei persoane care ajungea ilegal la graniţa cu Mexicul. În consecinţă, părinţii au fost plasaţi în detenţie fără copiii lor şi unele familii nu s-au reunit niciodată.

Un total de aproape 4.000 de copii migranţi au fost separaţi de familiile lor. Peste 2.000 încă nu îi regăsiseră pe cei apropiaţi la începutul lunii Iunie 2021.

Cel mai mare proces anti-mafiot de la sfîrşitul anilor 1980 în Italia

Justiţia italiană a dat Sîmbătă o lovitură majoră grupării ‘Ndrangheta, cea mai puternică grupare mafiotă din Italia, prin condamnarea a 70 de membri ai acesteia şi a altor persoane care au legături cu ea, în cel mai mare proces anti-mafiot de la sfîrşitul anilor 1980, informează France Presse. Judecătorul Claudio Paris a citit verdictele împotriva a 91 de inculpaţi în imensa sală de judecată din oraşul Lamezia Terme, din Sudul Calabriei, unde, din Ianuarie, se desfăşoară un „mega-proces” împotriva a sute de presupuşi membri şi colaboratori ai sindicatului crimei organizate ‘Ndrangheta. Ancheta a durat mai mulţi ani şi a culminat cu raiduri în Decembrie 2019. Cele 91 de persoane care au fost condamnate au optat pentru un proces rapid cu uşile închise, ceea ce le permitea reducerea pedepsei cu o treime în cazul în care erau condamnate. Alţi 355 de inculpaţi urmează să fie judecaţi, iar procedurile ar trebui să dureze doi ani sau mai mult.

Celebrul procuror antimafia Nicola Gratteri – ale cărui eforturi de a învinge ‘Ndrangheta l-au forţat să trăiască sub protecţia Poliţiei timp de peste 30 de ani – a declarat că totul a decurs „foarte bine” Sîmbătă. ‘Ndrangheta, cu baza în Calabria, controlează cea mai mare parte a cocainei care ajunge în Europa. Reţeaua de aproximativ 150 de familii care se luptă pentru poziţii în cadrul organizaţiei are cel puţin 6.000 de membri şi afiliaţi în Calabria şi alte mii de persoane care o susţin în întreaga lume, spun experţii. Procesul principal are loc într-o sală de judecată imensă, în care au loc sute de avocaţi care îşi apără clienţii, peste 900 de martori ai acuzării şi 58 de martori ai apărării. Legendarul mega-proces din 1986-1987 a dat o lovitură grea organizaţiei siciliene Cosa Nostra, cu 338 de condamnări.

Justiția SUA îl trezește din moțăială pe Biden

O Curte Federală de Apel din SUA a suspendat obligaţia de vaccinare introdusă de Preşedintele Joe Biden pentru companiile cu peste 100 de angajaţi, fiind momentul pentru a examina potenţiale ”grave probleme constituţionale”, relatează AFP şi Reuters. Măsura cerută de Preşedintele american impune ca, pînă la 4 Ianuarie, zeci de milioane de angajaţi să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 sau să fie testaţi săptămînal. Măsura a fost adoptată săptămîna trecută de către Executiv şi a fost imediat contestată de urgenţă în instanţă, în special de statul Texas, controlat de republicani, care se opun oricărei obligaţii de vaccinare în lupta împotriva pandemiei.

Acesta este un eşec major pentru Joe Biden, care tocmai a obţinut prima victorie legislativă majoră odată cu adoptarea, Vineri, în Congres a planului său de investiţii în infrastructură. În decizia sa, Curtea Federală de Apel pentru Texas a apreciat că reclamanţii ”au prezentat argumente care sugerează că există probleme constituţionale şi procedurale grave” cu privire la textul guvernamental. Prin urmare, acesta este ”suspendat’ în aşteptarea unei examinări de fond de către instanţă.

Mare balamuc în Polonia după moartea unei femei însărcinate căreia i s-a refuzat avortul

Mii de persoane s-au adunat Sîmbătă în cîteva zeci de oraşe din Polonia pentru a protesta împotriva legilor stricte privind avortul, după ce moartea unei femei însărcinate – care, potrivit familiei sale, ar fi putut fi salvată prin această procedură – a reaprins dezbaterea publică pe această temă într-una dintre cele mai devotate ţări catolice din Europa, relatează EFE şi Reuters. O hotărîre din 2020 a Tribunalului Constituţional din Polonia, potrivit căreia avortul pe motiv de malformaţii fetale contravine Constituţiei, a intrat în vigoare în Ianuarie, ceea ce a dus la o interdicţie aproape totală a avortului şi la proteste pe scară largă. Avorturile sunt permise în Polonia doar în cazul în care sarcina este rezultatul unui viol sau dacă viaţa mamei este în pericol, deşi unele grupuri ultra-catolice doresc să elimine chiar şi aceste cazuri.

Declanşatorul acestui nou val de proteste împotriva legii avortului a fost moartea unei femei de 30 de ani, identificată în presă doar ca Izabela, care a avut loc pe 22 Septembrie, dar a fost făcută publică de familia acesteia în urmă cu o săptămînă. Activiştii spun că moartea Izabelei în a 22-a săptămînă de sarcină, din cauza unui şoc septic, potrivit familiei, a fost un rezultat al respectivei hotărîri judecătoreşti. Femeia a fost internată la un spital din Pszczyna (Sudul Poloniei), unde medicii au decis că fătul nu poate supravieţui, deoarece prezenta anomalii grave şi pierduse tot lichidul amniotic. În ciuda acestui fapt, potrivit avocatei familiei, aceştia au refuzat să efectueze un avort cît timp fătul încă mai avea bătăi ale inimii. Cînd o ecografie a arătat că fătul era mort, medicii au decis să efectueze o cezariană. Avocata familiei, Jolanta Budzowska, a declarat că inima Izabelei s-a oprit în drum spre sala de operaţie şi că aceasta a murit în ciuda eforturilor de resuscitare.

La protestul din Varşovia s-au alăturat, printre alţii, primarul Capitalei, Rafal Trzaskowski, şi şeful partidului de opoziţie Platforma Civică şi fost preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk.

Elon Musk face sondaj pe Twitter: „Sunteți de acord să vînd 10 la sută din acțiunile mele la Tesla?”

Miliardarul Elon Musk i-a întrebat Sîmbătă pe cei 62,5 milioane de urmăritori ai săi de pe Twitter dacă ar trebui să-și vîndă 10 la sută din acțiunile pe care le deține la compania Tesla, sondajul său fiind o reacție la propunerea unor senatori democrați de a introduce o „taxă pentru miliardari”, relatează Reuters. „În ultima vreme se vorbește mult despre cîștigurile nerealizate ca fiind un mijloc de evitare a plății taxelor, așa că propun să vînd 10 la sută din acțiunile mele Tesla”, a scris Musk într-un tweet, într-o aluzie la „taxa pentru miliardari” propusă de democrații din Senatul american. Aceștia au propus impozitarea activelor miliardarilor pentru a contribui astfel la finanțarea programului social și de combatere a schimbărilor climatice al Președintelui Joe Biden. Elon Musk a scris pe Twitter că va respecta rezultatul sondajului, indiferent care ar fi acesta.

Întrebarea sa primise peste 700.000 de răspunsuri în numai o oră de cînd a fost postată, aproape 56 la sută dintre cei chestionați aprobînd propunerea de vînzare a acțiunilor. Participația lui Elon Musk la Tesla se ridica la 30 Iunie la aproape 170,5 milioane de acțiuni, iar vînzarea a 10 la sută din acestea i-ar aduce circa 21 de miliarde de dolari, conform cotațiilor de Vineri, a calculat Reuters. El criticase anterior pe Twitter impozitarea miliardarilor propusă de democrați. „Rețineți, nu iau un salariu în numerar sau vreun bonus de nicăieri. Am doar acțiuni, prin urmare, singura modalitate prin care personal pot plăti impozite este să vînd acțiuni”, a declarat Musk. În urmă cu cîteva zile, miliardarul a intrat în polemică și cu un oficial ONU, David Beasley, care afirmase că doar 2 la sută din averea miliardarului american ar rezolva problema foametei din lume. „Dacă poate descrie exact cum 6 miliarde de dolari vor rezolva foametea în lume, voi vinde acțiunile Tesla chiar acum și chiar o voi face”, a scris Elon Musk, pe Twitter.