Realitatea internationala – 1 (22 Martie 2018)

Un solicitant de azil în Germania, condamnat la închisoare pe viaţă pentru viol şi crimă

Un Tribunal din Sudul Germaniei a condamnat, Joi, la închisoare pe viaţă un solicitant de azil care a recunoscut că a violat şi ucis în 2016 o studentă în vîrstă de 19 ani, relatează dpa, potrivit agerpres. Victima, identificată sub numele de Maria L, a fost înecată în apele rîului Dreisam în oraşul Freiburg, în Sud-Vestul Germaniei. Suspectul, Hussein K, a recunoscut că a consumat cantităţi mari de alcool şi substanţe interzise înainte de a o ucide pe femeie. El a tras-o pe Maria L de pe bicicletă, a violat-o şi a sufocat-o cu o eşarfă şi apoi a aruncat-o în apele rîului. Hussein K, despre care se crede că provine din Afganistan, a afirmat iniţial că are 17 ani, însă apoi a recunoscut că a minţit. Un expert a stabilit că acesta avea 22 de ani în momentul în care a comis crima. După arestarea sa, s-a constatat că bărbatul aproape a ucis o femeie de 20 de ani în Grecia, în timpul călătoriei sale din Afganistan. El a fost atunci reţinut, însă a fost apoi eliberat.

Peste 50 de copii au fost intoxicaţi de emisiile unei gropi de gunoi de lîngă Moscova

Gaze toxice provenind de la un depozit de deşeuri poluante din apropiere de Moscova au antrenat preluarea în îngrijire a peste 50 de copii, provocînd o furie de o rară virulenţă a unor locuitori faţă de autorităţile ruse, denunţate drept indiferente în faţa acestei situaţii ecologice, relatează AFP, relatează news.ro. De săptămîni, locuitori denunţă neplăceri legate de depozitul vecin de la Iadrovo, dat în folosinţă în 1979. Protestele lor le-au determinat pe autorităţi să promită că vor acoperi pămîntul pînă la sfîrşitul lunii şi că vor instala un sistem de degazare în iunie. Însă situaţia s-a agravat Miercuri, o dată cu apariţia unui miros îngreţoşător, aerul devenind dificil de respirat, mai ales în apropierea depozitului, a constatat un jurnalist AFP. În total 57 de copii au cerut o asistenţă medicală din cauza ameţelii, iar cinci dintre ei au fost spitalizaţi, potrivit unui comunicat al administraţiei regionale. Primarul din oraş, Piotr Lazarev, a acuzat imediat depozitul de la Iadrovo, situat la trei kilometri de Volokolamsk, aflat deja în colimatorul riveranilor.

Autorităţile locale au identificat o scurgere de gaze toxice la Iadrovo, dar au dat asigurări că situaţia este sub control. În buletinul cotidian despre starea aerului în regiunea Moscova, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a desemnat depozitul de la Iadrovo drept o ”sursă de poluare a aerului” la Volokolamsk şi în împrejurimi. Însă, după analiza calităţii aerului, Miercuri, ”nu s-a constat vreo concentraţie de substanţe poluante în aer care să depăşească normele (…). Nu s-a depistat vreo ameninţare la adresa locuitorilor oraşului”, a subliniat ministerul. Locuitorii din Volokolamsk, dintre care mulţi s-au plîns pe reţele de socializare de mirosul îngreţoşător de pe străzile din oraş, şi-au pierdut răbdarea. Aproape 200 de persoane s-au adunat Miercuri după-amiaza la spitalul central din Volokolamsk. În faţa unei multiplicări a plîngerilor ruşilor nemulţumiţi în întreaga ţară în ultimele luni, autorităţile au recunoscut că sistemul de măsurare a calităţii aerului este deficitar. În lipsa finanţării, acest sistem este absent sau caduc, din cauză că nu a fost modernizat de la căderea URSS.

Cu sau fără un acord cu SUA, Turcia este decisă să alunge miliţiile YPG de la frontiera cu Siria

Turcia va alunga miliţia kurdă YPG (Unităţile de apărare ale poporului) din zona frontierei cu Siria dacă nu ajunge la un acord cu SUA cu privire la un plan de a îndepărta gruparea kurdă din regiunea siriană Manbij, a anunţat Joi ministrul de Externe turc Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters, transmite agerpres. ”Dacă nu se realizează acest plan, singura opţiune rămasă va fi debarasarea (de YPG). Acest lucru este valabil nu doar pentru Siria, ci şi pentru Irak”, a spus Cavusoglu într-un interviu pentru agenţia de presă Anadolu. El a adăugat că Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi cel american, Donald Trump, vor avea Joi o convorbire telefonică pe acest subiect. Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra) a anunţat Duminică intrarea armatei turce şi aliaţilor ei din rîndul rebelilor sirieni în oraşul Afrin, din Nord-Vestul Siriei, într-o etapă majoră a ofensivei lansate de Turcia împotriva miliţiei YPG în apropiere de frontiera turcă. La 20 Ianuarie, Turcia a lansat o operaţiune militară în regiunea Afrin, pentru a îndepărta miliţiile kurde YPG din zona frontierei siriano-turce. Ankara consideră YPG o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune considerată organizaţie teroristă de către Turcia, SUA şi Uniunea Europeană. Statele Unite susţin miliţiile YPG în lupta contra grupării jihadiste Stat Islamic, ceea ce a dus la tensionarea relaţiilor dintre Ankara şi Washington. 

Nicolas Sarkozy a fost inculpat şi plasat sub control judiciar

Fostul şef al statului francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat şi plasat sub control judiciar în ancheta cu privire la o presupusă finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007, după ce a fost reţinut timp de peste 24 de ore. El a spus că trăieşte ”infernul calomniei” din 2011, potrivit declaraţiei pe care a dat-o magistraţilor, publicată Joi pe site-ul Le Figaro, scrie AFP, potrivit news.ro. Nicolas Sarkozy, care neagă faptele care-i sunt reproşate, a fost inculpat de ”corupţie pasivă”, ”finanţare ilegală a campaniei electorale” şi ”tăinuire de fonduri publice libiene” şi plasat sub control judiciar, a declarat o sursă judiciară pentru AFP. Fostul preşedinte – care a fost unul dintre artizanii îndepărtării de la putere a fostului dictator Muammar Gaddafi, ucis în 2011 de rebeli libieni – a fost plasat în arest preventiv Marţi dimineaţa în sediul Biroului anticorupţie (Oclciff) de la Nanterre, în apropiere de Paris.

Acest caz nu este singurul în care este inculpat. El a fost trimis în faţa unei instanţe corecţionale, în Februarie 2017, de către judecătorul Serge Tournaire, din cauza unei finanţări ilegale a campaniei electorale, însă de această dată în alegerile prezidenţiale din 2012. El a făcut apel. Nicolas Sarkozy, în vîrstă de 63 de ani, este ameninţat totodată de un proces în scandalul ”ascultărilor”. El este suspectat că a încercat să obţină de la un magistrat de la Curtea de Casaţie, Gilbert Azibert, informaţii care-l priveau – protejate de secret.

UE încearcă să facă front comun împotriva Moscovei

Premierul britanic Theresa May încearcă Joi să obţină susţinerea unanimă a partenerilor săi europeni pentru condamnarea rolului atribuit Moscovei în otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie. Însă partida se anunţă dificilă pentru premierul britanic, comentează AFP, potrivit agerpres. Rusia va vedea dacă cei 28 vor adopta o „declaraţie dură” Joi seara în timpul dineului lor de lucru, rezumă un responsabil european. Însă capitalele europene sunt divizate cu privire la atitudinea ce ar trebui adoptată faţă de Moscova şi proiectul de declaraţie pregătit pentru acest summit reflectă „opinii diferite”, subliniază diplomaţi în funcţie la Bruxelles. Există o tabără a „durilor”, susţinătorii unei linii puternice. „Nu există altă explicaţie plauzibilă decît responsabilitatea Rusiei”, au argumentat aceştia înainte de summit. Însă ei vor trebui să conlucreze cu ţări reticente faţă de o escaladare a tensiunilor cu Rusia condusă de Vladimir Putin. Italia, Grecia, Austria, Cipru vor să-şi menţină bunele relaţii cu Moscova şi au obţinut o formulare atenuată, în care afirmă că „iau foarte în serios evaluarea Guvernului britanic potrivit căreia este foarte probabil ca Federaţia Rusă să fie responsabilă”, potrivit unui proiect de concluzii consultat obţinut de AFP.

Prin urmare, Theresa May va încerca să-şi convingă partenerii să „fortifice” această parte a declaraţiei. Însă, fără dovezi tangibile împotriva Moscovei, aceasta va fi o misiune imposibilă, avertizează un diplomat. Unele state speră ca Londra să prezinte noi dovezi, însă mai mulţi dintre partenerii lor sunt sceptici. Cooperarea Moscovei cu ancheta condusă de Marea Britanie asupra otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, la 4 Martie, în Salisbury, va fi hotărîtoare. În lipsa dovezilor, liderii europeni nu ar trebui să discute despre noi sancţiuni împotriva Moscovei. Polonia a cerut sancţiuni, însă această opţiune este a priori exclusă. Trebuie unanimitate şi este imposibil să găseşti un consens în ziua de azi, au subliniat mai multe delegaţii europene.

Război comercial între Washington şi Beijing

Preşedintele american Donald Trump va anunţa Joi măsurile pe care intenţionează să le ia împotriva Chinei, acuzată de furt de proprietate intelectuală, a anunţat Miercuri Casa Albă, relatează AFP, potrivit agerpres. „Mîine (Joi), Preşedintele Trump va anunţa măsurile pe care a decis să le ia în urma anchetei în baza articolului 301 (…) în legătură cu modul în care China (…) îşi însuşeşte tehnologii americane şi proprietate intelectuală”, a declarat purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Raj Shah. Chiar înainte de anunţul Casei Albe, care a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de cîteva săptămîni, Beijingul a transmis un avertisment Washingtonului. Cerînd Statelor Unite să nu acţioneze sub impulsul emoţiilor, premierul chinez Li Keqiang a avertizat că un război comercial între cele două mari puteri „nu ar aduce beneficii nimănui” şi că nimeni nu va ieşi învingător. Miercuri, noul preşedinte al Băncii Centrale americane (Fed) Jerome Powell, a recunoscut că un posibil război comercial între Statele Unite şi unii dintre partenerii săi comerciali constituie acum un risc „mai mare” pentru economie decît în trecut. Cu toate acestea, Donald Trump şi-a exprimat de cîteva săptămîni dorinţa de a acţiona în privinţa acestei chestiuni.

Ministrul polonez de Externe: Comisia Europeană foloseşte standarde duble prin modul în care tratează statele membre

Ministrul polonez de Externe, Jacek Czaputowicz, a acuzat Miercuri Comisia Europeană că foloseşte standarde duble prin modul diferit în care tratează statele membre, reacţie survenită după ce Bruxelles-ul a respins argumentele prin care Executivul de la Varşovia îşi susţine reformele în justiţie, informează Reuters, conform agerpres. ‘Nimic nu face mai mult rău ideii de integrare europeană decît actuala inegalitate a statelor ei membre în faţa legii, folosirea standardelor duble şi abdicarea Comisiei Europene de la rolul ei de gardian obiectiv al tratatelor pentru a se transforma într-un instrument aflat în mîinile unor state’, a declarat ministrul Jacek Czaputowicz într-un discurs susţinut în Parlamentul de la Varşovia. El a acuzat, de asemenea, instituţiile europene că ignoră preocupările alegătorilor din statele membre ale UE şi că astfel sunt alimentate sentimentele eurosceptice în rîndul populaţiei. ‘Deficitul de democraţie în Uniunea Europeană nu este o figură de stil, este o realitate cu consecinţe politice profunde’, a estimat şeful diplomaţiei poloneze. Dar, pe de altă parte, el a exprimat temerile ţării sale că o integrare europeană sporită riscă să diminueze rolul SUA în apărarea Europei.

Franţa impune amenzi pe loc pentru hărţuirea sexuală în spaţiile publice

Franţa va introduce amenzi pe loc pentru hărţuirea sexuală în spaţiile publice şi va mări perioada în care se pot depune plîngeri pentru viol, măsuri ce fac parte dintr-o nouă legislaţie împotriva violenţei sexuale, scrie The Guardian, potrivit news.ro. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că scopul este ca „femeilor să nu le fie frică să meargă pe stradă”. Noua lege va seta, de asemenea, vîrsta limită pentru consimţămînt la 15 ani, vîrstă la care un minor este considerat capabil să îşi dea acordul pentru o relaţie sexuală cu o persoană de peste 18 ani. Măsurile contra hărţuirii sexuale înseamnă amenzi pentru „comentarii umilitoare” sau un comportament „ostil, ofensator, sexual sau sexist” într-un spaţiu public. Ministrul pentru egalitatea de gen, Marlene Schiappa, a explicat că sunt incluse şi situaţiile în care bărbaţii îi cer unei femei numărul de telefon de zeci de ori într-un mod agresiv iar ea este clar neinteresată, precum şi intimidarea sexuală şi hărţuirea în cadrul transportului în comun. Legislaţia ar urma să fie pusă în aplicare de poliţişti care ar putea emite amenzi pe loc şi este susţinută de 90% din populaţia franceză, conform unui sondaj Ifop publicat Miercuri. Schiappa a spus că amenzile vor varia între 90 şi 750 de euro. Ele ar putea fi mult mai mari pentru recidivişti sau în cazul unor circumstanţe agravante. Noua lege le va oferi de asemenea persoanelor care au fost violate în timpul copilăriei o perioadă mai mare în care pot depune o plîngere, pînă la vîrsta de 48 de ani, cu zece ani mai mult decît limita existentă în prezent.

Rusia sugerează că autorităţile britanice ar fi înscenat otrăvirea fostului spion rus Skripal

Rusia a exprimat îndoieli Miercuri privind acuzaţiile Londrei, care a pus-o în cauză în legătură cu otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, sugerînd că s-ar putea ca autorităţile britanice să fi înscenat-o, relatează AFP, potrivit agerpres. În faţa unui front comun occidental şi vizat de sancţiuni britanice, Ministerul rus de Externe i-a invitat pe toţi ambasadorii în post la Moscova pentru a-şi prezenta poziţia privind otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei lui, Iulia, pe 4 Martie în oraşul Salisbury, din Sudul Angliei. În cadrul acestei reuniuni, la care ambasadorul britanic Laurie Bristow nu a participat, înaltul diplomat rus Vladimir Ermakov a denunţat îndelung ”incoerenţele” versiunii prezentate de către Londra, regretînd faptul că nu există nici o claritate privind principala chestiune care preocupă, în opinia sa, Moscova: ”Ce s-a întîmplat cu cei doi cetăţeni ruşi”. Afirmînd că ”nu acuză pe nimeni”, el şi-a sporit insinuările. ”Fie autorităţile britanice nu sunt în măsură să furnizeze o protecţie împotriva acestui tip, să spunem, de atac terorist, fie ele direct sau indirect – şi nu acuz pe nimeni de nimic – au înscenat un atac împotriva unui cetăţean rus”, a explicat Ermakov, înainte de a insinua că s-ar putea ca SUA să aibă şi ele o responsabilitate. ”Ne putem imagina că toate acestea au putut fi puse în scenă de peste Atlantic”, a adăugat el. În replică, Ambasada britanică la Moscova a acuzat Miercuri Rusia că aceasta din urmă ”continuă să răspîndească minciuni şi să dezinformeze”, în loc să dea explicaţii referitoare la otrăvirea lui Skripal.

SUA: Congresul alocă aproape 400 milioane de dolari pentru securitatea alegerilor

Congresul american a inclus un pachet de aproape 400 milioane de dolari într-un proiect de cheltuieli guvernamentale masive pentru a contribui la protejarea sistemelor de votare din SUA de atacuri cibernetice, transmite Miercuri Reuters, citînd surse familiare negocierilor, conform agerpres. Pachetul include acordarea a 380 de milioane de dolari statelor americane pentru achiziţionarea unor maşini de vot mai sigure şi pentru îmbunătăţirea instruirii în domeniul securităţii cibernetice. Dacă va fi aprobată, această finanţare va reprezenta prima măsură concretă din partea Congresului de a creşte securitatea alegerilor în urma campaniei prezidenţiale din 2016, marcată de acuzaţii de ingerinţă a Rusiei. Proiectul mai prevede suplimentarea, la cererea administraţiei Trump, cu 307 milioane de dolari a bugetului FBI în acest an pentru contracararea atacurilor cibernetice ale Rusiei. În SUA, vor avea loc, în Noiembrie, alegeri la jumătatea mandatului, în legătură cu care responsabili ai serviciilor de informaţii au avertizat în mod repetat în ultimele săptămîni că ar putea constitui o ţintă pentru Rusia sau pentru alţii.