REACȚIA FOSTULUI ŞEF DE CABINET AL LUI ZELENSKI, CERCETAT ÎNTR-UN DOSAR DE SPĂLARE DE BANI

Fostul şef de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, respinge acuzaţiile de corupţie care i se aduc, calificîndu-le drept „nefondate”. El a fost audiat marţi într-un dosar de spălare de bani prin intermediul unui proiect imobiliar de lux din apropierea Kievului.

Andrii Iermak, 54 de ani, a fost consilierul principal al lui Volodimir Zelenski din 2020 pînă la sfîrşitul anului trecut şi unul dintre cei mai influenţi oameni din Ucraina. El a demisionat în noiembrie, după o percheziţie a locuinţei sale de către agenţi ai serviciilor anticorupţie.

„Notificarea de suspiciune este nefondată”, a scris Iermak pe Telegram, referindu-se la un act de procedură ucrainean care informează o persoană că este suspectată de comiterea unei infracţiuni, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Ca avocat cu peste 30 de ani de experienţă, m-am ghidat întotdeauna după lege. Şi acum, îmi voi apăra în acelaşi mod drepturile, numele şi reputaţia”, a adăugat el.

Procurorii îl suspectează pe Iermak că este membru al unui grup de crimă organizată care ar fi spălat aproximativ 460 de milioane de grivne (8,8 milioane de euro) prin intermediul unui proiect imobiliar de lux din apropierea oraşului Kiev.

Iermak a respins aceste acuzaţii, declarînd jurnaliştilor, inclusiv AFP, în timpul unei pauze, că „deţine doar un singur apartament şi o singură maşină”.

Înainte de audiere, anchetatorii şi procurorii anticorupţie au ţinut marţi o conferinţă de presă surpriză, în cursul căreia şi-au apărat ancheta.

„De fiecare dată cînd ajungem în etapa de notificare oficială a unui suspect cu privire la acuzaţii, sîntem încrezători că am adunat suficiente dovezi pentru a ne asigura că acuzaţiile vor fi susţinute în instanţă”, a declarat Semen Kryvonos, directorul Agenţiei Ucrainene Anticorupţie (NABU).

Ucraina a fost zguduită de mai multe scandaluri mari de corupţie de-a lungul invaziei ruse, care a fost declanşată în februarie 2022.

Anul trecut, NABU a descoperit în mod special un caz uriaş de corupţie în sectorul energetic, puternic lovit de războiul cu Rusia, în care, potrivit acestei agenţii, au fost implicaţi înalţi oficiali ai guvernului ucrainean.

Sursa: digi24.ro

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:42
01.05.26 - 11:44
04.05.26 - 21:28
02.05.26 - 01:59
05.05.26 - 11:49
04.05.26 - 17:27
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44