Razboiul din Ucraina. ”Viteaza armata rusa” a capturat un spital si a luat ostatici 400 de bolnavi si cadre medicale

De trei săptămîni, Ucraina rezistă agresiunii ruse, care devine din ce în ce mai nemiloasă cu civilii prinşi în acest conflict, scrie Adevărul.ro.

UPDATE 09.56 Deoarece se confruntă cu „pierderi de personal continue”, armata rusă solicită întăriri din întreaga ţară, conform celui mai recent raport de informaţii publicat Marţi de Ministerul britanic al Apărării, transmite CNN.

„Rusia caută să obţină trupe suplimentare pentru a-şi întări forţele şi pentru a acoperi pierderile de soldaţi”, potrivit raportului de informaţii. „Este probabil ca Rusia să aibă probleme în a efectua operaţiuni ofensive în faţa rezistenţei ucrainene”. Ministerul britanic a precizat că Rusia mobilizează forţe din regiuni îndepărtate, precum „Districtul Militar de Est, Flota Pacifică şi Armenia” şi apelează tot mai mult la alte surse de luptători, precum „companii militare private, sirieni şi alţi mercenari”.

„Cel mai probabil, Rusia va încerca să utilizeze aceste forţe pentru a menţine controlul asupra teritoriilor capturate şi pentru a permite forţelor sale să reînceapă operaţiuni ofensive care stagnează”.

UPDATE 09.35 Jurnalista Oleksandra „Sasha” Kuvshynova a fost ucisă, Luni, în Ucraina în acelaşi incident în care a murit şi cameramanul Pierre Zakrzewski, a anunţat Fox News.

Kuvshynova avea 24 de ani, iar Zakrzewski 55 de ani, potrivit Variety. Kuvshynova lucra ca jurnalist consultant independent pentru Fox New în Ucraina. Ea ajuta cu informaţii şi surse. Zakrzewski a fost cameraman pentru Fox News. Zakrzewski, Kuvshynova şi corespondentul Fox News Benjamin Hall relatau din Horenka, în afara Kievului, atunci cînd vehiculul lor a fost bombardat. Hall a rămas internat în Ucraina.  UPDATE 09.33 Din cauza bombardamentelor ruseşti din timpul nopţii, un bloc din Kiev s-a prăbuşit parţial. Potrivit unor informaţii preliminare, două persoane au fost rănite şi 35 de oameni au fost evacuaţi din clădire. Salvatorii încă sunt la faţa locului.

UPDATE 09.01 Premierul polonez Mateusz Morawiecki a insistat Marţi asupra necesităţii de a acorda rapid Ucrainei statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, după întîlnirea avută la Kiev cu Preşedintele ţării, Volodimir Zelenski. "UE trebuie să-i acorde acest statut cît mai curînd posibil", a spus Morawiecki, potrivit agenţiei de presă poloneze PAP, la finalul întîlnirii cu Preşedintele Zelenski. Într-un prim mesaj difuzat pe reţelele de socializare imediat după sosirea sa la Kiev, premierul Morawiecki a afirmat că "acest război este rezultatul acţiunilor unui tiran crud care atacă civili, bombardează oraşe şi spitale din Ucraina", o referire la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Mesajul a fost însoţit de mai multe fotografii ale liderilor polonez, ceh şi sloven aşezaţi la o masă cu o hartă a Ucrainei întinsă în faţa lor.

UPDATE 08.11 Senatul american a adoptat Marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe Preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind un criminal de război, o rară dovadă de unitate în Congresul profund divizat, relatează Reuters.

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina. 

UPDATE 07.54 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa online Congresului reunit al Statelor Unite Miercuri, la ora 13.00 GMT (15.00, ora Republicii Moldova).

Numeroşi aleşi din Congresul american, atît democraţi, cît şi republicani, exercită presiuni asupra Preşedintelui american Joe Biden să consolideze reacţia faţă de Rusia, în urma invaziei ruse a Ucrainei. Potrivit AFP, el ar urma să ceară încă o dată instituirea unei zone de excludere aeriană, măsură susţinută de mai mulţi aleşi ai Congresului, dar pe care Preşedintele american a respins-o pînă acum. Aleşii americani din ambele tabere îl îndeamnă, de asemenea, pe Joe Biden să faciliteze livrarea avioanelor poloneze MiG-29 către Ucraina.

Miercuri, Zelenski s-a adresat parlamentarilor canadieni, fiind aplaudat minute în şir. UPDATE 07.18 Rusia a lansat 950 de rachete de la începutul invaziei din Ucraina, anunţă Pentagonul, care a subliniat că trupele terestre ruseşti nu au înaintat în ultimele zile.

Totuşi, Capitala Kiev este încă bombardată, potrivit unui înalt oficial american al apărării. Civilii şi zonele rezidenţiale sunt tot mai vizate, dar armata rusă nu a făcut progrese semnificative spre capitală.

Potrivit estimărilor americane, trupele ruse sunt situate în Nord-Vest la 15 sau 20 de kilometri de centrul oraşului. La Est, ar fi la 20-30 de kilometri distanţă. Oraşele Cernigău (la Nord) şi Mariupol, de la Marea Azov, sunt încă izolate.

Deocamdată, Washingtonul nu vede nici o mişcare imediată pe mare către importantul oraş-port Odessa. Potrivit Pentagonului, citat de lalibre.be, nu există noi atacuri spre Vest de raportat şi nu există indicii că Rusia intenţionează să se mute în acele zone. UPDATE 05.30 Guvernul ucrainean a calculat pierderile directe ale Ucrainei ca urmare a războiului de pînă acum.

Potrivit estimărilor preliminare, în prezent sunt necesare peste 565 de miliarde de dolari pentru a restabili tot ceea ce a fost distrus de agresor în Ucraina. Rezultatele calculelor au fost dezvăluite de premierul ucrainean Denis Shmygal după o întîlnire cu prim-miniştrii Poloniei, Sloveniei şi Cehiei.

UPDATE 04.22 În jurul miezului nopţii, nave ruseşti au executat foc asupra coastei ucrainene, lîngă satul Tuzla din regiunea Odessa, a anunţat consilierul ministrului Afacerilor Interne, Anton Gerashchenko, pe Facebook. Potrivit acestuia, ocupanţii ruşi au tras cu rachete şi artilerie asupra coastei ucrainene.

"Au lansat o cantitate imensă de muniţie de la distanţă foarte mare. Au vrut să testeze sistemul apărării de coastă ucrainene, dar nu au obţinut rezultatul dorit", a scris Geraşcenko.

El a adăugat că nu au existat încercări de debarcare sau aterizare. Anterior, mass-media a raportat că navele de debarcare ale forţelor navale ale Federaţiei Ruse s-au apropiat de coasta Odessei. Cel puţin 14 nave ruseşti se îndreptau spre teritoriul ucrainean.

UPDATE 03.10  Pe 15 Martie, trei avioane ale ocupanţilor ruşi au fost distruse de forţele de apărare aeriană ale Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate Ucrainene, a  raportat comanda Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate.

"Unul nu a fost încă identificat, iar două sunt bombardiere de luptă Su-34. Un elicopter inamic, trei UAV-uri operaţionale-tactice şi două rachete de croazieră au fost, de asemenea, doborîte", a spus Armata.

Forţele aeriene au tras, de asemenea, rachete şi bombe asupra ţintelor de la sol. „Un grup de personal tactic format din bombardiere Su-24m, avioane de atac Su-25, elicoptere Mi-24 ale Forţelor Aeriene ale Armatei ucrainene, sub acoperirea avioanelor de luptă, a efectuat nouă lovituri aeriene asupra coloanelor de echipamente inamice şi a grupărilor de trupe”, se arată în comunicat.

UPDATE 02.16 Un bărbat care stătea cu mîinile ridicate a fost împuşcat mortal de forţele ruse în apropiere de Kiev. Videoclipul înfăţişînd o crimă împotriva civililor a fost postat de jurnaliştii germani, relatează un corespondent Ukrinform, referindu-se la Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Politică Informaţională.

Mass-media germană, ZDF Frontal, a oferit un videoclip filmat cu o dronă, care a înregistrat modul în care armata rusă a împuşcat un civil, care stătea cu mîinile ridicate, lîngă Kiev.  

UPDATE 01.54 Capacitatea de luptă a unităţilor forţelor de ocupaţie ale Federaţiei Ruse în Ucraina a fost pierdută cu pînă la 40%, se precizează în informaţiile operaţionale ale Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei de la ora 24.00, pe 15 Martie.

„În general, începînd cu 15 Martie 2022, inamicul a pierdut (complet distrus sau şi-a pierdut capacitatea de luptă) pînă la 40% din unităţile implicate în aşa-numitele operaţiuni din Ucraina”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, ca urmare a activităţii eficiente a unităţilor Forţelor de Apărare ale Ucrainei în zona Chornobaivka, inamicul a pierdut şapte elicoptere de luptă. UPDATE 01.04 Trupele ruse au bombardat regiunea Dnipropetrovsk dintre Nikopol şi Oleksiivka.

Declaraţia relevantă a fost făcută de primarul Nikopol, Oleksandr Sayuk, pe Facebook, relatează un corespondent Ukrinform.

„Tocmai a avut loc bombardamentul inamic între Nikopol şi Oleksiivka. Pompierii lucrează acolo în acest moment. Nu a fost înregistrat nici un bombardament în Nikopol”, a spus Sayuk.

UPDATE 00.37 Trupele ruse continuă să ţină ostatici aproximativ 400 de persoane la Spitalul Regional de Terapie Intensivă Mariupol.  

Declaraţia a fost făcută de viceprim-ministrul ucrainean, ministrul Reintegrării teritoriilor ocupate temporar, Iryna Vereşciuk, la un briefing, relatează un corespondent Ukrinform.

„Un alt act terorist al Rusiei împotriva poporului ucrainean! Astăzi, ocupanţii au adunat aproximativ 400 de oameni în sediul Spitalului Regional de Terapie Intensivă Mariupol şi îi ţin ostatici”, a spus Vereşciuk.

Ea a cerut comunităţii internaţionale să-şi concentreze eforturile pe eliberarea ostaticilor: „Vă rog să vedeţi şi să auziţi ce se întîmplă în Mariupol. Rusia este un stat terorist şi vă rugăm să recunoaşteţi acest lucru”, a subliniat Vereşciuk.

UPDATE 23.50 „Sub îndrumarea procesuală a Parchetului Regional Cernihiv, a fost declanşată o anchetă preliminară pentru încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului, combinată cu omor cu premeditare.

Potrivit anchetei, militarii statului agresor au împuşcat trei tineri în satul Mokhnatyn pe 14 Martie. Doi dintre cei ucişi aveau 17 ani, celălalt – 19 ani”, a postat Procuratura Generală pe Telegram, transmite Ukrinform.

Procuratura Generală face apel la cetăţenii care au fost martori la crima de război a Rusiei să o înregistreze şi să trimită dovezi la https://warcrimes.gov.ua

UPDATE 22.30 „Forţele armate ale Ucrainei au doborît un alt avion inamic lîngă Harkov”, au postat pe Facebook Forţele Terestre ale Forţelor Armate ale Ucrainei. UPDATE 22.06 "Astăzi, aproximativ 20.000 de oameni au părăsit Mariupol cu ​​maşini private prin coridorul umanitar. Din 4.000 de maşini care au părăsit oraşul, 570 au ajuns deja în Zaporijia", a postat pe Telegram şeful adjunct al Preşedinţiei, Kyrylo Timoşenko.

Potrivit lui Timoşenko, alţi oameni vor rămîne peste noapte în localităţile populate din regiunile Zaporijia şi Doneţk. Toată lumea primeşte asistenţa necesară. În total, aproximativ 29.000 de persoane au fost evacuate din oraşele asediate prin coridoare umanitare pe 15 Martie. S-a convenit operarea a nouă coridoare umanitare pentru evacuarea oamenilor.

UPDATE 21.40 Pentagonul spune că trupele ruseşti continuă să facă progrese slabe pe teren în Ucraina, la 20 de zile de la începutul invaziei, relatează BBC. Dar mai multe oraşe mari sunt lovite de bombardamente puternice, potrivit unui înalt oficial american din domeniul Apărării.

Convoiul care se deplasează spre Kiev rămîne la aproximativ 20 de km în afara Capitalei, unde oficialul a spus că civilii se confruntă din ce în ce mai mult cu atacuri. UPDATE 21.30 Pe 15 Martie, navele ruse au deschis dinspre mare foc de rachete şi artilerie asupra a două localităţi populate din regiunea Odesa. Au fost trase rachete şi 90 de obuze, doi locuitori au fost răniţi.

UPDATE 21.00 Peste 100 de autobuze care transportau cîteva mii de civili au părăsit oraşul ucrainean asediat Sumî în două convoaie, a anunţat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, citat de Reuters.

Oraşul este înconjurat de trupe ruseşti şi a fost ţinta unor bombardamente şi lovituri aeriene mortale în ultimele zile.  

Evacuarea este organizată în comun de CICR şi Crucea Roşie Ucraineană.  

UPDATE 20.30 Natalia Gumeniuk, jurnalistă ucraineană şi autoarea volumului „Lost Island: Tales from the Occupied Crimea”, a mers la Nikolaev, un oraş industrial de la Marea Neagră, care se pregăteşte de asediul forţelor ruse, şi a stat de vorbă cu primarul acestuia.

„Singurul drum din Nikolev duce spre Odessa - este colacul nostru de salvare, calea prin care evacuăm oamenii. Mai sunt 250.000 din 500.000. Sarcina noastră este să mai evacuăm încă 50.000, pentru că restul refuză să se relocheze”, spune primarul, care poartă o vestă antiglonţ şi are asupra lui o armă de foc.

Nikolaev este un oraş important strategic pentru trupele ruse, fiind situat în Sud, între Crimeea şi Odessa, un port la Marea Neagră aflat de mai multe zile sub asediul rus. UPDATE 20.20 La cîteva zile după un atac mortal asupra unei maternităţi din oraşul portuar Mariupol, din Sudul Ucrainei, cel mai mare spital al oraşului a fost capturat, iar personalul medical şi peste 400 de pacienţi au fost luaţi ostatici, spun oficialii.
Aproximativ 20.000 de persoane au părăsit Marţi Maripolul, pe un culoar umanitar, anunţă Preşedinţia ucraineană, relatează AFP. Dintre cele 4.000 de maşini care au plecat din oraş, 570 au sosit deja la Zaporojie, un oraş situat la aproximativ 230 de kilometri Nord-Vest de port.