RAZBOI IN UCRAINA. BOMBARDAMENTE PUTERNICE IN HARKOV
Pe timpul nopții de miercuri spre joi, armata rusă a executat bombardamente devastatoare în Mikolaiv, Harkov dar și în Donbas. Al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, a fost supus unor bombardamente intense joi, a declarat primarul orașului, Igor Terekov. „Explozii uriașe, Federația Rusă bombardează cu furie orașul”, a spus Terekov într-un mesaj video. El a spus că aproximativ 1 milion de oameni au rămas în oraș, în timp ce aproximativ 30% din populație a fost evacuată, în principal femei, copii și bătrîni.
Forțele ucrainene continuă să reziste atacurilor invadatorilor în orașul Mariupol, iar situația de la oțelăria Azovstal, unul dintre ultimele locuri încă sub control ucrainean din oraș este critică, în condițiile în care un număr mare de civili încă se află în incintă.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că forțele sale nu au arme „grele și serioase” suficiente pentru a-i învinge pe ruși la Mariupol.
Tot în estul Ucrainei, forțele de apărare au respins numeroase încercări de avans ale invadatorilor în regiunea Donbas, în care Rusia își concentrează toate eforturile, într-o încercare de a o cuceri pentru cvasi-statele autoproclamate pe care le-a inventat în zonă și pentru a obține, astfel o victorie cît de mică în acest război.
În Donbas, rușii au reușit să preia controlul în Rubijne și Kremina, iar 80% din Luhansk se află sub ocupație.
Au fost descoperite alte două gropi comune la Borodianka
Au fost descoperite încă două gropi comune la Borodianka, o suburbie a Kievului, unde au fost găsite alte nouă cadavre ale unor civili, unele dintre ele prezentînd „semne de tortură", a anunţat poliţia capitalei ucrainene în noaptea de miercuri spre joi, potrivit France Presse.
„Aceste persoane au fost ucise de ocupanţi (ruşi), iar unele dintre victime prezintă semne de tortură”, a denunţat pe Facebook şeful poliţiei locale, Andrii Nebitov.
Borodianka a fost, potrivit Kievului, scena unor „masacre de civili” în luna martie, cînd forţele ruse au ocupat oraşul.
Putin a anulat ordinul de asalt asupra combinatului Azovstal
Preşedintele rus Vladimir Putin a anulat joi ordinul de luare cu asalt a combinatului Azovstal din Mariupol, unde sînt baricadaţi 2.000 de militari ucraineni. Putin a declarat drept „succes” acțiunea de eliberare a Mariupolului și își explică decizia prin dorința de a salva vieţi, însă a cerut menţinerea unei blocade asupra zonei industriale.
„Sfîrşitul acţiunii de eliberare a Mariupolului este un succes”, a afirmat preşedintele rus. „Consider nepotrivit asaltul propus asupra zonei industriale. Ordon anularea lui”, i-a spus Vladimir Putin ministrul apărării, Serghei Şoigu, într-o reuniune transmisă de televiziunea publică Rossia 24, potrivit EFE.
Puţin a afirmat că decizia este motivată de dorinţa de a salva vieţile soldaţilor ruşi.
„Nu este necesar să coboare în aceste catacombe şi să se tîrască în subteran prin aceste instalaţii industriale”, a spus preşedintele. „Blocaţi această zonă industrială astfel încît să nu poată trece nici o muscă”, a adăugat el.
Rușii vor să mobilizeze forțat populația din Herson
Armata ucraineană spune că rușii intenționează să „mobilizeze forțat” populația locală din orașul Herson, ocupat de invadatori de la începutul lunii martie.
Trupele ruse înaintează în direcția orașului Kramatorsk
Forțele ruse avansează în Donbas în direcția orașului Kramatorsk, care continuă să fie bombardat cu rachete, a informat joi Ministerul Apărării din Marea Britanie într-o postare pe Twitter.
Forțele aeriene ruse asistă ofensiva trupelor terestre în încercarea de a suprima și distruge sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei, au informat oficialii armatei britanice.
„Rusia vrea, cel mai probabil, să obțină succese semnificative înainte de sărbătoarea de Ziua Victoriei pe 9 mai”, se spune în postarea de pe Twitter. „Acest lucru ar putea afecta cît de repede și agresiv vor încerca să își desfășoare operațiunile pînă la acea dată”.
Johnson: Să vorbești cu Putin este ca și cum ai negocia cu un crocodil
Premierul britanic Boris Johnson a declarat că orice discuții de pace asupra Ucrainei ar putea eșua, comparînd negocierile cu președintele rus Vladimir Putin cu negocierile cu un crocodil care „ți-a prins piciorul între fălcile sale”.
Este foarte greu de văzut cum pot ucrainenii să negocieze cu Putin acum, avînd în vedere lipsa lui evidentă de bună-credință. Strategia lui, care este evidentă, este să încerce să înghită și să captureze cît mai mult din Ucraina și să poată să aibă un fel de negociere dintr-o poziție de forță”, a spus Boris Johnson, citat de Reuters.
„Cum poți negocia cu un crocodil cînd ți-a prins piciorul între fălcile sale? Aceasta este dificultatea cu care se confruntă ucrainenii. Trebuie doar să continuăm cu strategia, să le furnizăm arme”, a afirmat Boris Johnson. În ceea ce privește intențiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit lui Johnson, acesta dorește să împingă înapoi trupele ruse din estul Ucrainei, dar că forțele sale nu vor recuceri Crimeea, pe care Rusia a capturat-o în urmă cu opt ani.
Zelenski: Noile sancțiuni împotriva Rusiei trebuie să fie cu adevărat dureroase
Noile sancțiuni împotriva Rusiei trebuie să fie cu adevărat dureroase, spune președintele Volodimir Zelenski, în contextul în care Uniunea Europeană pregătește al șaselea pachet de sancțiuni.
„Lucrăm spre a face lucrurile cu adevărat dureroase pentru mașinăria de război rusă și pentru statul rus în ansamblu”, a spus președintele ucrainean, adăugînd și că a avut „discuții cuprinzătoare” cu președintele Consiliului European legat de probleme financiare și de apărare, dar și de sancțiuni.
Zelenski a reluat apelul pentru un embargo complet asupra importurilor energetice din Rusia.