PUTIN EXPLICA IN CE CONDITII AR PUTEA FI RESTABILITE RELATIILE RUSIEI CU OCCIDENTUL

Pentru refacerea relaţiilor cu Occidentul este necesară o atitudine respectuoasă faţă de Rusia, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că «Rusia nu va fi niciodată în poziţia de vasal», în cadrul dialogului anual cu populaţia ţării, relatează agenţia de presă TASS.
«În ceea ce priveşte condiţiile în care am putea normaliza relaţiile cu Occidentul? Nu noi le-am stricat, noi pledăm mereu pentru relaţii normale cu toate ţările, atît cu cele din Est, cît şi cu cele din Vest», a afirmat preşedintele rus.
«Cea mai importantă condiţie pentru normalizarea relaţiilor - respect pentru Rusia şi pentru interesele ei naţionale», a reiterat Putin, adăugînd că a spus în mod repetat că «marile superputeri care pretind la exclusivitate şi se consideră singurul centru de putere în lume nu au nevoie de aliaţi, ele au nevoie de vasali».
«Rusia nu acceptă un astfel de sistem de raporturi», a afirmat liderul rus, referindu-se la Statele Unite ale Americii.
Mai mult, Putin a spus că Rusia nu va sta «bosumflată şi supărată pe Occident», nu se va izola şi da la o parte. Rusia este pregătită să coopereze cu Occidentul, în pofida poziţiei unor ţări, a afirmat preşedintele rus.
El a reamintit că, în anii 90 ai secolului trecut, Rusia s-a deschis complet în faţa lumii şi aştepta ca şi celelalte state să facă la fel. Dacă la început Occidentul l-a aplaudat pe Boris Elţîn, de îndată ce acesta a făcut publică poziţia Rusiei faţă de Iugoslavia, lucrurile s-au schimbat, a spus el.
Rusia vrea să coopereze, este pregătită să facă aceasta, în pofida poziţiei liderilor unor ţări, a reiterat şeful statului rus. «Ei bine, chiar şi aşa vom colabora cu cei care doresc să lucreze cu noi, cu acele entităţi comerciale care nu se tem de strigătele politice, cu personalităţi din domeniul umanitar, al artelor», a spus preşedintele rus.
În această ordine de idei, Vladimir Putin a menţionat că este de acord cu cuvintele ţarului Alexandru al III-lea, care la vremea respectivă afirma că lumea se teme de «imensitatea Rusiei», care are doi aliaţi - armata şi flota.
«Avem relaţii foarte bune în cadrul diferitelor asociaţii, cum ar fi BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). Există Organizaţia de Cooperare de la Shanghai. Acestea nu sînt organizaţii militare, dar aceştia sînt prietenii noştri cu care lucrăm îndeaproape şi cu care ne dezvoltăm relaţiile», a adăugat liderul rus.
Ca alianţă politică şi militară, el a menţionat Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, cu ai cărei membri Rusia întreţine relaţii foarte strînse, ca între aliaţi.
«Pornesc de la ideea că nu intenţionăm să luptăm cu nimeni, dar vom consolida capacitatea de apărare a ţării tocmai ca nimeni să nu-şi dorească să lupte cu Rusia», a insistat preşedintele Vladimir Putin.
Referitor la sancţiunile occidentale, ca urmare a crizei ucrainene, Putin a spus că acestea nu sînt «prea eficiente» împotriva ţării sale. «A pune presiune pe Rusia prin sancţiuni este inutil şi fără sens», a spus preşedintele rus.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează cea mai gravă criză de la încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului statului rus în situaţia politică din Ucraina. Rusia a anexat peninsula Crimeea în martie trecut şi este acuzată constant că furnizează arme şi combatanţi insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres












