PUTIN A SEMNAT UN DECRET PRIVIND CONVOCAREA REZERVISTILOR

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat joi un decret privind convocarea rezerviştilor la centrele de antrenament pe anul 2015, decizie ce intervine pe fondul degradării situaţiei din estul Ucrainei şi al deciziei NATO de a-şi consolida capacităţile pe flancul său estic, relatează TASS.
Documentul a intrat în vigoare din momentul semnării şi a fost dat publicităţii pe portalul informaţiilor oficiale Garant.ru.
Rusia convoacă anual rezerviştii, iar problemele de organizare şi de desfăşurare a exerciţiilor de formare şi antrenament militar sînt reglementate prin dispoziţii speciale.
De data aceasta, decretul preşedintelui rus privind convocarea rezerviştilor intervine pe fondul demersurilor diplomatice intense pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, unde situaţia s-a deteriorat semnificativ în ultimele săptămîni.
Cu doar două zile în urmă, înaintea vizitei de joi în capitala ucraineană a preşedintelui Franţei, Francois Hollande, şi a cancelarului german Angela Merkel, şeful statului ucrainean Petro Poroşenko declarase într-un interviu pentru El Pais că nu exclude instaurarea legii marţiale în ţară, după ce Kievul a instituit recent starea de urgenţă în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk şi starea de alertă maximă pe întreg teritoriul Ucrainei.
Poroşenko a exclus posibilitatea desfăşurării unei forţe de menţinere a păcii în estul Ucrainei, fie ea rusă sau internaţională. «Nu avem nevoie de forţe de ocupaţie şi nu există niciun motiv pentru desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii. Ucraina poate şi singură să-şi controleze graniţa», a afirmat tranşant preşedintele ucrainean.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, a declarat anterior că problema trimiterii unei forţe de pace în estul Ucrainei va fi abordată la reuniunea dintre Vladimir Putin, Angela Merkel şi Francois Hollande, care va avea loc vineri după-amiază la Moscova.
Sursa: Agerpres












