PROTESTE ALE SOCIALISTILOR IMPOTRIVA CONSTRUCTIEI ILEGALE DIN FATA CLUBULUI DE DANS SPORTIV „CODREANCA”
Pe 7 septembrie, deputaţi şi consilieri din partea Partidului Socialiştilor, alături de activişti şi adepţi ai formaţiunii au organizat o nouă acţiune de protest împotriva construcţiei ilegale a unui bloc de locuit în imediata vecinătate cu parcul Dendrariu, sediul Clubului de Dans Sportiv „Codreanca” şi Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.
„Astăzi, am venit din nou pe str. Creangă, 1, unde deputatul în Parlamentul RM, reprezentantul PL, Iurie Dîrda, sub protecţia Primăriei Chişinăului şi a altor structuri încearcă a înălţa o construcţie ilegală. Săptămîna trecută, printr-o decizie a Primăriei şi drept urmare a unei acţiuni de protest în masă, dar şi sub presiunea societăţii, lucrările construcţiei ilegale au fost stopate. Totuşi, în ciuda acestui fapt, sîmbătă, în modul cel mai banditesc, aici a fost readusă tehnica de construcţie, a fost blocată calea de acces spre clădirea Clubului de Dans Sportiv a legendarului colectiv „Codreanca”. În pofida deciziei Primăriei, a fost reinstalat gardul şi au fost reluate lucrările de construcţie. S-a comis o încălcare gravă a legislaţiei şi noi chemăm organele de ordine publică să intervină! Noi spunem un „Nu!” categoric construcţiei ilegale! Nu vom admite ca cineva să ridice aici un bloc cu 15 etaje!”, a declarat deputatul Parlamentului RM din partea Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea.
După cum au indicat socialiştii, stoparea lucrărilor construcţiei ilegale este posibilă doar printr-o decizie a Consiliului Municipal. În acest context, consilierii municipali ai PSRM au făcut un apel către colegii lor. „Această construcţie poate fi stopată definitiv doar printr-o decizie a Consiliului Municipal Chişinău. Vă îndemn să manifestăm bunul simţ, adresez aceste cuvinte, în primul rînd, reprezentanţilor Partidului Popular-European, care, anterior, s-au expus în nenumărate rînduri împotriva construcţiilor ilegale, în general, şi împotriva acestei construcţii, în particular. Cred că pentru domniile lor nu ar fi corect să-şi înceapă activitatea în Consiliul Municipal prin ignorarea unor probleme atît de importante. Proiectul privind anularea acestei decizii deja este elaborat. Sper că, la următoarea şedinţă a Consiliului Municipal, Proiectul va fi susţinut şi de alte fracţiuni din CMC”, a spus consilierul municipal din partea PSRM, Gaik Vartanean.
După acţiunea de protest, socialiştii au demontat din nou gardul ce împrejmuia şantierul şi l-au dus la sediul Primăriei, unde a continuat mitingul. ”Am adus aici bucăţi din gardul de la şantierul ilegal de pe strada Creangă, 1. Cu toate că, printr-o decizie a Primăriei, lucrările de construcţie ar fi trebuit să fie stopate, acestea au continuat şi noi am petrecut acolo cele două zile de week-end, încercînd să împiedicăm fărădelegile. Avem imprimări-video, în care se poate vedea că beneficiarul construcţiei ignoră şi poliţia, şi reprezentanţii Inspecţiei în Construcţii, şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor de stat. Ei fură pentru că au un scut în persoana lui Dorin Chirtoacă, cel care îl face pe ”niznaiul”, în timp ce flăcăii din Partidul Liberal construiesc chiar şi pe timp de noapte. Îl preîntîmpinăm pe primarul general: încetaţi fărădelegile în Chişinău. Orice şantier de construcţie ilegală din municipiu va avea aceeaşi soartă. Dacă nu veţi stopa construcţiile ilegale, acest lucru îl vor face deputaţii şi consilierii municipali ai PSRM", a declarat preşedintele fracţiunii PSRM în CMC, Ion Ceban.
În timpul mitingului de lîngă sediul Primăriei, protestatarii au scandat: „Opriţi distrugerea oraşului!”, „Nu – construcţiei în parc!”, „Ruşine Chirtoacă!”, „Opriţi fărădelegile!”.
După acţiunea de protest de la Primărie, deputaţii PSRM au revenit la şantier şi au continuat demontarea gardului.