PROIECTUL CODULUI SANATATII A FOST PREZENTAT SPRE DEZBATERI PUBLICE

Proiectul Codului Sănătăţii a fost prezentat ieri, în premieră pentru Republica Moldova, spre dezbateri publice. La elaborarea documentului au participat mai mulţi experţi din domeniu. Codul Sănătății reglementează în premieră prin lege responsabilitatea personalului medical în cazurile de malpraxis și cazuri de infecții nosocomiale, precum şi reguli de conduită etică pentru personalul medical. Totodată, proiectul prevede crearea unui colegiu al medicilor şi farmaciştilor din Republica Moldova, precum şi reglementări noi în domeniul medicamentului. La şedinţă s-a decis ca timp de două luni să fie formate grupuri de lucru pentru definitivarea proiectului, după care documentul va fi expediat spre avizare autorităților interesate. Ulterior, proiectul Codului Sănătăţii va trece o expertiză juridică, după care va fi prezentat spre aprobare în Guvern, iar în final va fi propus spre votare în Parlament.












