PROGNOZA STRATFOR PENTRU AL DOILEA TRIMESTRU AL ANULUI 2014

Fostele republici sovietice îşi determină poziţiile…

În afară de Ucraina, în a doua jumătate a anului 2014 şi alte state vor fi implicate în lupta pentru influenţă dintre occident şi Rusia. Moldova şi Gruzia se mişcă spre UE, iar în luna iunie trebuie să semneze Acordul de asociere şi de liber schimb cu acest bloc. Agenţiile occidentale vor ajuta la organizarea demonstraţiilor în Chişinău şi Tbilisi în susţinerea acestui obiectiv politic. Însă Rusia are multe mecanisme, pe care le poate folosi împotriva eforturilor de euro-integrare, inclusiv sancţiuni comerciale, relaţii politice cu organizaţiile de opoziţie şi prezenţa militară în Transnistria. Rusia poate presa politic şi militar asupra Tbilisi, acţionînd prin Abhazia şi Osetia de sud, ieşite din componenţa Georgiei. Însă întreruperea relaţiilor comerciale după războiul ruso-georgian din 2008 au lipsit Rusia de posibilitatea de a şantaja economic această ţară. Urmările acordurilor încheiate de Moldova şi Gruzia cu Uniunea Europeană vor constitui obiectul discuţiilor largi dintre Rusia şi SUA. Dar, din punctul de vedere al Rusiei, aceste state au o importanţă mai mică decît Ucraina.

Statele baltice – Estonia, Letonia şi Lituania, de asemenea vor solicita o mai mare susţinere din partea Occidentului, deoarece Rusia poate intensifica presiunile, mărind numeric prezenţa militară din regiunea Kaliningrad, pe Marea Baltică şi în vestul Rusiei. Deşi statele baltice deja sînt membre UE şi NATO, ele vor insista asupra prezenţei militare a Occidentului şi, în primul rînd, a SUA. Exportul gazului concentrat din partea SUA va începe mai tîrziu şi maximum ce pot face în cadrul susţinerii energetice – oferirea de tehnologii şi investiţii de lungă durată pentru proiecte de diversificare. Pentru o restructurare fundamentală a NATO şi a forţelor armate din regiune va trebui mult timp. Iar deoarece SUA în relaţiile cu Rusia demonstrează prudenţă, unele state, cum ar fi Polonia, vor demonstra dezamăgire şi insatisfacţie privind gradul de implicare al SUA. Statele mai înţelepte, ca România, nu vor exagera problemele şi vor prefera să le discute liniştit.

Dacă Gruzia, Moldova şi statele baltice vor dezvolta integrarea cu Occidentul, atunci alte state post-sovietice vor dezvolta colaborarea cu Rusia. Belorusia, fiind aliată apropiată a Rusiei, îşi va dezvolta colaborarea în domeniul securităţii, inclusiv prin mărirea contingentului militar de aviaţie de vînătoare pe teritoriul său. ONG-urile occidentale pot încerca să influenţeze grupările de opoziţie, organizînd proteste, acţionînd în primul rînd prin Polonia şi Letonia. Însă eficienţa acestor acţiuni va fi minimă.

În tot acest timp Rusia îşi va consolida economia şi armata. Pe unu mai Rusia, Belorusia şi Kazahstan urmează să semneze oficial acordul despre trecerea Uniunii Vamale la rangul de Uniunea Economică Eurasiatică. Armenia, de asemenea va semna acest document în luna mai şi se va alătura organizaţiei în anul 2015, cînd, la modul oficial, va începe să funcţioneze Uniunea Euroasiată. Rusia, de asemenea, va consolida unitatea statelor-membri ale acordului de securitate colectivă – Belorusia, Armenia, Kazahstan, Tadjikistan – prin desfăşurarea manevrelor militare şi livrări de armament.

Problemele interne ale Rusiei

În al doilea trimestru ritmurile creşterii economice vor scădea, ceea ce va pune o presiune suplimentară asupra guvernului rus. Tensiunile din Ucraina au condus la evadarea rapidă a capitalului din Rusia: în primul trimestru din ţară „au plecat” aproximativ 70 de miliarde de dolari. Noi nu considerăm că SUA şi UE vor introduce sancţiuni economice dure în adresa Rusiei, însă plecarea capitalului va continua tot aşa cum a fost şi după războiul ruso-georgian din anul 2008.

Consecinţele acelui război au fost deplorabile pentru Rusia, deoarece a alunecat în mlaştina recesiunii, iar preţurile la petrol au coborît pînă la 40 de dolari pentru baril. Însă acuma, preţul la petrol se va menţine la aproximativ 100 de dolari pentru baril, ceea ce-i va permite Rusiei să facă faţă consecinţelor economice în urma confruntărilor cu occidentul. Totodată Rusia se va ciocni şi de o problemă de durată – atragerea investiţiilor şi tehnologiilor - în legătură cu care Rusia va fi nevoită să evite acţiuni militare, care pot îndepărta de ea un astfel de partener strategic şi economic cum este Germania.

Criza ucraineană amplifică îngrijorările Kremlinului, că astfel de debandade, cu implicarea occidentului, pot începe şi în Rusia. Sprijinul occidental al organizaţiilor de opoziţie a contribuit la demonstraţii de masă în anii 2011-2012. Noi considerăm că SUA nu vor mai merge atît de departe, dar Kremlinul va continua să limiteze activitatea opoziţiei în Rusia şi libertatea de expresie în presă. Poziţiile lui Putin în interiorul ţării sînt mai trainice decît pe arena internaţională, parţial şi graţie anexării Crimeii. Deşi Kremlinul continuă să negocieze în şoaptă cu SUA şi limitează acţiunile Rusiei peste hotare, Moscova va acorda atenţie deosebită manipulărilor, astfel, încît să sublinieze nesupunerea declarativă a lui Putin faţă de presupusa implicare a Occidentului.

Sursa: inosmi.ru