PRIORITATILE MAIEI SANDU PENTRU MANDATUL DE SEF DE STAT

Maia Sandu a vorbit despre prioritățile sale în perioada mandatului său de președinte al țării. Ea a făcut declarații în acest sens în cadrul unei conferințe de presă.

Maia Sandu a anunțat care vor fi acțiunile sale după ce va prelua mandatul de șef de stat. Președintele ales își propune relații bune atît cu Vestul, cît și cu Estul, să anihileze corupția și să atragă donații pentru depășirea pandemiei de coronavirus.

”Nu vom rezolva problemele într-o zi, dar dacă vom întreprinde acțiuni zi de zi, pas cu pas, așa încît oamenii să simtă îmbunătățirea situației și exact asta îmi propun să fac din prima zi de mandat. Prioritățile mele sînt: 1 - să ducem o politică externă pozitivă și benefică pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru a scoate țara din izolare internațională. 2 - să ne asigurăm că bugetul pentru anul viitor presupune suficiente resurse pentru sistemul medical, economie și oamenii care s-au pomenit în situație grea din cauza crizei. 3 - să pregătim acțiuni pentru combaterea corupției”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu va cere Guvernului ca tratamentele la domiciliu anti-COVID să fie gratuite, iar politica fiscală și bugetul de stat pentru 2021 să includă ajutor pentru antreprenorii mici și mijlocii, astfel încît aceștia să nu falimenteze. 

”Vom propune cîteva măsuri: cum ar fi posibilitatea ca aceștia să poată încheia planuri de restructurare a plăților la stat fără penalități, scutirea timp de un an de impozitele salariale pentru reangajarea oamenilor care au fost disponibilizați din cauza crizei, taxa zero pentru profitul reinvestit”, a menționat Maia Sandu.

În context, Maia Sandu a îndemnat cetățenii să respecte măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.

”Situația creată de pandemie devine apăsătoare și dificilă pentru noi, dar pericolul cel mare nu a trecut. Trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei apropiați. Vă rog, să purtați masca de dragul oamenilor mai în vîrstă, să amînați petrecerile, să fim buni unii cu alții, căci doar prin responsabilitate și bunătate putem depăși situația”, a spus Sandu. 

Bilanțul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 99 633. De la începutul pandemiei, 82 335 de pacienți s-au vindecat de COVID-19. În total, și-au pierdut viața 2 188 de oameni. Autoritățile municipale au anunțat că toate paturile din spitalele din Capitală sînt ocupate de bolnavii de COVID-19, iar în multe restaurante nu se respectă măsurile împotriva răspîndirii coronavirusului.

Sursa: sputnik.md