PREZENTAREA EUROPEAN GAMES KRAKÓW-MAŁOPOLSKA 2023
Cea de-a 3-a ediție a Jocurilor Europene se va desfășura în perioada 21 iunie – 2 iulie 2023 și va fi găzduită de 11 orașe din patru provincii ale Poloniei. Organizatorii au pregătit 7 Sate Olimpice pentru cazarea sportivilor și oficialilor.
Mai mulți sportivi moldoveni au reușit deja calificarea la Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska. Este vorba de Serghei Tarnovschi, Oleg Tarnovschi, Mihai Chihaia, Daniela Cociu, Maria Olărașu (toți – canoe), Vladislav Ursu, Andrei Puțuntică (ambii – tenis de masă), Dan Olaru, Alexandra Mîrca (ambii – tir cu arcul), Serghei Uscov (taekwondo), Vlada Gînga (badminton), Valentin Samsonov, Ivan Rusin (ambii – pentatlon modern) și alți sportivi la probele fotbal pe plajă, box, scrimă, atletism, tir, muay thai.
La competiție vor participa circa 7.000 de sportivi. Această ediție este importantă prin faptul că rezultatele la 19 probe sportive contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris: vor fi puse în joc 124 de calificări directe pentru Paris 2024. De asemenea, Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska vor substitui Campionatele Europene pentru 12 probe sportive.
Sursa: olympic.md