PRESEDINTELE RUS VLADIMIR PUTIN ORDONA RETRAGEREA TRUPELOR RUSE DIN SIRIA

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ordonat luni ministrului apărării rus Serghei Șoigu să înceapă de marți retragerea forțelor ruse din Siria, în condițiile în care obiectivele trasate au fost îndeplinite, informează agențiile de presă RIA Novosti, TASS și AFP.

«Consider că obiectivul trasat Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației Ruse a fost în linii mari îndeplinit și din acest motiv îi ordon ministrului apărării să înceapă de mîine retragerea celei mai mari părți a trupelor noastre din Republica Arabă Siriană», a declarat Putin în timpul unei întrevederi pe care a avut-o cu miniștrii apărării și de externe ai Rusiei, Serghei Șoigu și Serghei Lavrov.

Totodată, potrivit președintelui rus, bazele militare ruse din Tartus și de pe aerodromul Hmeymim vor trebui să continue să activeze conform regimului stabilit. «Bazele noastre - cea maritimă din Tartus și cea aviatică de pe aerodromul Hmeymim - vor funcționa conform vechiului regim. Ele trebuie să fie apărate în mod ferm dinspre uscat, dinspre mare și din aer», a spus Putin la întîlnirea cu Lavrov și Șoigu.

De asemenea, retrăgîndu-și forțele din Siria, Federația Rusă va continua să livreze arme și tehnică militară guvernului de la Damasc și să-i instruiască pe specialiștii militari sirieni, a anunțat pentru RIA Novosti președintele Comisiei pentru apărare și securitate a Consiliului Federației, Viktor Ozerov.

Serviciul de presă al Kremlinului a mai anunțat luni că o convorbire telefonică între Vladimir Putin și președintele sirian Bashar al-Assad a avut loc la inițiativa părții ruse. Cei doi lideri și-au exprimat opinia că încheierea unui armistițiu în Siria a contribuit la reducerea vărsărilor de sînge și la îmbunătățirea situației umanitare din această țară, precizează sursa citată.

Rusia a început retragerea echipamentelor sale militare

Rusia a început retragerea echipamentelor sale militare din Siria, a indicat marți Ministerul Apărării din această țară, la cîteva ore după ce președintele Vladimir Putin a ordonat luni seara retragerea celei mai mari părți a contingentului militar rus din Republica Arabă Siriană.

«Tehnicienii au început să pregătească avioanele pentru zboruri de lungă durată spre bazele lor din Federația Rusă», precizează ministerul într-un comunicat, adăugînd că personalul militar este pe cale să încarce echipamentele și materialele la bordul aparatelor de zbor.

De la 30 septembrie 2015, cînd a debutat campania aeriană a Rusiei în Siria, peste 50 de avioane de luptă rusești au vizat mii de «ținte teroriste» în cele cinci luni raiduri intense. Forțele aeriene ruse au permis armatei siriene să acumuleze victorii, după ce vara trecută aceasta s-a confruntat cu mari probleme în teren.

Totuși, Occidentul a acuzat Rusia că și-a direcționat în special loviturile, mai ales în primele luni ale campaniei, asupra rebelilor, oponenți ai regimului sirian, mai degrabă decît asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Kremlinul a indicat că decizia președintelui rus a făcut obiectul unui acord cu omologul său sirian, Bashar al-Assad: «Liderii au subliniat că intervenția forțelor aeriene ruse a permis schimbarea radicală a situației în lupta contra terorismului, dezmembrarea infrastructurii combatanților (inamici) și le-a dat o lovitură importantă».

Anunțul Kremlinului a luat prin surprinderea atît SUA și cancelariile occidentale, cît și opoziția siriană. «Trebuie să vedem exact care sînt intențiile Rusiei», a reacționat cu prudență Josh Earnest, purtătorul de cuvînt al lui Barack Obama, subliniind că pentru moment este dificil de evaluat impactul deciziei ruse asupra negocierilor de la Geneva sau a «dinamicii» războiului.

Obama și Putin au discutat despre "retragerea parțială"

Președintele Statelor Unite Barack Obama și omologul său rus Vladimir Putin au discutat prin telefon despre "retragerea parțială" a forțelor ruse din Siria, anunțată luni de Kremlin spre surpriza generală, a declarat Casa Albă, informează Reuters și AFP.

Cei doi lideri au discutat despre "anunțul președintelui Putin al unei retrageri parțiale a forțelor ruse din Siria și etapele următoare necesare pentru punerea completă în aplicare a încetării ostilităților", a precizat executivul american într-un comunicat.

Obama a salutat reducerea violenței de la începutul încetării ostilităților, dar a subliniat că continuarea acțiunilor ofensive de către forțele guvernului sirian riscă să submineze eforturile de pace, potrivit comunicatului.

Obama a remarcat de asemenea unele progrese în eforturile de asistență umanitară în Siria și a subliniat necesitatea ca forțele guvernului sirian să permită accesul liber pentru asistența umanitară, a declarat Casa Albă.

Putin i-a declarat lui Obama că forțele ruse vor începe să se retragă din Siria, după ce au completat "sarcinile lor principale" în lupta împotriva terorismului, a anunțat, pe de altă parte, Kremlinul, citat de Reuters.

"Președinții au cerut o intensificare a procesului pentru o soluționare politică a conflictului din Siria și și-au exprimat sprijinul pentru discuțiile ONU ce încep la Geneva între guvernul sirian și opoziție", a adăugat Kremlinul.

Opoziția siriană afirmă că retragerea Rusiei ar fi pozitivă

Opoziția siriană a salutat anunțul Rusiei că va începe să-și retragă forțele din Siria, declarînd că o retragere serioasă ar pune presiune asupra autorităților siriene și ar da discuțiilor de pace un impuls pozitiv, informează Reuters.

"Dacă există seriozitate în punerea în aplicare a retragerii, aceasta ar da discuțiilor un impuls pozitiv", a declarat Salim al-Muslat, purtătorul de cuvînt al Înaltului Comitet de Negocieri al rebelilor.

"Dacă acesta este un pas serios, el va constitui un element major de presiune asupra regimului, deoarece suportul Rusiei a prelungit regimul. Problemele se vor schimba semnificativ ca urmare a acestui lucru", a adăugat el.

Sursa: Agerpres

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40