PRESEDINTELE POLONIEI: SOLDATII UCRAINENI LUPTA PENTRU SECURITATEA EUROPEI

Soldaţii ucraineni luptă împotriva «agresiunii ruse» în estul separatist prorus, apărînd în acest fel securitatea Europei, a declarat joi, la Kiev, preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului ucrainean, informează AFP.

«Astăzi, cînd fiii Ucrainei mor în est apărînd independenţa ţării lor, ei apără şi Europa. O apără în faţa revenirii mentalităţii imperialiste, a deciziilor care ameninţă întreaga Europă», a spus preşedintele Komorowski, a cărui ţară este principalul avocat al Ucrainei în cadrul UE.

Denunţînd «agresiunea rusă», al cărei scop este să «împiedice Ucraina să se dezvolte în mod democratic», preşedintele polonez a declarat că «doar orbii nu văd în Ucraina soldaţi, tancuri şi sisteme de apărare antiaeriană ale agresorului».

Acuzată de Kiev şi de Occident că îi înarmează pe rebelii proruşi din estul Ucrainei şi că a desfăşurat trupe regulate în această zonă, Rusia dezminte orice implicare în acest conflict, care a făcut peste 6.000 de morţi într-un an.

«Lumea occidentală trebuie să înţeleagă că va fi în siguranţă doar dacă Ucraina va fi în siguranţă», a mai spus liderul polonez.

Bronislaw Komorowski a îndemnat UE să lase «uşile deschise» pentru această fostă republică sovietică, ce aspiră să adere la uniune.

«Ucrainenii au demonstrat că îşi văd viitorul într-o Europă liberă, sigură şi democratică», a subliniat preşedintele Poloniei.

Manifestaţiile pro-europene care au durat timp de trei luni în Maidan (Nezalejnosti), în centrul Kievului, manifestaţii reprimate în mod sîngeros, au dus la prăbuşirea regimului prorus Viktor Ianukovici, în februarie 2014.

Aceste evenimente au fost urmate de anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în martie 2014, şi de declanşarea rebeliunii separatiste din estul Ucrainei, o lună mai tîrziu.

Sursa: Agerpres