PRESEDINTA MAIA SANDU A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTA GEORGIEI, SALOME ZURABISVILI

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întîlnit astăzi cu Președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău. Este pentru prima dată, în ultimii 12 ani, cînd un șef de stat georgian vine la noi în țară.

„Mi-am exprimat speranța că, odată cu această vizită, vom da un nou impuls relațiilor bilaterale moldo-georgiene. Ne dorim o cooperare mai intensă în domeniul comercial-economic și în atragerea investițiilor, dar și mai multe relații culturale”, a declarat Președinta Maia Sandu în cadrul discuțiilor bilaterale.

Cele două lidere au vorbit și despre perioada complicată prin care trec țările noastre din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. „Am reiterat respectul necondiționat al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării vecine, în cadrul hotarelor sale recunoscute internațional. Am menționat, totodată, sprijinul nostru pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei care, la fel ca noi, are pe teritoriul său conflicte nesoluționate”, a spus șefa statului.

Președinta a subliniat, de asemenea, că moldovenii și georgienii au aspirații europene clare, iar datoria autorităților ambelor state este să facă totul pentru a grăbi realizarea visului european al popoarelor noastre. „Sînt convinsă că valorile comune ale libertății și democrației, alături de schimbul de experiență în procesul de integrare europeană, vor ajuta țările noastre să avanseze în parcursul european”, a menționat Președinta Maia Sandu după întîlnirea cu Salome Zurabișvili.

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40