PREMIERUL DESEMNAT A CONTINUAT CONSULTARILE PRIVIND CREAREA UNUI NOU GUVERN

Premierul desemnat Chiril Gaburici a continuat consultările privind crearea unui nou Guvern. După ce în dimineaţa zilei de 17 februarie a avut o întrevedere cu deputaţii democraţi, acesta a purtat discuţii şi cu reprezentanţii societăţii civile.

Prim-ministrul desemnat a calificat drept productive discuţiile cu societatea civilă şi a afirmat că acestea s-au axat pe subiecte referitoare la lupta cu corupţia, reformele din justiţie, parcursul european al ţării noastre. Gaburici a declarat că o parte dintre propunerile societăţii civile se regăsesc deja în programul de guvernare, iar o altă parte dintre acestea vor fi incluse în planul de acţiuni al viitorului Executiv.

Antoniţa Fonari, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Participare a comunicat că a solicitat Premierului desemnat să explice care sînt criteriile de profesionalism şi integritate care îl recomandă la această funcţie. ”Noi ca cetăţeni trebuie să înţelegem de ce anume aceşti oameni vin să ne conducă, ce îi face pe dînşii să fie cei mai buni şi dacă acest Guvern ne mai duce în UE”, a spus Fonari.

Gaburici a fost desemnat drept candidat la funcţia de Prim-ministru sîmbătă, 14 februarie, şi urmează ca în termen de 15 zile să solicite în Parlament votul de încredere asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Premierul desemnat a avut pînă în prezent consultări privind crearea unui nou Guvern cu reprezentanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu deputaţi liberali, democraţi şi comunişti, cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.

Sursa: Moldpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:05
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31