Reforma administrativ-teritorială nu-i o prioritate pentru guvernanți?

Autor: Mihai CONȚIU

În cele ce urmează, vom aborda un subiect extrem de sensibil pentru cam toate partidele politice – necesitatea urgentă a unei reforme teritorial-administrative a Republicii Moldova. Se înțelege că pentru o astfel de reformă este nevoie de abrogarea de către Parlament a Articolului 110, punctul (1) din Constituție, potrivit căruia ”Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii”.

Știm foarte bine că o tentativă de descentralizare și o reformă administrativ-teritorială s-a făcut în 1998, cînd Republica Moldova a fost împărțită în 10 județe, o regiune autonomă și 662 de Primării (fără teritoriul din stînga Nistrului), în locul celor 593 care se doreau. Cu toate acestea, reforma a fost anulată de către comuniști în 2003, cînd s-a revenit la raioane. O reformă teritorial-administrativă a Republicii Moldova (am mai scris despre asta) se impune în contextul procesului de integrare europeană, dar și ca o necesitate dictată de rațiuni economice, de eliminare a unui uriaș aparat birocratic bugetofag, inutil și întreținut doar din rațiuni politice și electorale.

Actualul sistem este unul moștenit din perioada sovietică și contrastează teribil cu aspirațiile europene ale guvernanților. Numeroasele raioane și Primării inutile sunt ”convenabile” pentru cam toate partidele politice și de aceea nici unul nu-și asumă electoral un program de reformă teritorial-administrativă. Spun asta pentru că, prin intermediul Primăriilor și raioanelor, partidele ”își recompensează” activiștii loiali cu posturi bine plătite din bani publici, dar își și fidelizează astfel viitori agitatori cu funcții de răspundere și influenți în campaniile electorale care urmează.

Partizanii păstrării actualei funcționări administrativ-teritoriale, de fapt partidele, invocă populist ”grija față de oameni”, ”scutirea lor de a face drumuri lungi și costisitoare la Primării îndepărtate ori la o eventuală conducere județeană”, de parcă moldovenii au nevoie de astfel de deplasări săptămînal sau lunar!

După cum știm, există sate care au cîteva sute de locuitori și unele care au peste o mie, două, trei, patru, cinci, șase etc., iar de la un an la altul populația se împuținează prin migrări la oraș dar, și mai masiv, prin emigrarea în alte Țări. Problema care se pune: Pentru o autogestiune reală și necesară a Primăriilor, care sunt contribuțiile bugetare locale într-un sat cu cîteva sute de locuitori? În astfel de sate, contribuabili destul de modești sunt proprietarii de magazine ori bodegi. Acestora li se mai pot adăuga o asociație agricolă, cel mult, sau o stație de utilaje pentru agricultură. Contribuțiile bugetare ale fermierilor constituiți într-o societate, însă, sunt ”la mica înțelegere”, în sensul că cei mai mulți își angajează la muncă zilieri, fără un contract legal de muncă.

Tot în acest context, la nivel de raioane, este suficient să dăm drept exemplu orașul Cantemir, care era, la ultimul recensămînt, centrul raional cu cel mai mic număr al populației – 3.429 ori orașul Șoldănești, cu 5.883 de locuitori. În Țară, există și sate cu o populație chiar dublă față de aceste două orașe…!

Toate Primăriile, cu Consiliile locale aferente, și centrele raionale, cu Consiliile raionale de rigoare, sunt întreținute cu bani din bugetul de Stat. O întreagă armată de primari, consilieri locali, funcționari ai Primăriei, președinți de Consilii raionale, consilieri raionali și aparatul lor birocratic este plătită din contribuțiile bugetare ale întregii populații a Țării. Nici nu mai insistăm asupra faptului că, la nivel raional, președinții și alți șefuleți au la dispoziție mașină de serviciu cu șofer și secretară! Asta se întîmplă în cea mai săracă Țară din Europa!

Prin urmare, din considerente economice, pentru o eficientizare reală a activităților funcționarilor publici, se impune sau nu o reformă teritorial-administrativ? Asta ar însemna ca existența unor Primării să fie motivată doar de un număr minim de 5.000 de locuitori. Asta presupune comasarea cîtorva sate într-o comună. Pe mai departe, se impune desființarea raioanelor de tip sovietic și revenirea, cel puțin, la județe, deși o împărțire a Republicii Moldova în trei regiuni – Nord, centru și Sud – ar fi cea mai eficientă. Înțelegeți că o astfel de reformă ar genera economii de miliarde prin desființarea posturilor unor mii de salariați birocrați care, practic, simulează munca pentru un salariu bun plătit de către Stat?

Republica Moldova este candidată la integrarea în UE, există o guvernare proeuropeană care se îndepărtează gradual de Uniunea Euro-asiatică și de CSI, dar Țara este împărțită teritorial-administrativ după sistemul sovietic conceput de către Stalin. Acest sistem a fost astfel conceput pentru un mai strict control asupra populației, asupra individului. Ce spuneți despre acest paradox?