POROSENKO SUGEREAZA POSIBILITATEA UNUI REFERENDUM

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a declarat luni dispus să convoace un referendum pe tema modelului statal al Ucrainei, alegătorii urmând să aleagă între un stat unitar şi unul federal, el vorbind în acest context despre viitoarea reformă constituţională, dar separatiştii rusofoni au reacţionat imediat, calificând sugestiile sale drept 'inacceptabile'. Poroşenko a făcut această declaraţie în faţa Comisiei Constituţionale create în vederea revizuirii legii fundamentale. Reforma constituţională este unul dintre punctele incluse în acordul de pace de la Minsk. Documentul prevede participarea tuturor regiunilor la reforma constituţională, dar guvernul de la Kiev consideră că liderii proruşi din provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk sunt ilegitimi, apreciind totodată că alegerile în aceste provincii trebuie organizate conform legislaţiei ucrainene, ceea ce separatiştii nu acceptă. În ceea ce priveşte ideea federalizării, preşedintele Poroşenko a caracterizat-o drept 'un fel de infecţie ce ameninţă toată Ucraina pentru a-i distruge unitatea de care a dat dovadă în timpul războiului'. El a susţinut în continuare că 'Ucraina a fost, este şi va fi un stat unitar, întrucât aproape 90% din populaţie este împotriva' modelului de stat federal. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a insistat că descentralizarea puterii, ce va fi prevăzută în viitoarea Constituţie, nu va afecta domeniile apărării, siguranţei naţionale şi politici externe, idee de asemenea respinsă de separatiştii proruşi.

Sursa: Agerpres