PELE A MURIT! LEGENDA FOTBALULUI S-A STINS LA 82 DE ANI

Pele a murit la vîrsta de 82 de ani! Brazilianul se lupta de mai mult timp cu cancerul, iar corpul său a cedat pe 29 decembrie 2022.

Pele este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Născut pe 23 octombrie 1940, legendarul brazilian a debutat la profesioniști la vîrsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. A cîștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970).

  • 77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator.
  • 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.

Pe 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer și medicii au decis să-l mute în salonul pentru "îngrijire paliativă" al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.

Lumea fotbalului este mult mai săracă după dispariția lui Pele. Are peste 30 de distincții individuale și a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant, primind de asemenea, printre altele, Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian.

În prima parte a carierei, Pele s-a remarcat ca vîrf de careu, reușind ”să rupă plasele” adverse, iar spre final a coborît pe poziția de playmaker, în spatele atacanților. Pele avea un stil unic, o combinație de viteză, creativitate, tehnică și forță fizică, calități care-l făceau o ”sperietoare” pentru orice defensivă întîlnea.

  • Santos și New York Cosmos sînt singurele formații pentru care a evoluat Pele de-a lungul carierei.

 

Viața personală a marelui Pele. A fost căsătorit de trei ori

Prima soție a lui Pele a fost Rosemeri dos Reis Cholbi, împreună cu care a avut doi copii, Kely Cristina și Edson. Cei doi au divorțat în 1982, iar brazilianul s-a recăsătorit în 1994 cu Assiria Lemos, care i-a dăruit gemenii Joshua și Celeste.

După un nou divorț în 2008, Pele s-a căsătorit a treia oară în 2016, cu Marcia Aoki, femeie de care se spune că ar fi fost îndrăgostit încă de la mijlocul anilor 1980.

Brazilianul a mai avut două fiice din două relații extraconjugale, însă doar una dintre ele, Flavia Kurtz, a fost recunoscută oficial.

După ce s-a retras din activitate, Pele a fost ambasador UNICEF, a fost imaginea unora dintre cele mai mari branduri din lume și a jucat în cîteva filme, poate cel mai cunoscut fiind chiar cel despre viața sa, din 2016.

Sursa: digisport.ro

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26