PATRU PERSOANE REŢINUTE ÎNTR-UN DOSAR DE PRELEVARE ILICITĂ A CELULELOR STEM

Administratorul şi directorul unei clinici private, care sînt tată şi fiu, împreună cu alţi doi angajaţi, au fost reţinuţi într-un dosar iniţiat pentru prelevare ilegală de celule stem.

Clinica privată activa din februarie 2012. Potrivit documentelor, aceasta a fost înfiinţată pentru acordarea asistenţei medicale şi serviciilor de laborator, însă de facto preleva neautoritat celule stem la naştere, din cordonul ombilical care leagă fătul de mamă. Pentru aceste servicii, în funcţie de pachetul ales, clienţii plăteau de la 900 pînă la 1400 de euro. În cadrul percheziţiilor la sediul clinicii au fost ridicate contractele încheiate de întreprindere cu clienţii săi, 220 de persoane.

Organul de urmările penală efectuează cercetări pentru stabilirea persoanelor implicate nemijlocit în prelevarea celulelor stem. În vizorul poliţiei sînt 10 persoane, inclusiv 2 cetăţeni străini.

Persoanele reţinute, dacă vor fi găsite vinovate, riscă închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani. În cazul persoanei juridice, se poate aplica o amendă de la 100 de mii la 140 de mii de lei, cu lichidarea întreprinderii.

Celule stem au capacitatea să reînnoiască şi să refacă ţesuturi. Legislaţia Republicii Moldova în vigoare permite transplantul de celule umane exclusiv în instituţii medico-sanitare publice, autorizate de către Ministerul Sănătăţii. (IPN)

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40