Partide DA, spitale si aziluri de batrini NU!

”Vrem o Țară nouă! Nouă, băi, nu vouă!”
Mihai CONȚIU
Pe data de 11 Septembrie 2020, a fost înregistrat al 65-ilea partid din Republica Moldova. Încă vreo 2-3, cel puțin, sunt pe cale să se înregistreze. Din 1991 și pînă în prezent, au existat aproape 80 de partide. Cam toate partidele sunt finanțate din greu și obscur pentru a exista, mai cu seamă în campaniile electorale. Unii își fac partid crezînd că astfel scapă de pușcărie pentru nelegiuirile săvîrșite sau, pe de altă parte, să acuze că sunt persecutați politic. În Parlament, există 6 partide. Dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate, despre PDM și Pro Moldova vom vorbi la trecut. Poate că din aceleași considerente cei de la gruparea artificială Pentru Moldova nici nu se grăbesc să se înregistreze.
Din toate aceste Partide, PSRM este singurul organizat funcțional în stilul clasic al partidelor tradiționale. PPDA a avut o șansă, dar i-a aspirat-o Maia Sandu cu PAS-ul ei. PAS este o formațiune artificială de unică folosință, una care se va transforma în aburi după ce investitorul străin va stopa, inevitabil, finanțarea. Dacă vor fi alegeri anticipate, PDM și Pro Moldova își vor da obștescul sfîrșit și vor fi înmormîntate cu cele mai cumplite și meritate blesteme pentru cît rău au făcut acestei Țări. Partidul Nostru și Partidul Șor vor exista atît timp cît reușesc și unele grupări mafiote să supraviețuiască pînă sunt prinse de Poliție sau procurori.
65 de partide! Exceptîndu-le pe cele parlamentare, vă imaginați cîte sute de milioane cheltuiesc aceste partide în campaniile electorale, pentru chiriile sediilor, salariile unui minim de angajați, telefoane, benzină/motorină pentru mașini etc.? Unii lideri ai acestor partide de buzunar, proprietari de ștampilă, însă, chiar dacă sunt perdanți permanenți în alegeri, tot sunt în cîștig, într-un final, iar asta prin vinderea efectivă a partidului. Exemple sunt cu duiumul!
Sute de milioane aruncate în vînt! Cîte spitale, aziluri de bătrîni și cantine sociale s-ar fi putut construi/deschide cu banii cheltuiți de către toate aceste partide…! Aici ne referim inclusiv la banii negri cu care sunt mituiți alegătorii. Din 1991, se tot ”construiesc” partide și biserici de toate cultele religioase. Instituții de manipulare a celor care trebuie să fie ținuți obligatoriu în ignoranță pentru ca ele să prospere, să existe! Fără ignoranța colectivă, n-ar exista nici atîtea partide, nici atîtea și atîtea biserici! N-am auzit nici un conducător al unor mari locașuri religioase, măcar cele construite după 1991, care să-și manifeste disponibilitatea de a le pune la dispoziția Ministerului Sănătății, ca să deschidă în ele centre medicale anti-covid! Ca pacienții să fie mai aproape de mila Domnului! Dimpotrivă, cei mai mulți slujitori ai Domnului neagă existența pandemiei și utilitatea vaccinării! Despre adăpostirea oamenilor fără adăpost în iernile geroase – nici vorbă!
Nu partide, ci spitale și puncte medicale sătești, domnilor Gligor, Cavcaliuc, Candu, Urîtu, Țîcu, Leancă, Chirtoacă, Munteanu, Costiuc, Oleinic, Petrenco, Alexeev etc., etc.!
Cică vor ”binele poporului”, iar asta de aproape 30 de ani! Ei cînd spun ”viitorul nostru” se gîndesc doar la al lor, pentru că spun ”al nostru”, nu ”al vostru”. Cînd spun ”vrem o Țară nouă”, se gîndesc tot la ei, căci nu spun ”o Țară vouă”!












