PARLAMENTUL A AUDIAT RAPOARTE PRIVIND DELAPIDARILE DIN SISTEMUL BANCAR

Convocat pe 2 decembrie într-o ședință specială, Parlamentul a audiat rapoarte despre delapidările din sistemul bancar și măsurile întreprinse pentru elucidarea acestei situații. Au fost audiați procurorul general Corneliu Gurin, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Mihai Balan, directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, și ministrul în exercițiu al Finanțelor, Anatol Arapu.
Șeful CNA, Viorel Chetraru, a declarat în plenul Legislativului, că pînă în prezent Centrul a pornit 44 de dosare penale, dintre care 20 sînt expediate în instanțele de judecată. „În total, în gestiunea CNA sînt 24 de dosare penale, din acestea 11 sînt pentru obținerea creditelor prin înșelăciune, un dosar pentru abuz în serviciu, 4 dosare privind gestionarea frauduloasă a BEM, care vizează factorii de decizii ai BEM, dar și altele. Valoarea totală a prejudiciului, așa cum a apreciat-o și procurorul general este de 13,5 miliarde de lei”, a menționat Chetraru.
„În prezent avem 8 inculpați. În judecată, acest proces decurge destul de anevoios, totodată pot să raportez că în cadrul acestor cauze penale au fost audiate 386 de persoane, au fost efectuate 11 percheziții, 56 de ridicări, 36 de expertize și 49 de solicitări de asistență în afara țării, care vizează circuitul banilor, pentru a identifica activele și bunurile, care pot fi obiecte de recuperare a banilor”, a mai spus Chetraru.
Procurorul general și directorul Centrului Național Anticorupție au declarat că încercările de demitere, mitingurile organizate, la fel și audierile în cadrul Parlamentului sînt o imixtiune în activitatea organelor de anchetă.
Ministrul în exercițiu al Finanțelor, Anatol Arapu, a declarat că împrumuturile în sumă de 14 miliarde de lei, acordate de către Banca Națională a Moldovei sub garanția Guvernului pentru a preîntîmpina prăbușirea celor trei bănci (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) vor fi transformate în datorie de stat. Urmează a fi emise valori mobiliare în această sumă. Condițiile și termenele sînt negociate cu Fondul Monetar Internațional, pentru că această acțiune va duce la o majorare substanțială a datoriei de stat.
Pe 20 noiembrie curent, Banca Socială și Unibank au întors statului 60 și, respectiv, 140 de milioane de dolari. Iar datoria celor trei bănci către stat, lichidate între timp, constituie 13,921 miliarde de lei, a mai menționat Arapu. Potrivit acestuia, de la bugetul de stat se va achita Băncii Naționale circa 680 milioane de lei în calitate de dobîndă pe lîngă datoria propriu-zisă.
”La un pas de colaps total se afla nu doar sistemul bancar, dar în genere Republica Moldova, de aceea s-a mers pe acordarea unor credite de urgență, de respectiv 9,5 miliarde și 5,3 miliarde de lei”, a declarat guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu.
Guvernatorul BNM a subliniat că permanent a informat premierii despre situația din cele trei bănci, în special în ceea ce privește creditele neperformante, iar subiectul a fost discutat în cadrul Comitetului Național de Stabilitate Financiară. BNM nu a avut toate pîrghiile necesare pentru a stopa devalizarea băncilor, iar unele decizii și documente normative au fost suspendate prin decizia unor instanțe de judecată.
Potrivit lui Drăguțanu, cea de-a doua etapă de investigație efectuată de compania Kroll ar putea dura doi ani.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a afirmat că furtul din cele trei bănci nu putea să aibă loc, „dacă nu era un centru de comandă” și a spus că în anii 2013-2014 au fost modificate zece legi ca această operațiune să poată avea loc. Critici dure în adresa BNM, dar și alte instituții au fost aduse și de președintele PSRM, Igor Dodon.
Audierile au durat aproape opt ore.
Procurorul General Corneliu Gurin va fi audiat în Parlament
Procurorul General, Corneliu Gurin, va fi audiat săptămîna viitoare în Parlament la solicitarea fracțiunii PLDM.
Propunerea a parvenit din partea deputatului liberal-democrat Anghel Agachi. Acesta a solicitat ca oficialul să vină cu un raport privind starea criminogenă din țară.
Tot săptămâna viitoare ar putea fi audiat și ministrul în exercițiu al Sănătății Ruxanda Glavan cu privire la finanțarea domeniului sănătății. Pe 3 decembrie, deputații au audit un raport la acest subiect pe ministrul în exercițiu al Finanțelor Anatol Arapu și conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
O comisie parlamentară va verifica situația de la Aeroportul Internațional Chişinău
Parlamentul a decis pe 3 decembrie să constituie o comisie de anchetă care va verifica situația de la Aeroportul Internațional Chişinău.
Inițiativa de constituire a comisiei a parvenit din partea deputatului PLDM Tudor Deliu, nemulțumit de raportul grupului de lucru format la inițiativa fostului premier Valeriu Streleț, și a fost votată în unanimitate.
Potrivit deciziei Parlamentului, comisia va avea nouă membri. Astfel, PLDM i-a desemnat pe deputaţii Angel Agachi şi Iurie Ţap, ultimul fiind votat şi preşedinte al comisiei. PSRM a înaintat candidaturile deputaţilor Vasile Bolea şi Oleg Lipschi. PDM i-a propus pe Sergiu Sîrbu şi Vlad Andronache, iar PL l-a desemnat pe Ion Casian. PCRM a declarat că va anunţa mai tîrziu cine urmează a fi delegat din partea fracţiunii.
Comisia urmează în termen de două luni să prezinte un raport cu privire la exercitarea atribuţiilor autorităţilor statului în procesul de monitorizare a executării angajamentelor investitorilor de la Aeroport.
Membrii Guvernului nu vor mai beneficia de indemnizații după demisie
Membrii Guvernului nu vor mai beneficia de indemnizații după demisii sau expirarea mandatului. Un proiect de lege în acest sens a fost votat pe 3 decembrie în Legislativ.
Inițiativa fost înaintată de deputații comuniști care consideră că prevederile legii adoptată în 1999, privind garanțiile sociale ale membrilor Executivului în cazul reorganizării, demisionării sau expirării mandatului, le oferă membrilor Guvernului garanții sociale mult mai avantajoase în comparație cu alte persoane cu funcții de demnitate publică.
În același context, deputații liberal democrați au solicitat Executivului să vină cu modificări de lege și cu privire la alte categorii de angajați.
În prezent, membrii Cabinetului de miniștri care după demisie sau expirarea mandatului Executivului nu au intrat în componența noului Guvern, beneficiază de o indemnizație unică în mărime de șase salarii medii lunare și primesc timp de trei luni o indemnizație egală cu un salariu mediu lunar, dacă în această perioadă nu își găsesc un loc de muncă.
Sursa: Moldpres












