PARCHETUL SPANIOL CERE INCULPAREA PENTRU «REBELIUNE» A MEMBRILOR EXECUTIVULUI CATALAN DESTITUIT
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/fd774be5632bdffc9580df21e82d7d56.jpg)
Procurorul general al Spaniei a anunțat luni că a cerut inculparea pentru rebeliune, răzvrătire și delapidare de fonduri a membrilor fostului executiv catalan condus de Carles Puigdemont, precum și a membrilor parlamentului catalan dizolvat care au votat declarația unilaterală de independență a Cataloniei, relatează agenția EFE și DPA.
Liderii guvernului regional din Catalonia «au creat o criză instituțională care a culminat cu o declarație unilaterală de independență și o nesocotire totală a Constituției noastre», a declarat procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza. Potrivit presei spaniole, el a sugerat inclusiv arestul preventiv.
Cererea sa va fi examinată de tribunalul Audiența Națională, care va decide asupra măsurilor judiciare ce vor fi luate împotriva lui Puigdemont și a membrilor cabinetului pe care l-a condus. În cazul membrilor parlamentului catalan, între timp dizolvat, care au votat declarația de independență se va pronunța Curtea Supremă.
Dacă vor ajunge în fața instanței și vor fi găsiți vinovați, acești politicieni catalani riscă pînă la 30 de ani de închisoare.
În urma declarării unilaterale a independenței prin votul de vineri din parlamentul catalan, autoritățile de la Madrid au suspendat autonomia acestei regiuni și au preluat controlul direct asupra ei, urmînd ca pe 21 decembrie să se desfășoare alegeri parlamentare anticipate.
Sursa: Agerpres
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/bb279b4d51b67d16d4836cca6bcdd406.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![Știați că... Știați că...](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1296e8cba0752b3498e00ef234557340.jpg)
![Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/6a3891e35c8d45f905f3e7834af520c1.jpg)