PAPA LE CERE MUSULMANILOR ŞI EVREILOR SĂ COLABOREZE PENTRU PACE

Papa Francisc le-a cerut musulmanilor, creştinilor şi evreilor să "colaboreze pentru dreptate şi pace", luni, pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, în ultima zi a pelerinajului său ecumenic în Orientul Mijlociu. Suveranul pontif, care este însoţit de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, a amintit că cele trei religii monoteiste îşi revendică originile în acelaşi patriarh Abraham, exprimîndu-se în faţa marelui muftiu al Ierusalimului la moscheea Al-Aqsa. Esplanada Moscheilor, pe care musulmanii o numesc "Sanctuarul Nobil" şi evreii "Muntele Templu", este locul sfînt al islamului dar şi al iudaismului. Francisc efectuează prima etapă a unei ultime zile foarte încărcate la Ierusalim, care urmează să îl conducă la Zidul Plîngerii, locul sacru al iudaismului. "Să ne respectăm şi să ne iubim unii pe alţii ca fraţi şi surori! Să învăţăm să înţelegem durerea celuilalt! Nimeni să nu folosească prin violenţă Numele Domnului! Să lucrăm împreună pentru dreptate şi pentru pace". Papa a lansat acest apel de a refuza violenţa şi intoleranţa în numele Domnului, în faţa marelui consiliu musulman, ca răspuns la mesajul de primire din partea marelui muftiu, şeicul Mohammed Hussein.

Sursa: Mediafax