OBAMA LA LONDRA

Vrea sa-i convinga pe britanici sa voteze pentru raminerea în UE

Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, va efectua în Aprilie o vizită la Londra, cu scopul de a-i convinge pe britanici să voteze în favoarea rămînerii în Uniunea Europeană, la referendumul din Iunie, informează publicaţia The Independent, citată de Le Figaro.

Majoritatea sondajelor de opinie arată că electoratul este împărţit în ceea ce priveşte o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar multe persoane sunt încă indecise. Barack Obama ceruse anterior Marii Britanii să rămînă în blocul comunitar.

Preşedintele american trebuie să ajungă la un tîrg de tehnologie în Germania la finalul lunii Aprilie, iar o sursă a declarat pentru The Independent că acesta va profita de ocazie pentru a efectua, de asemenea, o vizită la Londra în acea perioadă.

"Ar fi destul de şocant dacă acesta nu ar cere alegătorilor să rămînă în Uniunea Europeană", a mai informat sursa, citată Duminică, 13 Martie, de publicaţia The Independent.

Casa Albă a refuzat să ofere comentarii privind această informaţie, iar biroul premierului David Cameron nu a transmis, de asemenea, un comentariu pe loc, după ce a fost contactat de Reuters.