OBAMA ŞI-A JUSTIFICAT SANCŢIUNILE ÎNTR-O CONVERSAŢIE LA TELEFON CU PUTIN

Preşedintele american Barack Obama şi cel rus Vladimir Putin au discutat la telefon, joi după-amiază, la cîteva ore după ce Statele Unite au introdus restricţii de vize şi au deschis calea pentru adoptarea unor posibile sancţiuni, ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina.

"Preşedintele Obama a insistat asupra faptului că Rusia acţionează încălcînd suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce ne-a determinat să adoptăm măsuri de represalii, în coordonare cu partenerii noştri europeni", a anunţat Casa Albă după o conversaţie telefonică de 60 de minute între cei doi lideri.

"Preşedintele Obama a adăugat că situaţia ar putea fi soluţionată pe cale diplomatică, ceea ce ar fi în interesele Rusiei, poporului ucrainean şi comunităţii internaţionale", a adăugat Casa Albă într-un comunicat.

Obama şi-a prezentat din nou cerinţele, şi anume "discuţii directe, cu ajutorul comunităţii internaţionale", între Rusia şi Ucraina, venirea "unor observatori internaţionali pentru a se asigura că ucrainenii sînt protejaţi, inclusiv minoritatea rusă", şi "retragerea forţelor ruse în cazărmi".

"Comunitatea internaţională ar putea ajuta poporul ucrainean să pregătească alegerile din luna mai", a mai spus el, potrivit Casei Albe.

În cele din urmă, Barack Obama a subliniat că secretarul de Stat american, John Kerry, va continua discuţiile cu omologul său rus, Serghei Lavrov, cu Guvernul ucrainean şi cu alţi parteneri internaţionali în vederea îndeplinirii acestor obiective.

Joi, Departamentul de Stat a anunţat introducerea unor "restricţii în acordarea de vize pentru un anumit număr de responsabili şi persoane, reflectînd o decizie politică" vizînd să refuze eliberarea de vize celor care ameninţă suveranitatea Ucrainei.

Aceste restricţii vizează lideri ruşi şi ucraineni. Casa Albă nu a oferit nicio precizare cu privire la numărul de persoane vizate sau identitatea acestora. Potrivit Washingtonului, Vladimir Putin nu este vizat de aceste sancţiuni.

În plus, preşedintele american a semnat un decret care autorizează blocarea averilor "unor indivizi sau entităţi ale căror activităţi subminează procesul democratic şi instituţiile din Ucraina" şi "ameninţă pacea, securitatea, stabilitatea".

Pentagonul a anunţat luni suspendarea "tuturor legăturilor militare" între Washington şi Moscova, în urma intervenţiei ruse în Crimeea. (Mediafax)

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40