OAMENI DE AFACERI SE AFLA INTR-O MISIUNE ECONOMICA IN TARILE BALTICE

Un grup de oameni de afaceri din Republica Moldova se află, în perioada 18 - 22 mai, într-o misiune de afaceri în Ţările Baltice. Scopul misiunii este de a descoperi noi pieţe de desfacere pentru producţia autohtonă şi de a cunoaşte experienţa acestor ţări în procesul de integrare economică cu Uniunea Europeană. Misiunea este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a R. Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Businessului European, în cadrul Proiectului „DCFTA. Informarea şi consolidarea capacităţilor agenţilor economici", finanţat de Guvernul Suediei prin intermediul IFC.
Potrivit unor surse din cadrul CCI, din delegaţie fac parte reprezentanţi ai unor companii din industria uşoară şi cea alimentară. În cadrul misiunii participă, de asemenea, reprezentanţi ai Ministerului Economiei, care vor face prezentări asupra impactului şi oportunităţilor investiţionale deschise în Republica Moldova de Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană (DCFTA).
În fiecare dintre cele trei ţări baltice – Letonia, Lituania şi Estonia, companiile din Moldova vor participa la forumuri economice bilaterale, în cadrul cărora va fi prezentat specificul mediului de afaceri, reglementările de import, fiscale etc., precum şi evoluţia economiei, dar şi impactul asupra companiilor concrete, în urma aderării la Uniunea Europeană.
De asemenea, reprezentanţii companiilor moldoveneşti vor avea întîlniri cu potenţiali parteneri din Ţările Baltice, inclusiv vizite la cei mai mari importatori şi distribuitori de produse alimentare din Letonia şi Lituania.
Pe data de 21 mai delegaţia moldovenească va participa, la Riga, la Forumul de afaceri în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic.












