O retea de imigratie ilegala a fost anihilata de politistii italieni

Autorităţile italiene au anunţat dezmembrarea unei reţele care facilita imigrarea ilegală, informează dpa, potrivit agerpres.
Ancheta care a permis destructurarea organizaţiei infracţionale a început în legătură cu atacul asupra unei pieţe de Crăciun din Berlin, în 2016. Printre străinii care au încercat să intre ilegal în Italia se aflau unii care aveau legături cu „cercuri jihadiste”, a declarat ministrul de Interne italian, Matteo Piantedosi.
Operaţiunea cu numele de cod „Wet Shoes” a dus la „măsuri preventive” împotriva a trei cetăţeni tunisieni acuzaţi de asociere internaţională, în vederea comiterii de infracţiuni, cu scopul de a facilita migraţia ilegală. Au fost efectuate zeci de percheziţii în mai multe regiuni din Italia, a comunicat Ministerul de Interne de la Roma.
Conform Poliţiei, au avut loc trei arestări şi 44 de percheziţii, fiind vizaţi zeci de suspecţi care aveau legături cu reţeaua de infractori. Aceasta avea o structură complexă şi organiza sosirea migranţilor – majoritatea din Nordul Africii – pe coastele Siciliei. Migranţii erau ajutaţi să obţină actele necesare pentru a călători spre alte ţări din spaţiul Schengen.
Atentatul terorist de la Berlin, din 2016, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 12 victime, a fost comis de tunisianul Anis Amri, care a folosit acte false pentru deplasări în Europa.
Piantedosi a cerut controlul fluxurilor de migranţi, argumentînd că „imigraţia necontrolată poate duce, printre altele, la riscuri grave legate de terorismul internaţional”.
Guvernul de dreapta din Italia se opune imigraţiei şi a intervenit împotriva activităţii unor nave ale organizaţiilor umanitare private, care salvează migranţi din Marea Mediterană. Autorităţile italiene speră ca prin măsurile luate să reducă fluxul de migranţi care ajung pe ţărmul peninsulei.












