O retea de abuzuri sexuale asupra copiilor, in care sunt implicati zeci de copii rusi, a fost depistata de catre Politia ucraineana

Poliţia ucraineană a identificat o reţea extinsă de abuzuri sexuale asupra copiilor, în care sunt implicaţi zeci de copii ruşi ale căror imagini şi videoclipuri ar fi fost comercializate în interiorul şi în afara ţării, dar a precizat că este imposibil ca ancheta să continue din cauza războiului, relatează The Guardian, scrie news.ro.
Un bărbat ucrainean a fost arestat, iar 15 copii, toţi cetăţeni ruşi care locuiesc în prezent în Rusia, au fost identificaţi, dar procurorii din regiunea Kiev au declarat că nu sunt în măsură să urmărească alte victime sau să aresteze alţi suspecţi din cauza ruperii relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina de la lansarea ofensivei militare a Kremlinului în Ucraina.
”Acest tip de infracţiuni sunt, din păcate, comune peste tot, în Ucraina şi Europa. Dar ceea ce ne îngrozeşte este amploarea acestor infracţiuni în Rusia”, a declarat Oleh Tkalenko, un procuror superior pentru regiunea Kiev, care a condus ancheta.
Victimele acestor infracţiuni sunt ”cele mai vulnerabile segmente”, a mai subliniat oficialul ucrainean, care a adăugat că ”părinţii care îşi împing copiii să procedeze astfel sunt extrem de săraci și este foarte greu să opreşti răspîndirea acestor cazuri”.
De asemenea, el a menţionat că, din cauza conflictului, toate contactele ucrainenilor cu ”ruşii au fost întrerupte”.
Ancheta a început în Iunie, cînd unitatea de infracţionalitate cibernetică a Poliţiei ucrainene a primit informaţii că un număr mare de imagini care ilustrează abuzul sexual asupra copiilor erau descărcate şi stocate în regiunea Kiev.
O lună mai tîrziu, procurorii au percheziţionat o casă din Bucea, unde au fost găsite dosare care conţineau peste 100.000 de imagini şi videoclipuri cu abuzuri sexuale asupra copiilor.
”Am încercat imediat să identificăm copiii şi victimele acestor infracţiuni care au fost implicaţi în reţea. Am fost şocaţi cînd am aflat că toţi erau cetăţeni ruşi. Am identificat 15 dintre ei pînă acum, dar vorbim de zeci de copii implicaţi”, a afirmat Talenko.
Unele dintre victime aveau doar nouă ani şi proveneau din diferite regiuni ale Rusiei, inclusiv din Moscova, Kaliningrad şi Krasnodar.
Suspectul a fost plasat în arest la domiciliu de către judecători în aşteptarea verdictului. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pînă la cinci ani de închisoare.












