O rețea de mari magazine din Anglia a demarat rationalizarea mai multor produse, inclusiv sapunul si hirtia igienica

Lanțul de magazine britanic Tesco a limitat numărul de produse ce pot fi cumpărate pentru o serie de produse, printre care ouă, orez, săpun și role de toaletă, în condițiile în care 3.000 de camioane rămîn blocate după introducerea restricțiilor privind transportul între Marea Britanie și Franța, relatează Mediafax.
Tesco a spus că are stocuri suficiente, iar clienții ar trebui să „cumpere așa cum ar face în mod normal”.
Franța și-a închis granița cu Marea Britanie timp de 48 de ore, Duminică, pe fondul temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Zeci de alte țări au interzis sosirile din Marea Britanie, inclusiv India, Iran și Canada.
Autoritățile franceze spun că unele călătorii vor fi permise pentru rezidenți și cetățeni cu un test negativ recent. Între timp, Comisia Europeană a cerut altor țări să renunțe la interdicțiile de călătorie. Într-o recomandare adresată tuturor statelor membre, Comisia a spus că interdicțiile aplicate zborurilor și trenurilor ar trebui eliminate pentru a evita întreruperea lanțului de aprovizionare.
Luni, lanțurile de magazine Tesco și Sainsbury's au avertizat asupra posibilității dispariției de pe rafturi a unor produse, dacă nu apar soluții pentru transportul mărfurilor. O mare parte din legumele proaspete din Marea Britanie provin din Europa continentală în timpul Iernii, inclusiv roșiile și varza.
Tesco a anticipat și că produsele precum salatele și citricele ar putea fi afectate.
Canalul Mînecii este o rută comercială vitală, cu aproximativ 10.000 de camioane care călătoresc zilnic între Dover și Calais de Crăciun, aducînd de regulă produse proaspete.












