Cartea

Scrierea cu cuvinte, a fost inventată de sumerieni în urmă cu aproximativ cinci mii de ani (3100 î.Hr.). La început, scrierea a fost limitată la inscripţii, de exemplu pe piatră, sigilii, broşe. Sumerienii au dezvoltat apoi tăbliţele de lut, care pot fi considerate primele cărţi. Acestea au fost urmate la scurt timp de papirusurile egiptenilor, realizate dintr-o plantă originară în Valea Nilului. Din jurul anului 500 î.Hr. sulul de papirus a devenit dominant, deşi tăbliţele de lut au supravieţuit pentru încă 500 ani.

Forma tradiţională modernă a cărţii este numită Codex. Ea are mai multe pagini separate, legate între coperte de protecţie. Acest format a apărut în urmă cu aproximativ 1900 ani (aproximativ secolul al II-lea). În 200 de ani de la introducerea sa, Codex-ul a devenit dominant. Cartea Codex a supravieţuit atît de mult deoarece are multe avantaje.

Pergamentul a fost făcut din piele de animal şi a devenit treptat preferatul pentru codex. Pînă în secolul al VII-lea d.Hr., pergamentul a înlocuit papirusul în Europa şi Orientul Mijlociu şi a rămas mediul preferat în Europa aproximativ 800 de ani. Dispariţia utilizării a papirusului a fost grăbită din cauza dispariţiei plantei papirus, provocată de o greşeală de recoltare. Utilizarea pergamentului nu părea imposibilă deoarece cărţile erau obiecte rare, copiate de mînă, numai în cantităţi foarte limitate. Un alt material pentru scris mai scump a fost pergamentul, o varietate mai mare de pergamente făcute din piele de viţel de calitate.

Între timp, hîrtia a fost inventată în China, mai devreme de 105 î.Hr., şi a fost preparată din coajă şi cînepă. Această lucrare s-a dezvoltat la un standard ridicat şi hîrtia s-a răspîndit în Japonia (610 d.Hr.), şi apoi în lumea arabă de-a lungul Drumului Mătăsii, prin Samarkand în Asia Centrală. Civilizaţii precolumbiene din America au produs, de asemenea, o lucrare mai primitivă din coajă.

Arabii au introdus hîrtia în Europa, prin Spania. Cu toate acestea, nu a fost făcută în Europa, pînă în jurul anului 1276 d.Hr. (în Italia), şi în Anglia pînă în 1495. Un motiv al acestui avans lent a fost că hîrtia în stil european a fost realizată din in şi cînepă, a fost inferioară pergamentului, în special pentru ilustraţii. Deci, pînă cînd a fost îmbunătăţită, hîrtia nu a fost foarte potrivită pentru stilul de manuscris ilustrat comun în Occident.

Imprimarea a fost o invenţie din China. Prima carte cunoscută care nu a fost scrisă de mînă a fost tipărită în China, în secolul al IX-lea, din blocuri de lemn gravate. Deoarece scrierea chineză a fost sub forma unui număr foarte mare de pictograme, literele mobile erau un avantaj mic. Cu toate acestea, acest tip de imprimat a apărut în Coreea înainte de a se dezvolta în Europa.

Următoarea mare schimbare a fost lentă, ea fiind tipografia din metal dezvoltată de Charles Stanhope în 1803. Acest lucru s-a bazat pe puterea omului de a opera cu o presă puternică inventată de germanul Friedrich Koenig în 1810.

Americanul Richard Hoe a inventat presa rotativă în 1846. Imprimarea a evoluat mai departe, atunci cînd compoziţia mecanică a fost perfecţionată în 1886 cu Linotip.

Litografia a fost folosită mult timp pentru a imprima imagini pe cărţi. Din această metodă a evoluat ideea pentru tiparul compensat, iar primul tipar compensat a apărut în 1904. Acesta a fost doar începutul revoluţiei pentru imprimarea modernă. Din 1968 calculatoarele s-au implicat în imprimarea cărţilor (Linotron). Treptat, imprimarea a devenit la nivel mondial un proces digital şi computerizat, astfel a dispărut imprimarea mecanică. (Agerpres)