O grupare mafiota care folosea copii de 10 ani ca dealeri de droguri a fost destructurata in Sicilia

O grupare mafiotă din Italia care folosea copii în jurul vîrstei de 10 ani ca dealeri de droguri a fost destructurată în Sicilia, relatează dpa, potrivit agerpres

Carabinierii au arestat, Luni dimineaţă, 20 de persoane, în oraşul Catania, a informat presa italiană.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat un băiat care lua bani de la cumpărători de droguri pe stradă şi apoi indica cu degetul spre locul unde erau ascunse drogurile.

Potrivit agenţiei de ştiri ANSA, printre persoanele arestate se numără membri importanţi ai unui clan Cosa Nostra, precum şi sora în vîrstă de 67 de ani a unui lider mafiot din Catania.