N-au știut nici măcar că a existat Al Doilea Război Mondial

În 1978, un grup de geologi sovietici aflați într-o misiune în Siberia a descoperit o familie care trăia în taiga de cîteva decenii fără ca nimeni să știe de existența lor. Familia Lîkov nu mai intrase în contact cu alți oameni de 42 de ani și nici nu știa că existase un Al Doilea Război Mondial.

Familia Lîkov aparținea de o minoritate religioasă, rascolnicii, persecutată în timpul Imperiului Țarist și, după 1918, de regimul bolșevic. În anii '30, după ce fratele lui Karp Lîkov a fost ucis de un soldat comunist, el și soția sa, Akulina, și cei doi copii ai lor, Savin și Natalia, au fugit către sălbătica Siberie, unde s-au refugiat într-o zonă complet izolată de civilizație. În cei 42 de ani de izolare, cei doi au mai avut doi copii, născuți și crescuți în taiga, iar așezarea lor a fost descoperită din întîmplare abia în 1978.

Așezarea familiei Lîkov a fost descoperită în vara anului 1978 de către un pilot de elicopter care căuta un loc de aterizare. A zărit un luminiș brăzdat acolo unde nu ar fi trebuit să fie decît pădure – o dovadă că zona era locuită, asta deși autoritățile sovietice nu aveau pe nimeni în evidență în acel loc izolat. Se afla la circa 250 de kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate, într-o regiune a taigalei neexplorată pînă atunci. Cei patru geologi sosiți cu elicopterul, care trebuiau să studieze zona, au rămas uimiți de descoperirea pilotului și au decis să investigheze. Conduși de la Galina Pismenskaia, geologii s-au „înarmat” cu daruri – dar și cu un pistol.

În apropierea unui pîrîu, au descoperit o colibă. Mică, cu un geam minuscul, nu părea deloc potrivită să servească drept locuință. Avea, însă, cinci locatari. Geologii au fost întîmpinați de un bărbat foarte bătrîn, care i-a poftit înăuntru, unde au descoperit că acea colibă, sărăcioasă și murdară, era casă pentru cinci persoane: bătrînul Karp Lîkov, în vîrstă de 77 de ani, și copiii săi, Savin, Natalia, Dmitri și Agafia. Soția lui Karp, Akulina, murise din cauza foametei în urmă cu mai bine cincisprezece ani.

Geologii au vrut să le ofere de mîncare – ceai, pîine, dulceață – lucruri pe care bătrînul le știa din tinerețe, dar pe care copiii lui nu le văzuseră niciodată. Mai mult, copiii familiei Lîkov nu cunoscuseră pe nimeni în afara părinților. Știau că există locuri îndepărtate în care oamenii locuiesc îngrămădiți în clădiri înalte, auziseră că există și alte țări în afară de Rusia, dar acestea erau pentru ei concepte străine. Învățaseră să scrie și să citească de la mama lor, iar singurele cărți pe care le văzuseră vreodată erau Biblia și Evangheliile pe care părinții le luaseră cu ei atunci cînd s-au retras în taiga.

În cei 42 de ani de izolare, familia Lîkov a dus o existență grea. Au supraviețuit cu dificultate într-un mediu extrem de ostil și cu instrumente limitate. Folosiseră cîteva ibrice timp de mulți ani, dar după ce acestea au ruginit într-un final, nu prea au mai avut cum să-și gătească alimenteleș pe care le adunau din pădure. Cînd au fost găsiți, alimentele lor de bază erau chiftelele de cartofi cu secară și semințe de cînepă. Vara mai găseau fructe de pădure, dar mîncarea era oricum insuficientă. Membrii familiei au trăit întotdeauna la limita subzistenței și a foametei. Abia cînd băiatul, Dmitri, a crescut, el și tatăl său au putut merge la vînătoare – dar chiar și asta era dificil, căci nu aveau niciun fel de armă la dispoziție, și se bazau numai pe capcane improvizate. Însă Dmitri, au descoperit geologii, dezvoltase o rezistență fizică aproape supraumană: putea vîna desculț pe timp de iarnă și se întorcea uneori la colibă după cîteva zile, dormind afară chiar și la temperaturi sub limita înghețului.

Geologii i-au informat pe membrii familiei Lîkov de ce se întîmplase în vremea izolării lor. Le-au spus că existase un Al Doilea Război Mondial, care a durat șase ani; le-au spus – iar bătrînul Karp a refuzat să creadă acest lucru – că omul ajunsese pe Lună.

Familia Lîkov a refuzat să-și părăsească așezarea, chiar dacă aveau șansa să se întoarcă într-o lume mai civilizată decît cea pe care o părăsiseră, unde să trăiască în condiții mai bune. Au rămas însă în contact cu geologii care i-au descoperit. În 1981, trei dintre cei patru copii Lîkov au murit. Savin și Natalia au murit de probleme renale, cauzate probabil de dieta cu care trăiseră toată viața, iar Dmitri de pneumonie.

Karp și Agafia au refuzat și atunci să se întoarcă în lumea civilizată. Karp a murit în anul 1988, iar fiica sa a rămas în taiga, unde trăiește și astăzi.

Sursa: historia.ro