O ALTFEL DE REVOLUTIE IN CARE INTERESUL NATIONAL AR PUTEA TRIUMFA

Ar ceda Plahotniuc Puterea democratic ori va da o lovitură de Stat?

Decizia PAS din după-amiaza zilei de 5 Iunie de a vota la Preşedinţia Parlamentului candidatul din partea PSRM, care presupune implicit demararea negocierilor de formare a unei majorităţi parlamentare şi a unui Guvern funcţional, a provocat o panică de nedescris în rîndul susţinătorilor guvernării PDM. Printre aceştia s-au numărat fireşte şi agenţii electorali, jurnaliştii şi comentatorii politici români conectaţi la surse de finanţare „retribuibilă” din partea Puterii corupte şi nelegitime de la Chişinău.

Capac la toate a pus şi decizia PPDA din 6 Iunie prin care Andrei Năstase ne-a demonstrat că nu-i capabil de „înălţare politică” în ziua Înălţării Domnului. Practic, acesta a apărut în faţa presei cu un amalgam de condiţionalităţi pentru a vota candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al Parlamentului prin care demonstrează că a trădat-o pe Maia Sandu. Ca să mascheze dorinţa lui de a o izola pe Sandu în contextul deciziei anterioare a PAS, Năstase a vorbit despre nominalizarea ei pentru postul de premier. Prin condiţiile înaintate, Năstase demonstrează că vrea să salveze actuala guvernare pînă la declanşarea alegerilor anticipate. Cu aroganţă şi tupeu de „avocat al mafiei”, Năstase are pretenţia ca fiecare deputat socialist în parte să-i semneze o serie de angajamente că i se vor respecta şi vota toate cerinţele. Asta-i o chestie de angajament bilateral între şefii partidelor, dar novicele politician Năstase se face că nu ştie acest adevăr tocmai spre a bloca negocierile cu PSRM şi a o sabota pe Maia Sandu. În linii generale, multe din cerinţele lui Năstase sînt şi ale PSRM, numai că el preferă să le birocratizeze pînă într-acolo încît orice deputat socialist să-l trimită undeva şi să-l întrebe cine este el ca să încerce să-l umilească atît! Oricine l-a ascultat a remarcat că Năstase, ca unul care a plecat la furat, a vorbit doar despre pretenţiile lui care nu pot fi negociate, dar nu a scos o vorbă despre propunerile PSRM de a face o alianţă parlamentară. Totodată, Năstase a fost la fel de ambiguu atunci cînd a spus că dacă îi sînt îndeplinite cerinţele „va vota pentru un candidat socialist integru”, deşi ştie prea bine că PSRM susţine candidatura Zinaidei Greceanîi. Jalnica prestaţie a lui Năstase ne demonstrează că nu a înţeles nimic din marea şi unica şansă ce i s-a oferit pentru a scăpa ţara exact de cine spune că îşi doreşte cel mai mult s-o scape, dar se pare că nu prea îşi doreşte acest lucru. El sau cei din spatele lui! Zilele intră deja în sac, iar el îi ridică mingea la fileu lui Plahotniuc. Halal!

În urma convocării Executivul Politic al PSRM din 6 Iunie, PSRM a decis că va continua să poarte discuții și va insista pe pozițiile expuse în decizia deja cunoscută a Consiliului Republican din 12 Aprilie 2019. Pe data de 7 Iunie 2019, ora 15:00, este convocată ședința Consiliului Republican al PSRM pentru discuții finale și deciziile care se impun. Totodată, PSRM îşi va delega reprezentanți pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidului Democrat în vederea depășirii crizei politice.

Respectînd principiul proporţionalităţii de reprezentare parlamentară, cerinţele socialiştilor sînt fireşti. Unii fac mare caz de redarea atribuţiilor instituţiei prezidenţiale. Reţineţi însă că e vorba despre redarea către Preşedinte a unor atribuţii care i-au fost retrase anticonstituţional. Cît priveşte Externele, care au sabotat samavolnic Preşedinţia, acolo trebuie făcută o curăţenie generală pentru a se scăpa de gunoaiele slugarnice ale lui Plahotniuc. Este suficient să amintim cazul fostei subalterne politic a lui Plahotniuc, Cristina Balan, trimisă ambasador în SUA ca să-l reprezinte pe el, nu ţara. Recent, acest pseudo-diplomat, l-a criticat pe președintele Igor Dodon și a spus la Comitetul Helsinki din SUA că „Președintele Igor Dodon călătorește aproape lunar, sau chiar mai des, în Federația Rusă și are poze cu domnul Putin, care este o persoană populară în Moldova, datorită canalelor rusești difuzate în Moldova, care arată cît de bună este viața în Rusia”, a spus Cristina Balan. În plus, Balan a mai vorbit și despre vizita reprezentantului special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, menționînd că „scopul Rusiei este, de fapt, să îndepărteze Partidul Democrat de la putere”. Ce diplomat profesionist îşi poate permite să facă astfel de declaraţii politice agresive fără să fie rechemat în regim de urgenţă de la post?

Acesta este doar un singur caz de servilism politic din sutele şi chiar miile care mai există, nemaivorbind despre şantajul de subordonare exercitat asupra tuturor bugetarilor. Acestea şi multe alte nelegiuiri despre care am tot scris în ultimii ani reprezintă răul naţional care trebuie eliminat prin revoluţia unei alianţe de guvernare eficiente între PSRM şi ACUM.

Intimidările şi diversiunile la care a recurs PDM, ieşirea ameninţătoare la adresa celorlalţi politicieni a lui Vladimir Plahotniuc după o absenţă din spaţiul public de circa două luni, dar şi rezervarea PMAN şi a spaţiilor publice adiacente Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului începînd cu ziua de 6 Iunie şi pînă Duminică, 9 Iunie, ora 0,00, pentru proteste/şi „consultări de susţinere cu populaţia”, sînt semnale extrem de clare că PDM nu vrea să cedeze Puterea cu nici un preţ. În joc sînt interese dintre cele mai mari şi periculoase. Aici este vorba despre uzurparea puterii de Stat de către Plahotniuc, furtul miliardului, privatizarea ilicită a unor active strategice ale Statului şi restul deja cunoscutelor fărădelegi. În plus, pierderea controlului personal asupra Statului de către Plahotniuc presupune demolarea unei armate întregi de demnitari, şefi şi tot felul de responsabili corupţi şi retribuiţi suplimentar la negru pentru ca acest Sistem să reziste.

În aceste condiţii, chiar dacă o nouă majoritate parlamentară şi un alt Guvern se vor constitui legal, să nu uităm că Sistemul Plahotniuc are de partea lui instituţiile militarizate de forţă, structuri civile paralele bine antrenate şi echipate, inclusiv o Curte Constituţională (CC) servilă care se poate opune demiterii „la solicitarea societăţii civile din stradă”. Nici un dictator de felul lui Plahotniuc nu a renunţat la Putere de bună voie, iar în aceste zile vom afla dacă va fi capabil să-i sacrifice pe moldoveni, chiar şi prin acte de violenţă, doar pentru a-şi păstra Puterea. Ţara deja este izolată total de exterior din cauza lui şi de aceea nici nu-i va păsa de reacţiile externe negative faţă de orice acţiune nedemocratică la care va recurge.

O coaliţie între PSRM şi ACUM nu este dezonorantă pentru nici una din părţi. Îndepărtarea PDM de la Putere, demiterea conducerilor şi magistraţilor corupţi de la CC, de la CEC, Procuratură, MAI, SIS, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, MAEIE etc., etc. se înscriu în aria interesului naţional. Odată îndeplinite aceste deziderate, PDM se va evapora ca structură politică, iar în eventualitatea unor alegeri parlamentare înainte de termen în Parlament nu vor mai intra decît PSRM, PAS şi PPDA.

În încheiere, vă mai ofer un paradox din logica tuturor comentatorilor care se închină lui Plahotniuc! Toţi acuză ACUM că printr-o alianţă tehnică făcută cu PSRM aruncă ţara în sfera de influenţă a Moscovei, iar asta din cauză că Preşedintele Dodon pledează de fapt pentru relaţii echilibrate şi cu Estul, şi cu Vestul. În plus, aceştia mai spun că o astfel de alianţă va frînge parcursul proeuropean. Păi alta era situaţia în cazul unei alianţe dorită de PDM şi PSRM? Sigur că era alta – PDM a izolat ţara de întreg exteriorul, iar asta prin manipularea perversă a unui fals parcurs proeuropean. ACUM, însă, este aliat politic al europenilor, iar PSRM nu a avut nici o reţinere în a-i dori aliaţi pe cei doi membri componenţi, PAS şi PPDA. Avem de-a face cu un echilibru absolut onest. 

După cum am tot repetat, în Republica Moldova, în astfel de situaţii, nu se întîmplă niciodată ceea ce este logic să se întîmple. Indiferent de toate raţionamentele prezentate mai sus, finalul poate fi ori surprinzător, ori… în logica celor arătate. Pînă Duminică vom şti deja dacă va triumfa interesul naţional sau orgoliile stupide!

Mihai CONŢIU