NUMARUL CURSELOR SPRE MAI MULTE LOCALITATI DIN TARA A FOST SUPLIMENTAT
Numărul de curse spre mai multe destinaţii din ţară a fost suplimentat în legătură cu “fluxul de călători care se dublează în perioada sărbătorilor de Paşti”.
Solicitat de agenţie, vicedirectorul Gării Auto de Nord Chişinău, Sergiu Popovici, a precizat că numărul curselor va fi dublat pînă mîine seara spre majoritatea localităţilor din ţară.
Totodată, primăria municipiului Chişinău a anunţat ieri că în noaptea de Paşti, transportul public din capitală va activa conform unui program special. Activitatea troleibuzelor şi autobuzelor va fi prelungită pînă la ora 24.00, iar microbuzele vor circula şi după miezul nopţii.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor pascale vînzările de bilete pentru rutele interurbane au crescut cu aproximativ 20 la sută faţă de zilele obişnuite.