NOUL REGE SALMAN AL ARABIEI SAUDITE: POLITICA REGATULUI NU SE VA SCHIMBA

Noul rege al Arabiei Saudite, Salman bin Abdelaziz, l-a numit vineri, prin decret, pe ministrul de interne, prinţul Mohammed bin Nayef, drept viitor prinţ moştenitor, şi a declarat că politica regatului nu se va schimba după moartea predecesorului său, regele Abdullah, relatează AFP şi Reuters.

Printr-un alt decret regal, unul dintre fiii noului rege, Mohammed ben Salman, a fost numit ministru al apărării.

Regele Salman a promis să menţină aceeaşi abordare ca predecesorii săi, în primul discurs adresat naţiunii de la instalarea pe tron. "Cu voia lui Allah, vom menţine aceeaşi cale pe care a avansat această ţară de la stabilirea sa de către regele Abdel Aziz Ben Saud şi fiii săi care i-au urmat", a spus regele Salman în discursul său, transmis de televiziunea de stat.

"Allah a vrut ca eu să port această mare responsabilitate", a declarat Salman. "Mă rog la Allah să-mi acorde sprijin", a adăugat el.

Noul rege a făcut de asemenea apel la unitatea şi solidaritatea ţărilor musulmane şi arabe şi a promis să-şi servească ţara şi să o apere de orice rău.

Regele Abdullah bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a decedat la vîrsta de 90 de ani, a anunţat în noaptea de joi spre vineri televiziunea de stat saudită.

Sursa: Agerpres

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:09
16.05.26 - 22:14
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23