„Viaţa este grea, oameni e fiare, actele vorbeşte, scapă cine moare”, este un dicton preferat, parţial, de către „liberalul” Mihai Ghimpu! Adulmecătorii de funcţii din partidele proeuropene nu au nici pe departe capacitatea intelectuală de a pătrunde în profunzimile filosofice ale lui Ghimpu, profunzimi care îi sînt sfinte şi far călăuzitor întru satisfacerea pretenţiilor neghioabe ale unui popor care nu înţelege că este sortit să moară de foame, beţie sau sifilis.

Ghimpu, trebuie s-o recunoaştem, este genial, este eşecul şi izbînda providenţială a poporului moldovenesc. Merită să fie pus pe cruce – unii să se închine la el, iar alţii să-şi scuipe în sîn şi să spună: „Doamne, păzeşte-mă!” Din surse ultrasecrete, am aflat de ce PLDM şi PD au eşuat în negocierile cu Ghimpu, Chirtoacă şi ceilalţi 29 de membri ai PL.

Potrivit acestor surse, PLDM şi PD au fost intimidaţi, surclasaţi şi chiar revoltaţi de pretenţiile înaintate de Ghimpu, fireşte că întru „prosperarea şi bunăstarea” moldovenilor. Fără nici o urmă de inhibiţie, Ghimpu le-a spus, de la obraz la obraz, următoarele:

„Adîncindu-mă pe latura incognoscibilului aprioric, din mănunchiul de sentimente, tendinţe şi idei, care reprezintă, fulgurant, entitatea recrudescenţei oricărui eu enigmatic, am găsit, cu sadismul lilial al culegătorului de altercaţii, scînteia efervescentă a marilor căutări, din jocul cărora, insul temerar şi rebarbativ, se descătuşează, pur, cum perla din procreaţia polivalentă a sensurilor moleculare.

Ireal, spaţiul, a încălcat, năzdrăvan, parcursurile şi geneza eoliană a pasiunilor senzoriale, escaladînd grimasele filosofice ale ondulaţiei universale, s-a desavîrşit interplanetar în exfolieri hiperbolice la picioarele tale (alianţa care trebuia să se constituie; nota red.), cum marea, înfiorările-i seismice la picioarele abstracte ale finalităţii lichide.

Lut, idee, încrîncenare morbidă, pe culmile cizelate de crepuscul ale iluziei dinamice, spadă tumultoasă răsucită potenţial în rana floreală a concluziilor precise, cuminecătura miriapodică în pocalul circulaţiei eterne, vrej răsucit, paralel, pe coapsa caldă a marilor inadvertenţe, gîndul acesta s-a îngemănat metaforei şi farandola calculelor infinitezimale a subjugat insul, prăbuşindu-l fatal în propria-i gestaţie.

De-aici, platitudinea dezolantă a trezirilor acre, gustul matematic al stelelor trosnite în canini, denia sardonică a coardelor învinse, golul apocaliptic al întrebărilor clorotice, chinuite simultan de zădărnicia elegiacă a pasiunilor incidentale.

Au murit lebedele sonore ale parcurilor idealizate în substanţa medievală a turnurilor închipuite peste teoreme. Sîngele inchiziţiilor samaritene şi-a închegat sigiliul prolific pe lespezile despletirilor savante. Albatroşii avîntului şi-au înghiţit, precum mucii, alchimia glandelor endocrine şi, în grandioasa inserare a simetriilor anulate, a sunat, implacabil, angelusul ispăşirii vetuste.

De ce trupul tău (alianţa de guvernare dorită; nota red.) îşi tîrăşte căprioarele decadente în luminişul turbure al aşteptărilor panempirice? De ce apa trăirilor stelare îneacă, oblu, cirezile ochilor tai? Unde sînt mîinile tale să le lingă sarea dulce, viţii buzelor mele ? Adu-mi iezii de fildeş ai surîsului tău lunar, şi menuetul buzelor mele le va-ncălzi copitele, în noaptea celei de a patra dimensiuni, precum dogoarea balaurului septentrional, gheţurile calde ale fanteziei imemoriale. Au sunat tălăngile la gîtul dorinţelor şi melcii sînilor tăi îşi aşteaptă ţipătul secerişului. Adu-mi clăile şoldurilor pline şi zbaterea potîrnichilor din tălpile tale.

Vino! Cum fumul gheenelor paranoice, cum mitul şaradelor desprinse din templele tuturor Walpurgiilor, cum planta spre insul solar, cum şerpii spre gîtul dervişilor mei.

Vino! Beduin înnoptat în irizarea Gangelui mistic, peste punţile translucide ale raţiunei pure îmi vor îneca eprubetele în Sahara dăruirii tale şi mă voi descompune, piatra de hotare noi, în nisipul polar al dunelor risipirii tale. Îţi sărut livezile mîinilor tale!”

Potrivit surselor despre care sporovoiam mai sus, la auzul acestui discurs al lui Ghimpu, Marian Lupu a leşinat, Vlad Filat şi-a cumpărat 1000 de dicţionare de cuvinte recente, Vladimir Plahotniuc şi-a suplimentat numărul celor care îi asigură paza lui şi a casei sale, iar Iurie Leancă, după ce a dat un telefon cuiva, cu care vorbea în limba rusă, în prima fază, iar mai apoi în maghiară, a spus că vrea să fie, în continuare, prim-ministru, căci are mai multe dicţionare acasă decît Lupu!

Acum mai pune cineva la îndoială geniul filosofic-patriotic al lui Ghimpu?

(M.C.)