NEGOCIERI SECRETE IANUKOVICI – UE

Tîrgul care ar putea schimba radical situaţia înaintea summit-ului de la Vilnius

Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici negociază în secret cu oficialii Uniunii Europene pentru o compensaţie de 20 de miliarde de dolari în schimbul semnării acordului de asociere cu UE. De asemenea, Ianukovici este dispus să accepte şi adoptarea legii privind tratamentul în străinătate a fostului premier Iulia Timoşenko.

“Preşedintele negociază cu Bruxelles-ul pentru garanţii de 20 miliarde de dolari. Acest subiect a fost tergiversat, de aceea a fost tergiversată şi adoptarea legii privind tratamentul Iuliei Timoşenko”, susţine surse ale portalului directpress.ru.

Reamintim, în context, că partidele “Батькивщина”, “УДАР” şi “Свобода” din Rada Supremă de la Kiev au depus un proiect de hotărîre privind acordarea votului de neîncredere Guvernului condus de Nikolai Azarov.

În proiectul depus se spune că „Guvernul Azarov a acţionat contra legislaţiei Ucrainei, care prevede că integrarea europeană este prioritate a politicii externe”.

Guvernul Ucrainei a decis suspendarea pregătirilor pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Decizia cabinetului de miniştri a venit după eşecul din Rada Supremă de la Kiev, privind adoptarea “Legii Timoşenko”.

Sursa: abcnews.md