NEGOCIERI ÎNTRE KIEV ŞI REBELII PRORUŞI LA MINSK

Negocierile de pace între rebelii proruşi şi Kiev vor avea loc miercuri şi vineri la Minsk, a anunţat luni preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, după o convorbire telefonică cu şefii de stat rus, german şi francez, informează AFP. "Şefii de stat au convenit ca următoarele reuniuni ale grupului tripartit de contact (compus din Ucraina, Rusia şi OSCE) la Minsk să aibă loc miercuri şi vineri în această săptămînă", indică un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei ucrainene şi citat de AFP. Un comunicat al preşedinţiei franceze nu evocă la rîndul său nicio dată, dar cheamă la realizarea de progrese concrete "de urgenţă" pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk din septembrie. Acestea prevăd în special crearea unei linii de demarcaţie, retragerea armelor grele de pe linia frontului şi schimburi de prizonieri. Un responsabil separatist al Republicii Populare Doneţk (DNR, autoproclamate) responsabil de negocierile cu Kievul, Denis Puşilin, a declarat la rîndul său că rebelii sînt gata să participe la viitoarele reuniuni de la Minsk. "Este important de a găsi compromisuri la masa negocierilor şi nu cu armele", a declarat el, citat de agenţia rusă Interfax. Un reprezentant al Republicii Populare Lugansk (LNR, autoproclamate) de asemenea a afirmat că este gata să meargă la discuţii de îndată ce primeşte o invitaţie. Negocierile bat pasul pe loc de peste două săptămîni, în timp ce rebelii şi autorităţile de la Kiev nu reuşesc să cadă de acord asupra unei date pentru a se întîlni şi o încetare a focului respectată la nivel global s-a instaurat fragil în estul prorus al Ucrainei, notează AFP.

Sursa: Agerpres